Ultima actualizare: azi, 21:54
Locale

Adrian Ștef și-a depus candidatura la BEC. A fost însoțit de foștii PNL-iști Cosmin Rațiu și Mihai Huzău

adrian stef candidatura2Candidatul ALDE la Primăria Satu Mare, Adrian Ștef, și-a depus astăzi candidatura la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 1 Satu Mare. El a venit însoțit de echipa sa de campanie, printre care s-a numărat deputatul Ovidiu Silaghi, dar și Cosmin Rațiu și Mihai Huzău, doi foști membrii PNL până zilele trecute.

Odată cu dosarul de candidatură pentru Primăria Satu Mare, Adrian Ștef și echipa lui a depus și listele pentru Consiliu Local.

Municipiul Satu Mare are nevoie de un primar care trebuie să fie în primul rând sătmărean și pe picioarele sale. Trebuie cu adevărat să ne prezinte că are experiență, că este bun gospodar și că se va putea ocupa de destinele municipiului Satu Mare. Eu de fiecare dată am spus ce gândesc și pe urmă chiar am făcut ceea ce am spus. Cred că sătmărenii s-au convins de acest lucru și în momentul de față, cu echipa care este alături de mine, chiar putem să ne ocupăm de fiecare domeniu de toate problemele cu care se confruntă municipiul Satu Mare, avem experiență administrativă și fiecare dintre colegii mei au experiență pe domeniile de activitate pe care îi vor reprezenta atât în viața de zi cu zi, cât și în Consiliul Local. Municipiul Satu Mare are nevoie de un primar care să-i reprezinte pe toți sătmărenii, nu trebuie să fie mai român, nu trebuie să fie mai maghiar, nu trebuie să fie mai șvab, sau să fie un foarte bun reprezentant al unei etnii conlocuitoare. Trebuie să fie reprezentantul tuturor sătmărenilor, să-i cunoască și să le înțeleagă doleanțele”, a declarat Adrian Ștef.

adrian stef candidatura

Pe lista ALDE pentru Consiliu Local se află pe locul doi, doctorul Cosmin Rațiu. Din listă mai fac parte Mihai Huzău, Anamaria Marușca, Marcela Papici, profesorul Teodor Curpaș, col. (r) Gheorghe Strâmb.

83 comentarii

  1. Ioan Răspunde

    Saracii niste expirati! Papici cea mai buna in ceea ce face! Educatoarea habar nu are cu ce se mananca spitalul. O preparatoare! Avem nevoie de oameni capabili si din domeniu de medici care sa ne conduca nu de analfabeti din afara sistemului! Count down

    • marin Răspunde

      Felicitări ALDE.

      • Sătmărean Răspunde

        ALDE, o jucărie în mâna cuplului Silaghi-Ștef. Cei care au muncit pentru ALDE au fost marginalizați, iar ultimii doi sosiți, nemulțumiții Rațiu și Hurzău, propulsați pe locurile 2-4. Asta e meritocrația din ALDE?!

        • Gerula Răspunde

          La fel au procedat si acum patru ani cand au facut listele pentru consiliu din partea PNL in cadrul USL. Toti prietenii familiei si cei care au cotizat suma ceruta, au fost pusi pe pozitii eligibile, restul cei care au muncit cu adevarat in campanie au fost dati la oparte.

      • Radu Răspunde

        RUȘINE,ALDE!

      • codruta Răspunde

        Este o echipa foarte buna și tinerii sunt la locul lor în fruntea listei .

    • Marcel Răspunde

      Cea mai buna și completa echipa pe care o putea face Ștef.

    • Corina Pascal Răspunde

      Dr Rațiu este o soluție ideala pt municipiului,un om care a susținut și ajutat mii de oameni cu diferite probleme.
      Felicitări pt poziția dv.

      • satmarean1 Răspunde

        Rațiu, un individ ce nu are ce căuta în Consiliul Local.În urmă cu câțiva ani, tot așa a intrat pe lista de consilieri, fără să facă nimic, care să-l recomande.

