Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Ştefan Ressler, candidat la primărie. FDG vrea “Alianţa pentru Satu Mare”

1463767_10202444830992078_1349233949_n

Avocatul Ștefan Ressler va fi candidatul Forumului Democrat German la Primăria Satu Mare. Anunțul a fost făcut astăzi într-o conferință de presă de conducerea forumului din Satu Mare.

Forumul German consideră că a venit momentul ca la alegerile din 2016 să participe cu candidaţi proprii atât la primăriile oraşelor cât şi pentru Consiliul Local al municipiului Satu Mare şi Consiliul Judeţean. Credem că avem persoane integre, competente şi cu experienţă care ar putea să participe la conducerea urbei noastre, în slujba tuturor cetăţenilor. Ştefan Ressler este unul dintre puţinii tinerii capabili care după ce şi-a terminat studiile s-a reîntors în Satu Mare. Cred că s-a întors pentru că consideră că poate să trăiască bine şi în acest oraş, nu numai în oraşele mari universitare”, a declarat preşedintele FDG Satu Mare, Ioan Leitner.

El a adresat o invitaţie celorlalte partide să li se alăture în formarea “Alianţei pentru Satu Mare”, anunţând că se poartă discuţii cu PNL şi cu UDMR.

Forumul doreşte ca pe viitor primarul să fie ales pe competenţe şi nu în funcţie de apartenenţa etnică sau religioasă, fapt pentru care propunem formarea unei coaliţii numită “Alianţa pentru Satu Mare” din care să facă parte toate formaţiunile politice care vor schimbare în municipiul Satu Mare şi care vor să facă din Satu Mare un oraş plăcut şi prosper“, a mai spus Ioan Leitner.

În această alianţă sunt bineveniţi cei care nu se află în momentul de faţă la conducere, deoarece “şvabii sunt destul de nemulţumiţi” de ei.

Candidatul desemnat îşi doreşte o altfel de politică, bazată pe competenţe, arătând că în ultimii 25 de ani nu s-a avut în vedere acest lucru.

Sunt onorat să fiu propus din partea Forumul Democrat German a judeţului Satu Mare pentru această funcţie. Trebuie să recunosc că în urma sondajului a rezultat această dorinţă a cetăţenilor judeţului Satu Mare de a fi eu ales pentru a fi candidatul la Primăria Satu Mare. Este o chestiune onorantă ca la o vârstă destul de tânără să fiu considerat de cetăţeni, de către locuitorii municipiului Satu Mare, că aş putea îndeplini această funcţie. Eu cred într-o altfel de politică, cred că Satu Mare nu trebuie să fie condus doar pe anumite criterii de partide, cred că trebuie să se facă o uniune a sătmărenilor, pentru că, înainte de a face parte dintr-o organizaţie politică, fiind ea liberală, social democrată, uniune democratică a maghiarilor, trebuie să observăm că suntem cetăţeni ai municipiului Satu Mare. Din păcate, în ultimii 25 de ani nu s-a avut în vedere acest lucru, nu s-a avut în vedere competenţe, s-a avut în vedere poate anumite chestiuni pe care le vedem la televizor, cred că ar trebui introdusă o altfel de politică, prin care dăm valoare acestui municipiu, îi redăm valoarea care a avut-o şi putem să schimbăm ceva, să creăm locuri de muncă, tinerii să se întoarcă în Satu Mare, să avem ce am avut mai demult, un oraş frumos, plăcut şi atractiv pentru tineri. Acest lucru nu se poate face singur, este nevoie de echipă, de oameni care doresc să se implice şi chiar cred în acest lucru, cred că se poate face schimbare“, a spus Ştefan Ressler.

conferinta FDG Satu Mare (9)

Ştefan Ressler are 29 de ani, a absolvit Liceul German şi Facultatea de Drept din cadru Universităţii Babes Bolyai.

Consilierul județean Ștefan Keizer crede că, dacă s-ar crea “Alianţa pentru Satu Mare”, alături de UDMR şi PNL ar fi 99% şanse de reuşită, iar dacă noua alianţă ar fi formată din doar două mari partide şansele ar fi de circa 60%.

Pe  lângă UDMR şi PNL, FDG aşteaptă alături şi alte partide din Satu Mare. Negocierile din UDMR şi PNL vor continua, urmând să se mai realizeze un sondaj de opinie pentru a vedea cum sunt cotaţi candidaţii tuturor partidelor.

29 comentarii

  1. Cocolino Răspunde

    Ce il recomanda pe acest domn? A participat la actiuni umanitare, sociale, educationale de interes larg? Are competente in business administration? Filantrop? Erou? Ori portalsm a realizat un articol prost mai mult sau mai putin intentionat ORI FDG crede ca o sa votam iar ca oile.

