Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Se caută dansatori și instrumentiști. Unde și când va avea loc selecția

SONY DSCSediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, str. Mihai Viteazu, nr. 32 va găzdui, joi, 17 martie, de la ora 17:00, preselecția pentru înființarea Ansamblului Folcloric al Județului Satu Mare, ”Doruri sătmărene”.

Sunt așteptați tinerii sătmăreni între 15-30 de ani care doresc să contribuie la realizarea unui asemenea proiect, fie că doresc să fie dansatori sau să facă parte din orchestra folclorică. Ansamblul folcloric ”Doruri sătmărene” va reprezenta zonele etnofolclorice ale județului nostru, cel codrenesc, oșenesc, unguresc și șvăbesc.

”Doresc să invit pe toți cei care doresc să facă parte din acest ansamblu al județului, fie că este vorba despre instrumentiști, fie că este vorba despre dansatori, să vină la sediul instituției noastre unde le putem oferi toate detaliile. Anul trecut am realizat o serie de costume populare din Țara Codrului, Țara Oașului, ungurești și șvăbești. Am considerat ca ansamblul oficial al județului Satu Mare trebuie să reprezinte toate zonele etnofolclorice a județului Satu Mare”, a spus directorul instituției gazdă, Robert Laszlo.

Directorului artistic al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Petrică Mureșan, a afirmat că  la acest casting se poate înscrie oricine care are talent la dans sau la a cânta la un instrument muzical. Nu contează nici vârsta, nici studiile.

”Se va face un casting pentru a-i selecta pe cei care se înscriu. Nu este necesar să aibă vreo diplomă în acest sens. Mi-aș dori să fie cât mai mulți, să fie cel puțin 30 de perechi, ca după aceea să facem cel puțin zece. Primează valoarea și talentul”, a precizat Petrică Mureșan.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.