  2. Ioan Răspunde

    O adunatura de traseisti nebagati in seama in alte partide! Fara PSD sunteti zero barat. Silaghi merge la beciul domnesc in toamna ca nah psd nu il mai salveaza a doua oara. Papici pleaca sa schimbe scutece la copii. Stef sa predea voley. Marusca se intoarce la catedruta. Iar restul saracii vai de steaua lor. In definitiv ALDE=partidul celor marginalizati

  3. Ioan Răspunde

    Sau e mult spus ca lui Stef ii zornaie catusele la usa? Mai bine lasam sa curga de la sine soarta lui, sa nu anticipam si sa fim rai. Legea bumerangului. Te plezneste direct in moalele capului

  4. Gheorghe Răspunde

    Ioi scarba mi de traseisti Ratiu si huzau. Aproape ca m-au prins in plasa si imi facusem mila de el. Avea dreptate PNL ca urmareste doar oportunismul gratis. Daca nu se inscria la Alde condamnam gresit PNL. Asa am deschis ochii mai bine

    • adi Răspunde

      Traseista este mața care s-a plimbat la tiriști,sa stea în partid cu Cozma și Pop Romy niște scursuri de doi lei.

  5. ALDE Răspunde

    Jumatate din ALDE isi da demisia. Am muncit ca fraierii 4 ani de zile pt astia ca sa puna pe liste nu pe cei care am tras pt partid si ne-am sacrificat ci pe niste traseisti care or fost dati afara de altii care n-or avut nevoie de ei. Ca daca erau valorosi le dadea tot ce vroiau. Jignitor la adresa noastra. Tipic lui stef un tradator si vanzator fara principii

    • Adriana Porna Răspunde

      Felicitări pt Ștef ca a făcut aceasta echipa completa de la pensionari la tineri ,oameni cu expertiza din toate domeniile de activitate .
      Sunt prezenți militari ,profesori ,medici ,arhitecți și alți specialiști.

  6. antoescu Răspunde

    Succes întregii echipe !Felicitări pentru cei doi colegi noi . Aveți votul nostru.

  7. Alexa Andra Juhasz Răspunde

    o alegere foarte buna! doar un tanar capabil si cu ambitios ne poate reprezenta interesele in viitor! Pentru tineret si alaturi de el! Mihai avem incredere in tine!

  8. Cozma Răspunde

    Vai de mine ! Mă jelesc și tânguies ce voi face la alegeri 0,1%. Dragi postaci repede mai scrieți ceva ca mă ia depresiv.

  9. Gnandt Martina Andrada Răspunde

    Cea mai buna alegere Mihai ! Nu te lasa intimidat de comentariile rautacioase. Vorbele nu au nici o valoare, dar vei demonstra prin fapte ca ai luat cea mai buna decizie pentru orasul acesta. Tinerii sunt alaturi de tine !

  10. Gnandt Martina Andrada Răspunde

    Cea mai buna alegere Mihai ! Nu te lasa intimidat de comentariile rautacioase. Vorbele nu au nici o valoare, dar vei demonstra prin fapte ca ai luat cea mai buna decizie pentru orasul acesta. Tinerii sunt alaturi de tine !

  11. Gnandt Martina Andrada Răspunde

    Cea mai buna alegere Mihai ! Nu te lasa intimidat de comentariile rautacioase. Vorbele nu au nici o valoare, dar vei demonstra prin fapte ca ai luat cea mai buna decizie pentru orasul acesta. Tinerii sunt alaturi de tine !

  12. patric Răspunde

    Succes in noua formulă. Acestia sunt adevărații liberali.

  13. Alexandra Butean Răspunde

    Observ ca Adrian Stef e hotarat sa ajunga primar si vrea sa faca treaba si la municipiu. Si il si inteleg, ca in ultimii 4 ani a stagnat orasul chiar mai rau.
    Coica face promovare ca va aduce un mega mall in oras, cand colo pana acum in 4 ani nu a facut exact nimic pentru orasul asta.
    Si cand ma gandesc la minunatul targ de craciun….

  14. carmen Răspunde

    Bravo sunteți cei mai tari!

  15. ALDE Răspunde

    Niste oportunisti care ne-au indepartat pe toti care am muncit pt partidul asta. Mi scarba si imi vine sa vomit. In viata mai si pierzi nu doar castigi cu astfel de manevre. Ne-ati scarbit domnule stef. Cred ca doamnele acelea dupa huzau si domnii nu se simt bine nu? Pozeaza doar in zambete. Sa va fie rusine dar nu aveti. Veti fi taxat la vot

  16. ALDE Răspunde

    Domnul Cozma sunt convins ca putea sa ii aiba daca ii dorea dar nu a dorit sa isi sa isi tradeze oamenii care au trudit la partid cateva sute pt 2 oportunisti, dar dvs ne-ati tradat pe noi si atunci ce denota? Ca sunteti fara scrupule si nu ne-ati respectat eforturile. Vom migra masiv la PNL succes

    • Anti Cozma Răspunde

      Cine sa meargă spre Cozma ,ce sa găsească acolo ?Batai ,scandaluri ,injurii ,minciuni și pușcăriași ca Cozmuta și Mitica Ofsaid.

