Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

În timp ce unii circulă fără permis, altora le este suspendat

permis_suspendatPolițiștii sătmăreni au depistat ieri două persdoane care conducea diferite autovehicule fără dețină permis de conducere. Asta în timp ce la nouă șoferi polițiștii le-au suspendat permisul de conducere.

Astfel, ieri, în jurul orei 10.35, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic un autoturism care circula pe raza orașului Ardud. Efectuând verificări asupra  conducătorului auto, polițiștii au stabilit că Ovidiu C.,  de 29 ani, cu domiciliul în Bacău, dar cu reședința în Ardud, nu deține permis de conducere pentru nici o  categorie de autovehicule.

Tot ieri, în jurul orei 12.00, polițiștii Secției Rurale Gherța Mică, aflați într-o  acțiune pe linie rutieră în comuna Tarna Mare, având drept scop prevenirea cauzelor generatoare de accidente, au identificat si oprit pentru control un moped condus de Vasile C.  de 63 de ani din Tarna Mare. Trecând la verificarea conducătorului mopedului, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o  categorie de autovehicule.

În ambele situații s-au întocmit dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Demn de remarcat este și faptul că în cadrul acţiunilor rutiere desfăşurate ieri pe raza județului Satu Mare,  au fost aplicate 274 contravenţii, în valoare de  27.710 lei. De asemenea, în baza neregulilor constatate, poliţiştii au dispus ca măsură complementară reţinerea a nouă permise de conducere, pentru abateri ca efectuarea de manevre neregulamentare de depășire, nerespectarea culorii roșii a semaforului, neacordare de prioritate sau depășirea limitei de viteză. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.