Tot la UPU s-a prezentat și o sătmăreancă în vârstă de 47 de ani care a încercat să se sinucidă cu medicamente. Și ea a fost lăsată acasă după ce a primit îngrijirile medicale necesare.
De asemenea, în cursul zilei de sâmbătă, la Urgențe s-a prezentat și un bărbat care a căzut de pe acoperișul casei de la o înălțime de 10 metri. Din fericire nu avea răni grave, astfel că după câteva ore a fost externat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, Constantin Demian, la acest sfârșit de săptămână la Urgențe s-au prezentat 523 de pacienți, cu aproape 50 mai mulți decât week-end-ul precedent. Nouă dintre aceștia au ajuns aici aflându-se în comă alcoolică, cinci dintre ei fiind culei de pe stradă, cinci au fost victime ale unor bătăi iar o persoană a fost mușcată de un câine maidanez.