Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Interlopii șantajiști din Carei, arestați. Tono și Tatu vor sta la răcoare cel puțin 30 de zile

traficanti-tigari-11Trei dintre cei cinci interlopi din Carei care au fost prinși de polițiști în flagrant în timp ce încercau să o scoată din propria locuință pe o femeie în cursul nopții de joi spre vineri au fost arestați pentru 30 de zile.  ”Cei cinci bărbați au fost reţinuţi de poliţiştii careieni pe o perioada de 24 ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj. În cursul zilei de vineri, aceștia au fost  prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei. Astfel, instanța de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui L. Andrei ”Tono” de 54 ani, din Carei, B. Bella ”Tatu”, de 34 ani, din Tășnad și D. Giani, de 46 ani din Pir, iar față de S. Gheorghe, de 31 ani, din Carei, și K. Tiberiu, de 42 ani, din Pir s-a luat măsura controlului judiciar”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Satu Mare. 

Cei cinci interlopi ar fi încercat, prin amenințări și șantaj, să pună mâna pe apartamentul unei femei din Carei, care a împrumutat 2.000 de euro de la Tono. Interlopii i-ar fi perceput apoi dobânzi uriașe pentru această sumă de bani. Cum femeia nu a reușit să le plătească dobânzile exagerat de mari, Tono, Tatu și trei complici au intrat cu forța, în noaptea de joi spre vineri, peste femeie, încercând să o scoată din propria ei locuință. Șantajiștii au fost prinși în flagrant de procurori și polițiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.