PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PNL propune mai multe criterii pentru candidaţii de anul viitor

Conducerea PNL Satu Mare a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, criteriile pe baza cărora se vor stabili candidaţii la alegerile din 2016.

Copreşedintele Romeo Nicoară a declarat că urmează votarea criteriilor propuse, care vor fi aplicate începând cu alegerile locale de anul viitor.

Aceste criterii le vom susţine şi le vom vota vineri, 11 decembrie, la Consiliul Naţional al PNL. Am considerat necesar ca cetăţenii să ştie care sunt aceste criterii pentru că le vom aplica deja din vara anului viitor. Va fi primul test când în baza acestor criterii şi a altor criterii vom selecta candidaţii noştri pentru primari, consilieri judeţeni, consilieri locali. Acestea vor fi pe prim plan şi le vom respecta pentru că vrem să ne diferenţiem total de celelalte partide fiindcă societatea românească cere acest lucru, are nevoie de oameni noi şi mai buni“, a spus Romeo Nicoară.

Criteriile propuse de PNL sunt: lustraţia, traseismul politic – cei care au fost în trei partide politice nu vor fi acceptaţi candidaţi, nepotismul, contractele cu statul, falsul în declaraţii, stările de incompatibilitate şi conflict de interese, atitudinile discriminatorii, datorii la bugetul de stat, plagiatul şi problemele penale.

În cadrul conferinţei, deputatul Andreea Paul a spus că pe lângă criterii mai propune introducerea unor puncte pe care le consideră esenţiale: competenţa şi implicarea.

Eu am propus să completăm decalogul criteriilor de selecţie a candidaţilor la Consiliul Naţional al PNL din 11 decembrie cu încă două puncte esenţiale: competenţe şi implicare/energie. Principiul competenţei în funcţii publice înseamnă abandonarea obiceiului de a promova politruci, baroni politici sau unelte ale acestora. Fără competenţe, adică profesionalism, degeaba eşti integru şi te implici, că nu ştii să le faci bine cetăţenilor. Principiul activismului, al implicării, al energiei puse în slujba cetăţenilor, adică al hărniciei, este vital. Fără energie şi dedicare, degeaba ai integritate şi competenţe, căci cetăţenii nu vor beneficia de ele. Am întâlnit cazuri de persoane integre şi competente, dar absente la locul de muncă din Parlament. Care este aportul lor? Niciunul“, a spus deputatul.