Ultima actualizare: azi, 11:27
Locale

Adelin Ghiarfaș, candidatul PNȚCD: ”Satu Mare s-ar putea dezvolta chiar și fără un primar”. INTERVIU

adelin ghiarfas2Candidatul PNȚ-CD la Primăria municipiului Satu Mare, Adelin Ghiarfaș, promite cetățenilor doar lucruri care pot fi realizate și își dorește ca aparatul Primăriei să funcționeze pentru binele cetățeanului. Făcând o scurtă radiografie a situației politice din Sătmar, Ghiarfaș spune că, în momentul de față, primează interesele personale și cele de grup, în detrimentul celor ale sătmărenilor. Luând în considerare poziția geografică a orașului Satu Mare, candidatul PNȚCD consideră că municipiul nostru s-ar putea dezvolta chiar și fără un primar. Tânărul candidat vine din sfera privată, nu are o experiență politică în spate iar cu administrația a intrat în contact doar ca membru în Consiliul de Administrație al Aeroportului Satu Mare.

În cele ce urmează, vă invităm să citiți interviul integral acordat de Adelin Ghiarfaș, candidat pentru fotoliul de primar al municipiului Satu Mare:

PortalSM: Ce v-a determinat să candidați la Primăria Satu Mare?

Adelin Ghiarfaș: Lipsa de alternative. Consider că toți candidații care și-au anunțat intenția de a candida la Primăria municipiului Satu Mare nu se ridică la nivelul așteptărilor sătmărenilor. Chiar dacă nu sunt un vechi politician, însă din punctul de vedere al unui simplu cetățean pot spune că politica din Satu Mare, la momentul actual, se rezumă mai mult la unele jocuri ale unor grupuri de interese și nu la ceea ce trebuie făcut pentru cetățeni și pentru municipiul Satu Mare. Politicienii actuali au o mare deficiență și anume lipsa bunului simț. Consider că la ei primează interesele personale, cele de grup, în detrimentul intereselor cetățenilor acestui oraș.

PortalSM: Până nu demult erați vicepreședinte la PC Satu Mare. De ce nu v-ați dus cu restul partidului către ALDE?

Adelin Ghiarfaș: Aventura mea în PC a pornit de la un bun prieten de-al meu, pe nume Radu Pașca, care mi-a și propus să fac parte din această organizație, la care am dat curs, în schimb a fost mai mult la modul declarativ, am fost folosit mai mult ca și imagine. Nu am avut atribuțiuni de conducere, chiar dacă la modul declarativ eram vicepreședinte. În momentul fuziunii dintre PC și PLR, la nivel de organizație ALDE, eram tot pe poziția de vicepreședinte. Eu mi-am dat demisia din această funcție cu mult înainte de a-mi anunța candidatura la Primăria municipiului Satu Mare, dar acest lucru nici măcar nu a fost observat. Am fost doar un vicepreședinte doar scriptic.

PortalSM: De ce ați ales să candidați din partea PNȚCD?

Adelin Ghiarfaș: Partidul Național Țărănesc-Creștin și Democrat este un brand și este, consider eu, cel mai autentic partid de dreapta de după 1990. Consider că PNȚCD poate să contribuie, prin valorile pe care le-a reprezentat și care le reprezintă în continuare, la o mai bună așezare a societății românești și sătmărene în ansamblul ei. În momentul de față, nu suntem o forță la Satu Mare, din punct de vedere al organizației sau a structurilor de partid existente, în schimb ne bazăm foarte mult pe valorile pe care le reprezintă acest partid, pe faptul că este un partid creștin-democrat, care se adresează masei largi a cetățenilor, și consider că am avea un cuvânt de spus în viitor. Chiar dacă nu sunt mulți membri activi în prezent, în Satu Mare există o masă mare de țărăniști care acum se află într-o stare de hibernare. Țărăniștii sunt idealiști și trebuie reactivați și, sunt ferm convins că, prin demersul nostru, al meu, prin candidatura mea la Primăria municipiului Satu Mare, vom face ca acești oameni să continue să creadă în PNȚCD. Scopul meu este de a mă adresa tineretului care consider eu că pot vedea în valorile acestui partid un exemplu demn de urmat. 

