PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mircea Govor aproape de eliberare. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins propunerea DNA de prelungire a arestului preventiv pentru vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor. ICCJ a stabilit pentru Mircea Govor măsura controlului judiciar. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în 48 de ore.

”În baza art. 237 Cod procedură penală, respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, privind pe inculpatul Govor Mircea Vasile. În baza art.237 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art.202 alin.4 lit.b cu referire la art.211 Cod procedură penală, dispune măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Govor Mircea Vasile, pe o perioadă de 60 de zile, de la data de 22 ianuarie 2016 până la data de 21 martie 2016, inclusiv. În baza art.215 alin.1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organele de poliţie în a căror circumscripţie locuieşte, respectiv Poliţia Municipiului Satu-Mare, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat”, se arată în decizia ICCJ.

”În baza art.215 alin.2 C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza penală; b) să nu se apropie de persoanele vătămate sau de membrii familiei acestora, de alţi participanţi la comiterea infracţiunilor, de martori ori experţi şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art. 215 alin. 3 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă, a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune emiterea adreselor prevăzute de art.215 alin.5 C.proc.pen. Dispune punerea în libertate a inculpatului Govor Mircea Vasile, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 15 ianuarie 2016”, se arată în decizia instanței.