  2. ardelean Răspunde

    Am asa un deja vu cu candidatura lui Nagy Szabi, cel fara sigla pe buletinul de vot, un fel de Hopa Mitica numai bun sa tina UDMR pe tusa pantru a iesi pasenta lui Silaghi in Colegiul 2. La fel si distinsul vanator Reszler, dupa calculele de zilele trecute ar trenui sa rupa UDMR, in asa fel incat liberalii sa ia primul tur. Astept cu interes mutarea lui Gabor…

  3. Razvan Răspunde

    June, ideea ca ai putea fi tu cel ales a fi primarul urbei de pe Somes e o gluma. Sau un banc sec. Admirabila insa intentia matale de a candida. In rest, povesti de adormit sugari.

  4. multiculti Răspunde

    Uite, tanarul politician competent pe care ni-l dorim cu totii! Ptr. cei care au comentat anterior: va doare doar faptul ca acest tanar chiar are scoli si principii nu-i un comunist-analfabet-spagar…atat! Mult succes tuturor!

    • Viorel Răspunde

      Ni-l dorim cu totii ? Tu esti toti ? Ti-l doresti tu poate. Eu, precum multi altii, nu ni-l dorim. Ne dorim pe cineva cu experienta reala in administratie si desigur cu mult mai multa de viata. Mucea-faimucea asta nu corespunde. Salutam avantul lui de semi-matur dar a prelua fraiele unui oras e cam mult pentru baietzica asta aflat inca in perioada post-pubertate.

      • NUFIGNORANT Răspunde

        viorele (nume de sclav, preluat din egiptul antic) bati din gura, dar vad ca nu ai venit cu alternative.

  5. Mutu Răspunde

    @multipuli:de ceva timp ,toti cei ce nu au nimic de spus ii fac pe alții comunisti!Prostovanii nu știu nici măcar nr.de la opinci si încearcă sa facă filozofie.Mare grădina de tampitei necomunisti găzduiește portalul.

  6. nicu Răspunde

    S-au certat ungurii cu svabii,iar acum svabii le arata pisica.Cu alegerea primarului intr-un singur tur acest domn il va incurca pe udemerist,facand jocul lui Coica.Cred ca totusi acest domn nu va ajunge pe buletinul de vot,iar svabii vor sustine UDMR.Oricum primele 2 locuri vor fi ocupate de UDMR si Coica ramane de vazut oridinea.

  7. ioan Răspunde

    Mulți români l-ar fi votat pe Holczli dacă era el candidatul șvabilor, dar așa au pus un candidat fără șanse.

  8. Gigi Răspunde

    Mă frate să trezit și FDG,după ce mutu a ajuns președinte,la cite voturi au ei 600-700,cred ca pot prosti ca Johanis,totuși cred ca prea tînăr,paralel cu administrația,ori forțează mină UDMR ca de fiecare dată.

  9. vanatoru si pescaru Răspunde

    Hahaha,măi Pistiche ce moaca incruntata ai!Esti mare la naiba!Distractia pamantului ce o sa fie ,proasta si sovina de mă-ta o sa se fuduleasca si o sa se umfle in piept,tacsu o sa stranga din dinti pana o săi crape boașele ca trebuie sa umble iar la punga.Nu-i bai are padurea salcami de taiat,vanat de braconat garla ,se strange incetuc banu pentru campanie.Si zi Pituche ,incampanie,tot cu stabilimentu de pe Horea vrei sa lupti ,poate te lipesti si tu de un spatiu moca?

  10. supermanul Răspunde

    29 de ani! asta zice tot!!!
    Nu a avut destul timp sa invete mizeriile politicienilor vechi!!! asa ca eu zic ca ar trebui sa ii dam o sansa ca macar ar conduce cu o mentalitate tanara noua si nu cu o mentalitate veche comunista cum sunt restul oamenilor din politica locala!!!

    • tanar si nelinist Răspunde

      are asta o foame in el !tocmai ca e tanar ,ii trebuie lovele sa parvina mai abitir.unde mai pui ca toate fitele :studentie,burse,avocatura,vanatoare,masina,haine,telefon,campanie electorala,gagica ,cabinet,excursii sunt sponsorizate la greu de parinti care au cam scapatat (sau asa se plang,pensionari deh),asa ca foamea urla in pulica asta.

  11. misu Răspunde

    Un băiat de bani gata,plin de ifose și fumuri, băgat la înaintare de Coica că sa nu aibă ungurii suficiente voturi ,va de noi sătmărenii numa ăsta și Cozma mai lipsește.

  12. mai bine securist Răspunde

    el nu-i comunist ,doar tasu Ressler Stefan sr. a fost mare comunist,utecist si turnator securist ca de aia are si pensie militara pe langa cea de profesoras.Pe unde a umblat tasu ,consiliu local,scoala 10,forumul german,beltiug,ardud,carei,doar scandal a facut si nici spaga nu a luat ,Leitner stie,Fogel stie,Kaiser stie!Pruncu nu o fi ca tătânele …e mai rau,mult mai rau!

