Primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, i-a felicitat pe elevii și profesorii care au înregistrat performanțe.
”Organizăm azi a XVII-a ediție a Galei Laureaților, ca mod de a ne exprima simbolic recunoștința față de rezultatele pe care le-ați obținut anul trecut, la olimpiade și concursuri școlare și extrașcolare, dar și la competițiile sportive. Avem o listă lungă de premianți și o listă și mai lungă de elevi și profesori cărora vreau să le mulțumesc pentru rezultatele pe care le-au obținut anul trecut și nu doar atunci. Vreau să vă felicit pe toți pentru dorința de a învăța, curajul de a participa și pentru că perseverați în a obține rezultate tot mai bune de la un an la altul. Vă felicit, vă încurajez și vă susțin ca în anii următori să urcați pe podiumuri și mai înalte”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.
Apoi s-a trecut la premierea elevilor şi a cadrelor didactice merituoase din oraşul Negreşti Oaş. Premierea s-a făcut pe mai multe secţiuni. S-a putut constata că oraşul Negreşti Oaş a avut mulţi reprezentanţi la fazele naţionale ale Olimpiadelor Şcolare, o mare parte dintre aceştia întorcându-se acasă cu premii importante.
Cei premiaţi au primit diplome de excelenţă din partea conducerilor instituţiilor de învăţământ din oraş precum şi a Primăriei Negreşti-Oaş. În total, au fost înmânate peste 500 de diplome. Între premieri, elevii Liceului Teoretic au susţinut scurte programe artistice.