PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mircea Govor iese din arest. Contestația DNA, respinsă

Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat astăzi, 18 ianuarie, contestația DNA la decizia instanței de a nu mai prelungi măsura arestului preventiv în cazul vicepreședintelui Cosiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, în dosarul în care acesta este acuzat de mai multe fapte de șantaj. ICCJ a respins contestația depusă de DNA, astfel că Mircea Govor mai rămâne în arest doar patru zile, apoi va fi cercetat sub control judiciar.

Vineri, 15 ianuarie, ICCJ a respins cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a arestului preventiv în cazul lui Mircea Govor. Judecătorii au dispus atunci ca acesta să fie eliberat sub control judiciar, însă procurorii DNA au contestat decizia.

Mircea Govor a fost arestat preventiv pe 23 decembrie 2015, fiind acuzat de DNA de mai multe fapte de șantaj și folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Totodată în acest caz, au fost puși sub urmărire penală și senatorul Valer Marian, prefectul Eugeniu Avram și omul de afaceri Mircel Vlas.