Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Polițiștii sătmăreni își vor demonstra măiestria de ziua lor. Când și unde vor avea loc

Ziua Politiei Române (59)Poliția sătmăreană  pregătește manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române, la care îi invităm să participe  pe toți cei care doresc să fie alături de poliţişti, la ceas aniversar. În 2016, Ziua Poliţiei Române va fi sărbătorită în Satu Mare, vineri, 25 martie, în intervalul orar 12.00 –  14.00, pe Platoul Prefecturii din Piața 25 Octombrie, unde vă așteptăm să faceți cunoștință cu munca de poliție.

Astfel,  în cazul unor condiții meteo favorabile, începând cu ora 12,00 pe Platoul din Piața 25 Octombrie din Satu Mare, vor fi amplasate standuri ale Poliţiei la care vor participa poliţişti rutieri, criminalişti, poliţişti de proximitate  şi prevenire, dar și cei din structurile S.A.S. care vor efectua  demonstrații în care vor fi angrenați și câinii de serviciu. Cetăţenii vor avea ocazia să cunoască  dotarea structurilor de intervenție, a Poliţiei Rutiere și  a Laboratorului Criminalistic Mobil. De asemenea, vor fi înmânate pliante cu conţinut informativ şi de prevenire a diferitelor tipuri de infracţiuni.

În urmă cu 194 de ani, la data de 25 martie 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica îi înmâna Marelui Agă Mihăiţă Filipescu – Şeful Poliţiei din acele timpuri, drapelul cusut cu sigla Steagului Agiei. De atunci, simbolul creştin al Bunei Vestiri veghează asupra oamenilor, faptelor, evenimentelor şi destinului Poliţiei Române. În fiecare an, la data de 25 Martie, se evocă trecutul glorios şi prezentul înnoitor al principalei instituţii din sistemul de apărare a ordinii şi siguranţei publice din ţara noastră, Poliția Română. 

5 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Inca umblam cu frica pe dig iar criminalul umbla liber. Mai incet cu maiestria?

  2. qwert Răspunde

    Domnilor:
    orasul e plin cu boschetari, talhari, afaceristi fake,cersetori.
    Pe corso, de la astoria pana la unicarm poti cumpara si urina falsificata.
    Aloo, se aude !

  3. amcevadespus Răspunde

    Oare vor avea bietii politisti satmareni cu ce sa mearga la propria sarbatoare,ca,de ceva vreme,vezi o multime de masini ale politiei plimbandu-se de-a moaca prin oras.De unde atata combustibil si cine il plateste? Nu cred ca mai este cineva angajat sa se plimbe fara niciun rost cu masinile institutiei. Nu este asta o infractiune grava? Cine le permite sa faca o asemenea paguba financiara nu stiu. De aceea dau ei amenzi pentru motive pe care nici ei nu le cunosc. Securitatea cetatenilor orasului, ordinea si siguranta nu sunt deloc pe maini profesioniste. De ce se mai sarbatoresc?

  4. amcevadespus Răspunde

    Am trecut azi prin piata Somes: plin de tigani care te agreseaza cu tziggy lor si cu leucoplast. Nu poti trece de ei, nu ai pe unde, un gard al pietei reduce dimensiunile trotuarului ingust. Politia, ea se pregatea de sarbatoare, cred. A propos de piata: NICIUN MUNCITOR. S-a facut totusi un patinoar pentru la iarna,atunci cand se va da in folosinta si piata. Super! Mai e nevoie de un chiosc de inchiriat patine! Si s-au instalat 12-13 stalpi. Inainte,erau mese. Acum,marfa o sa fie pusa pe acoperisul pietei, ca mese nu prea mai incap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.