  13. Baba Novac Răspunde

    FDG-istii ori sunt prosti, ori sunt prosti. Ca vrand nevrand fac jocurile cheliosului COI CA cu aceasta prostie

    • Marton Răspunde

      Nu e nimeni prost . FDG isti sunt oameni normali ,putini si cu bun simt.Singurul nebun si prost este mucosul Ressler care este doar un intrigant si un mincinos ,un lăudăros fudul.Numai gura e de el si grandomania,Practic nu a făcut nimic in viața ,doar a pușcat.Un arivist ca si taică-său ,umbla doar după funcții.

  14. sorin Răspunde

    Un tinar competent si de vitor,iar voi astia postacii UDMR abtinetiva stim ca e deranjant pentru voi dar ati dovedit in ultimi 25 de ani ca nu aveti nici un interes ca Satu Mare sa se dezvolte. Succes Tinere

    • Babanu Răspunde

      Ai vrut sa spui succei Coica! Pesedistii dracului ce sunteti cu fórum cu tot! Olteanul trebuie dat jos c este un jegos mincinos, NU dati apa la moara lui Coicaaaa!!!

  15. omnormal Răspunde

    toata lumea bate din gura degeaba, lasati-l sa vedem ce poate.
    asa vorbiti de parca il cunoasteti de o viata, profesional sa fie bun, in rest sunt doar barfe.

  16. Pop Ioan Răspunde

    Taica-sau ,fost director la scoala nr 10 de pe str Ana Ipatescu daca despre fiul lui este vorba,sanctiona elevii care circulau pe scara profesorala si nu pe cel din spate destinat muritorilor de rind.Asa intelegea democratia si parteneriatul (respectul reciproc) dintre profesor si elev.El asa stia ca de aceea exista elevi pe lume ca profesorii sa poata trai si sa fie cui sa tina ore in particular.Bine inteles cu plata impozitelor si taxelor in vigoare….

    • Unudinmultime Răspunde

      ce are candidatura acestui baiat, cu taicasau ? sau sunt cumva unul si acelasi ? hahaha

  17. Calin Răspunde

    multa bafta in tot ce ti-ai propus.Orasul are nevoie de asa oameni

  18. nazist Răspunde

    Ăsta ne face săpun pe toți romanii,uitați ce privire are băiatul.

  19. satmareanu II. Răspunde

    Il stiu pe acest tanár, este un avocat bűn, dar prea tanár si fara experienta in administratia publica. Toate fortele politice trebuie sa-si uneasca forta pentru un singur scop: salvarea orasului nostru din ghiarele PSD-ului si al olteanului securist!!!

  20. Yo Răspunde

    Eu sincer sa fiu nu am auzit nici de acest partid nici de acest tanar. Mie nu-mi prea pasa cineva va ajunge primar pentru ca toti stiu un singur lucru: sa bage in buzunar cat de multi bani pot. Coica a facut ceva in cei 4 ani? O fi facut si el ceva cat sa nu zica lumea ca a stat degeaba. Illes a facut ceva in 8 ani? A stat si avegetat. A facut drumurile si blocuri din bani europeni primit de stat pentru acesta nu din banii publici. Coica daca nu a facut nimic macar a facut concert multe, dar celalt nici atat. Atunci daca ei nu au facut nimic in 12 ani de zile asta va face ceva?
    Ca tot vazusem de tatal lui si ca el e nevinovat ca a avut asa tata, poate ca el va fi altfel si ca tinerii sunt viitorul insa fiind avocat va avea nevoie de bani pentru a-si face reclama si astfel va fura bani(banuiesc). Nici unul nu e bun!

  21. lala Răspunde

    cum sa izoleze un bloc din bani publici,sau sa repara un drum? de unde o sa mai aiba consiliul local si finantele locale salarii? In afara de casierii unde incaseaza impozitele nu lucreaza nimeni.Sa va dau cateva exemple inalnite;tocmai acuma a iesit colegul,va rog in biroul celalalt, a cazut reteaua, la 1.30 calculatorul functionarului public nu este pornit pe calculatorul celalalt joaca copilul colegului…toate intr-o singura zi.Asa ca ar trebui sa sustinam un tanar curajos.Poate reusim sa schimbam ceva?

  22. gina Răspunde

    TRASEISTUL NICOARA ROMEO
    Deputatul PP-DD Romeo Nicoara a parasit in februarie 2013 partidul lui Dan Diaconescu pentru PNL. El a mai fost membru PNL, partid pe care l-a parasit dupa ce Crin Antonescu i-a luat locul in colegiul din Teleorman.
    Nicoara a fost ales deputatintr-un colegiu din Bucuresti – FERENTARI !
    Crin Antonescu a venit sa candideze exact in colegiul pe care il reprezenta, Nicoara s-a suparat si a trecut la PP-DD. Delegatia Permanenta a filialei PNL a hotarat ca Romeo Nicoara nu mai candideaza la parlamentare sustinea Crin A.
    Romeo Nicoara a candidat insa pentru PP-DD in Bucuresti in Ferentari si a reusit sa intre in Camera Deputatilor prin REDISTRIBUIRE !.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.