Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Zilele Județului, subiect electoral în Consiliul Județean

consiliul judetean satu mareConsilierul județean Alexandru Panea a cerut în şedinţa de astăzi unele explicaţii cu privire la declaraţiile preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, cu privire la organizarea Zilelor Judeţului Satu Mare deodată cu zilele municipiului Satu Mare. Discuţiile au fost pe un ton aprins între consilierul Panea şi preşedintele Adrian Ştef, care a repetat răspunsul de trei ori.  

“Eu nu cred că dvs. v-aţi substituit Consiliului Judeţean şi aţi luat o asemenea decizie fiindcă există o hotărâre a Consiliului Judeţean privind data zilei judeţului Satu Mare”, a spus Panea.

Preşedintele Ştef a explicat că nu poate să se substituie celor 32 de consilieri, precizând că ziua judeţului este pe 24 iunie, de Sfântul Ioan Botezătorul, dar aceasta este sărbătoarea religioasă, iar evenimentele de Zilele Judeţului pot avea loc oricând.

Consiliul a trimis către primării adrese să vadă dacă este favorabilă organizarea Zilelor Judeţului deodată cu a municipiului, adică în luna mai, primind deja răspunsuri de la peste 30 de unităţi. Următorul pas ar fi fost discutarea cu consilierii, dacă primarilor le convine ideea și adoptarea unei hotărâri.

“Eram curios să văd dacă primarii îşi asumă acest eveniment în campania electorală şi vor să vină şi ei, pentru că putem să organizăm fără primării, vin cetăţenii, vine o echipă de acolo care să-i reprezinte. Nu cred că este oportun să o facem fără prezenţa primarilor. Acum rămâne să discutăm dacă o facem aşa sau nu. Eu vă spun sincer, nu vreau să stric acest eveniment, mi se pare unul reuşit, de amploare, care a crescut, primarii au reuşit să se pregătească tot mai bine. Nu îl voi strica forţând într-un moment nepotrivit, în campania electorală. Eu l-aş păstra în iunie, n-aş vrea să-l stric. Dar am întrebat dacă n-ar fi oportun să-l facem împreună, este o hotărâre pe care dorim să o dezbatem. Au fost întrebări şi din partea presei, de ce deranjăm de două ori populaţia din municipiu. Acum trebuie să vedem cum este oportun. Care sunt avantajele mele electorale faţă de toţi ceilalţi reprezentanţi ai partidelor şi grupurilor politice care la fel pot să îşi invite electoratul să dezbată probleme. Nu e numai avantajul meu şi al conducerii Consiliului Judeţean. Dacă simt că există această problemă să se strice evenimentul, mai bine lăsăm pe iunie”, a declarat Ştef.

Consilierul Alexandru Panea a insistat, spunând că nu trebuie să “înnebunească populaţia cu nişte mascarade electorale”.

Cu siguranță subiectul va fi reluat la ședințele următoare.

2 comentarii

  1. florica Răspunde

    Doar asa se poate face campanie pe bani cotribuabililor va dati seama ce bine le cade in campnie electorala de ce nu se amina ziua Judetului pina dupa alegeri

  2. Sătmărean Răspunde

    Un alt episod în care banii publici sunt risipiți. Dacă s-ar promova cu adevărat județul, nu ar trebui investite sume imense pentru formații ce nu au nimic comun cu Satu Mare. Aceasta inițiativă a lui Adrian Mihai Ștef trebuie sanctionată de electorat, iar acest personaj de tristă amintire să dispară definitiv de pe scena politicii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.