Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Polițiștii luptă împotriva vânzătorilor de țigări de contrabandă

tigari contrabandaPoliţiştii sătmăreni au acţionat ieri cu forțe sporite pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun precum şi pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care deţin în vederea comercializării sau comercializează ţigări de contrabandă.

În urma activităţilor desfăşurate pe raza județului, au fost întocmite trei dosare penale și au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, pentru fapte care contravin legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Valoarea amenzilor aplicate a depășit  4.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 105 pachete cu ţigări deţinute ilegal în vederea comercializării şi 7,8 kg. tutun.

Astfel, polițiștii de investigații criminale din Tășnad, împreună cu polițiștii de ordine publică și în  colaborare cu  jandarmii, l-au identificat pe Gabor K. din localitatea Cig, județul Satu Mare, în timp ce vindea de la domiciliu tutun mărunţit. Întreaga cantitate  de 7,8 kg. tutun, deținută de acesta, a fost ridicată în vederea confiscării, iar cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea de către o persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.

Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii Secției Rurale  Negrești Oaș, au  identificat-o pe Nastasia  A. din Racșa, care deținea la domiciliu și făcea acte de comerț fără autorizație, cu produse accizabile, respectiv țigări. Cantitatea de 64 pachete de țigări deținută de aceasta a fost confiscată.

Și pe raza comunei Bixad a fost depistată o persoană care desfășura activități de acest gen, respectiv numita Irina T. din comuna Bixad, comercializa fără autorizație de la domiciliu țigări de proveniență ucraineană. S-a dispus ridicarea in vederea confiscarii unui numar de 18 pachete țigări.  În ambele cazuri, persoanele implicate în activitățile ilicite sunt cercetate în dosare penale ce vizează infracțiunea de contrabandă.

3 comentarii

  1. REAL-CINIC Răspunde

    Sigur asta e o stire dintr-un comunicat de presa al vajnicilor militieni. Ca s-au dus la Tasnad, Cig, Bixad sa vaneze contrabandisti – dar cum dreak nu le fac niciodata nimic la aia din Piatza Somes ?! Ca nu trebe sa bata atata drum ca pana la Tasnad, nu ?

    • ha ha ha Răspunde

      da si capturi !!!!64 respectiv 18 pachete ! pana si garcea ala din poza are pe capota dublu ! da ei vezi doamne lupta.

  2. Militianul Răspunde

    Baaaa MILITIENI neaimtiti,e plina piata Somes de tigari si voi gasiti 64 de pachete la cih sau umde mama dracului.Avem o singura explicatie:tigarile vandute de tigani in piata somes sunt ale sefilor vostrii,altfel nu-mi explic cum de atatia ani nu-i vede si nu-i aude nimeni pe cei din piata.Aveti voi alta explicatie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.