PortalSM: În condițiile în care, cel puțin până în prezent, s-au anunțat 8 candidați la Primăria Satu Mare, din care șase din partidele românești, ce șanse vă acordați?

Adelin Ghiarfaș: Realist vorbind, și teoretic, și practic, șansele sunt mici. O să vă dau exemplul unui distins domn care m-a întrebat de ce candidez dacă știu că voi pierde. Mie nu-mi place să pierd. Dar consider că pentru municipiul Satu Mare, și pentru mine personal, candidatura mea va fi un câștig și voi câștiga simpatia și admirația sătmărenilor, și vom câștiga noi ca oraș, ca și comunitate. Prin mine vom putea spune lucrurilor pe nume, exact așa cum sunt ele, și nu cum sunt îmbrăcate prin politicianisme ieftine. Nu mă aventurez la un pronostic, vor mai exista multe schimbări până la alegeri, poate și posibile alianțe. Eu sunt un om deschis, sunt dispus și la negocieri, dar cu un singur principiu: interesul cetățeanului.

PortalSM: Care este atuul dumneavoastră în acest demers. Ce credeți că aveți în plus față de ceilalți candidați?

Adelin Ghiarfaș: Profesionalismul, faptul că spun lucrurilor pe nume și, ceea ce este cel mai important, nu am absolut nicio obligație față de nimeni, și ceea ce vreau să fac o fac pentru binele cetățeanului. Eu lucrez în mediul privat și există un singur contact din punct de vedere administrativ, fiind membru în Consiliul de Administrație al Aeroportului Satu Mare. În schimb, tot ce am făcut până acum, am făcut prin forțe proprii. Poate mulți cetățeni mă cunosc prin prisma meseriei pe care o am. Am încercat să ajut cum pot, cât pot, și cred că îmi pot pune la dispoziția sătmărenilor profesionalismul și experiența acumulată până în prezent în munca cu oamenii. Unii mă consider cam naiv, dar naivitatea provine de la bunul simț.

Adelin-Ghiarfas-13

PortalSM: Ce lipsește municipiului Satu Mare în momentul de față?

Adelin Ghiarfaș: Fețe zâmbitoare. Oamenii trebuie să înțeleagă că vocea lor este ascultată. Sunt atâtea exemple că lucrurile se mișcă în orașul nostru doar odată la patru ani. Atunci când este nevoie de voturile cetățenilor. Nu este bine. Binele cetățenilor trebuie să fie o prioritate din a doua zi de când ți-ai preluat mandatul de primar. În schimb, politicienii noștri sătmăreni, din a doua zi nu fac altceva decât să zâmbească în poze. Eu zic că din a doua zi de când și-au preluat mandatul, primarul trebuie să se gândească la ce are de făcut, nu să facă fotografii la diverse evenimente.

PortalSM: Care ar fi primele lucruri pe care le-ați face dacă ați deveni primar al municipiului Satu Mare?

Adelin Ghiarfaș: Primul lucru pe care l-aș face ar fi o predare-primire de mandat reală, să știm exact punctul de la care plecăm, să știm ce avem, și ce pot face eu ca să remediez situația. În al doilea rând, aș încerca ca membrii aparatului administrativ al Primăriei să conștientizeze faptul că sunt acolo în slujba cetățeanului și că ei servesc interesele cetățenilor și nu invers. Nu vreau eu să le inspir frică ci vreau să devin un lider pentru ei, să-mi urmeze exemplu și, vă asigur, că din acel aparat nefuncțional, cum este caracterizat în prezent, va deveni un aparat foarte performant. Eu nu promit poduri și centuri. Promit sătmărenilor lucruri realizabile, care se pot face cu adevărat. Poduri, centuri și alte proiecte de infrastructură promite toată lumea. Vreau să-i asigur pe sătmăreni că voi încerca, prin tot ceea ce fac, să-mi folosesc cunoștințele și abilitățile pentru binele sătmărenilor. Dacă promiți, trebuie să spui și cum vei îndeplini aceste obiective, ceea ce actualii politicieni nu fac.

