Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Fabrică de 20 milioane euro în Satu Mare. Va avea 300 de angajaţi (FOTO)

inaugurare GP Sofa Satu Mare8O firmă italiană care produce canapele a început lucrările la construirea unei noi fabrici în Parcul Industrial din Satu Mare, care va avea 300 de angajaţi.

Primarul Dorel Coica, reprezentantul firmei GP Sofa, Giuseppe Pavone, şi mai multe presoane implicate în noua investiţie au inaugurat practic noul şantier, stropind cu şampanie primul stâlp montat al noii construcţii.

Primarul Dorel Coica a ţinut să mulţumească investitorului pentru că a ales să investească în Satu Mare şi nu în Zalău.

“Aici se vor  produce componente ce se vor asambla în multe ţări. În prima fază vor fi 300 de locuri de muncă, în viitor vor mai fi. În Satu Mare vrem să ajungem la 1.200 – 1.300 locuri de muncă. Acum suntem 1.400 în toată ţara, Zalău, Satu Mare, Beclean. În viitor vom ajunge foarte aproape de 1.700 – 1.800”, a spus Giuseppe Pavone.

Valoarea totală a investiţiei este de 20 de milioane de euro, bani proprii şi credite bancare. Termenul de finalizare a primei faze, adică a fabricii de 50.000 de mp este 30 octombrie.

Primarul a precizat că după finalizarea acestei investiţii, Satu Mare va deveni un important centru de unde vor pleca TIR-uri încărcate cu piese de canapele.

7 comentarii

  1. Aty Kinder Răspunde

    Da da numitul Gussepe pavone construeste fabrici dar salariile da cu o saptama sau dou cu intarziere saraci oameni care lucra la el poate nu au ce pune in geanta!!!!si el este miliardar iar cand saracu muncitor se intalneste cu el in curtea fabricii si dupa o intarziere de2saptamani saracu muncitor il intreaba cand va fii salar raspunsu lui este o sa vezi!!!daca nu iti comvine poti pleca!!!!dragi oameni asa o e gussepe pavone!!!!

  2. Paula Paula Răspunde

    Si la Carei pe cand niste investitori?Mai multe fabrici?

  3. Renata Nezezon Răspunde

    si cu salarii de nimica si cu intirzieri si bonuri nu sunt cate jumate de an asa da locuri de munca

  4. pinochio Răspunde

    dorele in micro 17 unde stau eu este un domb pe care il stropesc caini vagabonzi s-ar putea constri acolo o fabrica de chiftele. prastii aduc oamenii care s-au saturat de minciunile tale electorale dupa ce pierzi alegerile te rog sa faci o adunare la domb si sa spui ca investitia a esuat din cauza lui kereskeni

  5. sm Răspunde

    Deci nici un investitor nou in acel parc. Toate firmele care sunt in momentul de fata acolo au avut unitatile de productie in oras si au fost intrun fel nevoite Sa se mute la periferia orasului. In rest tot acele firme de rahat care bat joc de angajatii lor Luna de luna in frunte cu pavone.

  6. Anna E Nicola Sarnataro Răspunde

    Grande Giuseppe sono contento

  7. Andrei Ludovic Varga Răspunde

    condoleante celor care vor lucra acolo !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.