Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

UPDATE Anchetă DNA la CSM Satu Mare. Cum s-au cheltuit banii (VIDEO)

CSM Satu Mare-CSM Targoviste (18)

DNA desfășoară în această perioadă o anchetă la Clubul Sportiv Municipal Satu Mare de unde a solicitat toate documentele contabile pentru verificări. Procurorii DNA au suspiciuni cu privire la cum au fost cheltuiți banii clubului în perioada 2007-2012, interval de timp în care CSM avea o echipă de baschet feminin și una de handbal masculin pe prima scenă competițională a țării. 

“E deja public, să nu se interpreteze că vreau eu să mă bag în seamă. Am avut o solicitare de la DNA pentru a preda toată documentaţia existenţei Clubului Sportiv Municipal în perioada 2007-2012, absolut tot ce s-a dat la plată. Le-au dat acele documente, e normal să le dea, acum aşteptăm să vedem ce se întâmplă. De unde au venit banii pentru funcţionarea Clubului Sportiv Municipal, când erau doar două secţii, e vorba despre baschet şi handbal, cum s-au cheltuit acei bani, ce deplasări au fost în străinătate, ce sponsorizări au fost şi, bineînţeles, dacă au fost şi alte venituri în afară de cele date de Consiliul Local şi Primărie”, a declarat astăzi, primarul Dorel Coica.

El spune că ştie dacă a fost o sesizare sau cei de la DNA s-au autosesizat în urma zvonurilor din oraş.

Există unele informații potrivit cărora s-ar fi decontat ilegal o serie de deplasări în străinătate. De asemenea, procurorii DNA au unele suspiciuni și în ceea ce privește acordarea salariilor. O baschetbalistă de culoare, care a evoluat pentru CSM Satu Mare, ar fi avut un salariu de 6.000 de dolari pe lună.

“Chiar m-am uitat şi eu pe lista de plată şi am văzut că o jucătoare de culoare avea aproape 6.000 de dolari pe lună şi eu am rămas surprins. Au fost multe străine în perioada aceea, pe mine m-a îngrijorat”, a mai spus Coica.

 

16 comentarii

  1. Horty Răspunde

    Bravo Gabor .super candidatul Gabor.

  2. REAL-CINIC Răspunde

    PORTALsm face jocurile UDMR la modul parsiv !! .. Uite o precizare la stirea asta pe care voi, care ati tot prmit o gramada de bani de la UDMR cand la primarie era Gyuszi si la Consiliul Judetean era Csehi : “Reamintim că în perioada vizată de procurorii DNA, preşedinte al clubului era consilierul local UDMR Vasile Fogel, iar preşedinte al Consiliului de Administraţie era viceprimarul de atunci, Kereskenyi Gabor.” Ca din intamplare, PORTALsm a omis acest “amanunt” ..

  3. rentea Răspunde

    Stiluj jegos de oltean nu-i va face sa cistige , in continuare votez gabor

  4. nicu Răspunde

    Dl. Coica sper ca DNA sa ancheteze si perioada 2012-2015,respectiv modul in care s-au cheltuit milioane de euro din bugetul local si judetean ptr fotbal,baschet etc.La Baia Mare,Tirgu Mures,Ploiesti,etc. au inceput deja munca procurorii,iar primarii nu se simt prea bine.Daca tot dati bani la sport dati-i la copii si la sportul de masa si nu la echipe profesioniste de seniori.

  5. nicu Răspunde

    O manipulare ieftina de precampanie.Deocamdata Fogel,Kereskenyi,nu apar pe siteul DNA in niciun dosar.In schimb Neagu Valeriu,fost sef la CSM in mandatul lui Coica are calitatea de inculpat in dosarul 7694/296/2015 ptr infractiunea de abuz in serviciu,fiind judecat la Judecatoria SM.

  6. Baba Novac Răspunde

    Rusine domnilor ce s-a intamplat in perioada 2012-2016 la CSM mai ales ultimul an competitional! Cu un buget de 1.000.000 de euro (cel mai mare buget de la infiintare) si cele mai slabe rezultate. Retrogradare cu baschet, desfiintarea echipei de seniori la volei fete, etc. Nota bene: stiti care era salariul doamnei antrenor Ciocan care a pierdut fiecare meci cu 80 de puncte diferenta??? 1000 de euro net + casa + masa!!! Asta-i revoltator domnule Coica! De asta ce ziceti?

  7. Alina Răspunde

    Mafia UDMR și a umplut conturile.

  8. laurentiu Răspunde

    EEEEE sa vedeeem KESERKENI, VOGEL(nasu) Florin Muresan (sugaciu de la gnv) UNDE SUNT BANII NOSTRI PE CARE I-ATI LUAT!!!

  9. Babanu Răspunde

    Alooooo domnilor de la DNA dar cu cei care au furat dovedit banii de la sportul satmarean nu va ocupati???!!! Cu cetetenii Coica Costel Dorel (primar, patron Cabinetele SCM Coica, Neagu Valeriu (presedinte CSM 2012-2016), Babut Domuta Dan (presedinte Olimpia paralel administrator public)

  10. mirela Răspunde

    Nu ma mir ca s-au sifonat bani in perioada 2007-2012 cu negrese care luau mii de euro salar!

  11. Fara Cap Răspunde

    Ar trebui si la SCM Coica sa mearga DNA-ul sa vedem cate consultati au fost decontate de la casa de asigurari de sanatate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.