Ultima actualizare: azi, 16:47

Locale

Gala Laureaților Negreșteni, la superlativ. Excelența premiată la Negrești-Oaș

Gala Laureatilor negresteniProfesorii și elevii merituoși din Negrești-Oaș au fost premiați vineri seara, în cadrul Galei Laureaților Negreșteni, eveniment care a ajuns la a XVII-a ediție la care au participat aproximativ 1.000 de persoane. Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consilul Local Negrești-Oaș și instituțiile de învățământ din oraș. Evenimentul i-a avut în prim-plan pe cei mai merituoşi elevi, care au obținut premii la olimpiade sau diferite concursuri.

Primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, i-a felicitat pe elevii și profesorii care au înregistrat performanțe.

”Organizăm azi a XVII-a ediție a Galei Laureaților, ca mod de a ne exprima simbolic recunoștința față de rezultatele pe care le-ați obținut anul trecut, la olimpiade și concursuri școlare și extrașcolare, dar și la competițiile sportive. Avem o listă lungă de premianți și o listă și mai lungă de elevi și profesori cărora vreau să le mulțumesc pentru rezultatele pe care le-au obținut anul trecut și nu doar atunci. Vreau să vă felicit pe toți pentru dorința de a învăța, curajul de a participa și pentru că perseverați în a obține rezultate tot mai bune de la un an la altul. Vă felicit, vă încurajez și vă susțin ca în anii următori să urcați pe podiumuri și mai înalte”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Apoi s-a trecut la premierea elevilor şi a cadrelor didactice merituoase din oraşul Negreşti Oaş. Premierea s-a făcut pe mai multe secţiuni. S-a putut constata că oraşul Negreşti Oaş a avut mulţi reprezentanţi la fazele naţionale ale Olimpiadelor Şcolare, o mare parte dintre aceştia întorcându-se acasă cu premii importante.

Cei premiaţi au primit diplome de excelenţă din partea conducerilor instituţiilor de învăţământ din oraş precum şi a Primăriei Negreşti-Oaş. În total, au fost înmânate peste 500 de diplome. Între premieri, elevii Liceului Teoretic au susţinut scurte programe artistice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.