Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Interlopi șantajiști, arestați la Carei. Tatu și Tono, prezentați judecătorilor pentru arestare preventivă

interlopi careiCinci dintre cei mai periculoși membri ai unui clan de interlopi din Carei au fost săltați în această noapte de procurorii  de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei și polițiștii de la Poliția municipiului Carei chiar în timp ce încercau să scoată o femeie din propria ei locuință. Astfel, Bella Berki, zis Tatu,  și Andrei Lakatos, zis Tono, alături de alți trei complici, au fost reținuți pentru 24 de ore, sub acuzația de șantaj.

”Polițişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Carei sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, cu sprijinul de specialitate al S.O.S Oradea, i-au prins în flagrant pe L. Andrei, de 54 ani, din Carei, B. Bela, de 34 ani, din Tăşnad, D. Giani, de 46 ani, din Pir, S. Gheorghe, de 31 ani, din Carei,  K. Tiberiu,  de 42 ani, din Pir, care prin ameninţări ar fi  încercat să o determine pe Ileana P., din Berveni, să evacueze un apartament situat în Municipiul Carei”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Satu Mare.

Aceștia ar fi încercat, prin amenințări și șantaj, să pună mâna pe apartamentul unei femei din Carei, care a împrumutat 2.000 de euro de la Tono. Acesta din urmă  i-a perceput apoi dobânzi uriașe pentru această sumă de bani.

Cum femeia nu a reușit să le plătească dobânzile exagerat de mari, Tono, Tatu și trei complici au intrat cu forța, în noaptea de joi spre vineri, peste femeie încercând să o scoată din propria ei locuință. Șantajiștii au fost prinși în flagrant de procurori și polițiști.

Cei cinci vor fi prezentați vineri Judecătoriei Carei, cu propunerea de arestare preventivă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.