PortalSM: Cărui electorat, ca segment de vârstă, vă adresați în mod special?

Adelin Ghiarfaș: Sper să am un impact deosebit în special la generația tânără, la acei tineri care sunt lipsiți de perspective în municipiul nostru, care tind să părăsească acest oraș, să-i fac să creadă că se pot întâmpla lucruri bune și la ei acasă. Dar nu neglijez nici categoriile de vârstă mijlocie sau pe cei de vârsta a treia. Ținând cont de situația geografică a municipiului Satu Mare, oraș aflat la 10 km de granița cu Ungaria, la 30 de km de granița cu Ucraina și la 40 de km de viitoarea autostradă, lucru care ne conferă toate premisele necesare unei dezvoltări sănătoase, consider că un primar ar trebui cel puțin să nu se opună unor proiecte și lucrurile ar decurge mult mai bine. Până acum, aceste piedici au existat și continuă să existe. Cu sau fără intenție, datorită neprofesionalismului, a intereselor. Nu vreau să judec pe nimeni, dar fiecare cetățean poate vedea acest lucru. Cred că orașul acesta s-ar putea dezvolta chiar și fără un primar.

3 comentarii

  1. Rus Răspunde

    Alianta cu alte partide te va trage mult in jos. Chiar cred ca trebuie sa ai aliati dar in nici un caz politicieni. Bafta ! !!.Rus P.

  2. satmarean Răspunde

    …” Eu nu promit poduri și centuri. Promit sătmărenilor lucruri realizabile, care se pot face cu adevărat. Poduri, centuri și alte proiecte de infrastructură promite toată lumea. Vreau să-i asigur pe sătmăreni că voi încerca, prin tot ceea ce fac, să-mi folosesc cunoștințele și abilitățile pentru binele sătmărenilor “…- interesant !…

    …” Am încercat să ajut cum pot, cât pot, și cred că îmi pot pune la dispoziția sătmărenilor profesionalismul și experiența acumulată până în prezent în munca cu oamenii. Unii mă consider cam naiv, dar naivitatea provine de la bunul simț “…- interesant si de retinut !…

    Idealistii, oamenii de BINE , par naivi !…Sunt, oare , o alternativa ?!…De cele mai multe ori DA !…

    Pentru BINELE acestui orasel micut si cu atat de multi copii talentati , cu oameni minunati si muncitori /truditori din greu pt o bucata de paine si care au constiinta impacata a darilor/impozitelor platite din greu la statul hraparet , nedrept si lacom ,TREBUIE sa iesim masiv la VOT si, fiecare, sa judece obiectiv fiecare candidat cu dreapta masura si cu GANDUL CEL BUN pt BINELE copiilor si nepotilor lor !….

    Singura alianta pe care o puteti face , dle. Adelin Ghiarfas ,este cu satmarenii , asta , daca aveti a darui mult devotament, munca, onestitate, responsabilitate si dragoste fata de oamenii locului si daca sunteti animat de o dorinta adevarata si uriasa sa faceti mult BINE acestui orasel minunat , minunat doar prin oamenii sai si nimic mai mult!…
    Satmarenii sunt oamneni buni, minunati, politicienii – NU !…

    Votul meu e 50-50 % intre dvs. si Primarul Coica !…Dar e doar un simplu vot !
    Diferenta va fi facuta de satmarenii inteligenti si vizionari , doritori de o viata buna si de un primar adevarat , iubitor de satmareni si devotat lor !….

    Succes tuturor candidatilor la Primaria Satu Mare !….

  3. o Răspunde

    0 adica zero

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.