Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Avansări în grad la ISU Satu Mare de Ziua Protecției Civile

ziua protectiei civile satu mare1Împlinirea a 83 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România a fost sărbătorită azi de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Someș” Satu Mare într-un cadru festiv, eveniment care s-a desfășurat la Filarmonica ”Dinu Lipatti”. La sărbătoare au fost prezenți prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ștef, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, precum și două delegaţii din cadrul Instituţiilor de Pompieri una din Szabolcs Szatmar Bereg (Ungaria) iar cea de-a doua din Ujgorod (Ucraina). Nu au lipsit nici şefii instituţiilor militare sătmărene, alături de alte oficialităţi din conducerea unor instituţii importane ale judeţului nostru.

Totodată, în cadrul evenimentului a avut loc şi festivitatea de avansare în grad, înainte de termen, a cinci cadre militare, ofiţeri şi subofiţeri, care au primit astfel recunoaşterea abnegaţiei faţă de profesia nobilă pe care şi-au ales-o. Astfel, prin ordin al ministrului afacerilor interne, au fost avansaţi în gradul de căpitan doi ofiţeri și anume lt. Bogdan Anne-Marie şi lt. Zamfirache Marieta Vasilica.

ziua protectiei vicile satu mare2

 

Prin ordin al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Borsoszki Claudiu a fost înaintat în gradul de plutonier adjutant şef, iar în gradul de plutonier adjutant au fost înaintați plt .maj. Gorbe Alexandru şi plt. maj. Moisa Vasile Florin.

Demne de amintit sunt şi rezultatele, obţinute la concursurile sportive organizate cu ocazia Zilei Protecţiei Civile, unde pe primul loc s-a situat ISU Satu Mare, urmat în clasament de Centrul Militar Județean și de Inspectoratul de Poliție Județean.     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.