Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Ţepe cu abonamentele la telefonie. Protecţia Consumatorului, asalatată cu sesizări

Maria Pinter OPCŢepe cu abonamentele la telefonie. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Satu Mare a primit în cursul anului trecut peste 100 de reclamaţii despre modificarea preţurilor la abonamentele de telefonie. Cei mai mulţi reclamanţi sunt persoane vârstnice de la ţară, care sunt păcălite prin telefon că primesc un telefon nou, mai performant, însă fără a li se spune pe înţelesul lor şi despre noile tarife.

Şefa CJPC Satu Mare, Maria Pinter,  a prezentat astăzi un scurt bilanţ al instituţiei pe anul 2015, arătând că au fost peste 100 de sesizări cu privire la actele adiţionale la contractele de telefonie. Ea a explicat că persoane tinere plătite în part time sună de la un call center pentru a oferi abonaților companiilor telefoane noi, însă cu această modificare sunt crescute și prețurile. În general cei care acceptă noile condiții sunt persoanele vârstnice din mediul rural, care acceptă noul telefon. Ulterior, un curier le duce acestora telefonul mobil și îi pune să semneze, în clauzele contractule fiind trecute şi celelalte modificări de tarife.

Maria Pitner atrage atenţia tuturor cetățenilor să citească foarte bine înainte de a semna. Actele adiţionale pot fi anulate în termen de 14 zile de la semnare, însă de multe ori persoanele respective află de noile tarife doar când primesc următoarele facturi, astfel că este prea târziu.

 

4 comentarii

  1. sotul Răspunde

    Si vita asta sotia cinsilierului local PNL Carei,are si i-a un inrerviu in intersul SOTULUI!!!

  2. gina Răspunde

    TRASEISTUL NICOARA ROMEO
    Deputatul PP-DD Romeo Nicoara a parasit in februarie 2013 partidul lui Dan Diaconescu pentru PNL. El a migrat de la PNL, partid pe care l-a parasit dupa ce Crin Antonescu i-a dat sut din colegiul de Teleorman.
    Nicoara a fost ales deputatintr-un colegiu din Bucuresti – FERENTARI si a reusit sa intre in Camera Deputatilor prin REDISTRIBUIRE !.
    El nu a candidat niciodata la Satu Mare!

    • aurel Răspunde

      nici nu va candida ca in sm il stia lumea ca e zero barat nu a facut nimic decat sa apara in presa cu traficantul (hotul striga hotul) adi cozma mare avocat si asta, un PAPAGAL!

  3. Baba Ana Răspunde

    Este corect ca UDMR prin Magyar Lorand sa preia fostul Sapard Satu Mare pentru ca asa vor PSD si PNL ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.