  17. Sătmărean Răspunde

    Lista ALDE, o adunătură jalnică de oportuniști, mai vechi sau mai noi…

  18. ALDE suparat Răspunde

    Pazea! Fiti fara grija ca partidul ALDE care face voturi nu e alcatuit doar din papici marusca silaghi ratiu si huzau oportunistii. Si veti fi taxat de noi toti. Sabotaj e putin spus pt aceasta lipsa de respect la adresa muncii noastre. Dar va lasam sa va faca campanie si voturi ratiu si huzau! Domnul ratiu nu are aceasta capacitate ca saracul e mai de vita nobila spalatel nu are el treaba cu aburitul populatiei decat cu aburitul celor care muncesc si apoi sa vina in toate gata

    • Calin Răspunde

      Bravo ALDE super tare lovitura data fraierilor.

      • Sătmărean Răspunde

        Într-adevăr, și-au fraierit pe cei ce au muncit pentru ALDE, cocoțând pe lista de consilieri doi transfugi, Rațiu și Huzău.

  19. Alexandra Răspunde

    Măi Mihai, după ce m-ai băgat în PNL, vorbindu-mi frumos de marele partid liberal, candidezi pentru ALDE?!Să-ți fie rușine!

    • Miruna Răspunde

      De cand cu noua conducere marele partid liberal nu mai e ceea ce a fost. Daca esti din interior sti si tu foarte bine ! Decizie inteleapta..marele partid liberal se va prabusi incetul cu incetul.asta e doar inceputul

  20. observator Răspunde

    Observ că și echipa lui Govor este reprezentată în ALDE. Ce partid de dreapta e ăsta?

  21. satmarean Răspunde

    Pseudo-liberalii Rațiu și Hurzău sunt doar niște fripturiști.

  22. Zeus Răspunde

    Pe ce criterii au fost desemnați candidații Rațiu și Hurzău? Pentru ALDE trădarea e un criteriu?!

  23. codruta Răspunde

    RATIU ȘI HUZAU CEI MAI BUNI ȘI CORECȚI OAMENI DIN FOSTUL LOR PARTID.
    AU RĂMAS NUMAI PUȘCĂRIAȘI ȘI SCANDALAGII ÎN PNL.

    • observator Răspunde

      Te înșeli amarnic, Codruța!Dacă nu a făcut nimic pentru PNL și Consiliul Local, Rațiu, vreo 8 luni de zile, e bun și corect? Merita să fie pe lista de consilieri? Evident, NU.

      • Gigi Răspunde

        Ratiu s-a luptat cu Coica când voi îl pupați în cursul iar acum marele deontolog Cosma face jocul P. S.D

  24. ALDE suparat Răspunde

    Nici nu am fost intrebati de asemenea manevre nesimtite comuniste! Au venit 2 oportunisti de la PNLpe primele locuri la noi! Nu vi voua rusine sa va uitati in ochii nostri dupa cat am muncit 4 ani pt a avea si noi un reprezentant din comunitatea noastra in consiliu? Si noi ar trebui ca pe vremea lui Ceasca sa plecam capul nu? Asta nu se va intampla niciodata! Votam PNL. E mai de dreapta decat alde care vinde si pe maicasa pt 2 voturi! Pe noi ne-a vandut! Cozma a demonstrat ca a stiut sa-si respecte partidul si oamenii lui de aceea si pe noi ca cetateni ne va respecta si de aia il votam! Acuma va astept papici marusca silaghi si altii sa intrati si va luati apararea unul altuia dar noi tot va lasam balta in curul gol la urne. Dar nu ne aratam in urne va vom taxa. Stii tu ca dusmanii ti-i tii aproape nu va dam aceasta sansa si satisfactie

    • margineanu Răspunde

      Cozma a distrus partidul o sa vedeți ca nu-l votează nimeni .Are atâtea suspiciuni de trafic de țigări,facultatea vai de el și este susținut de Nelu Olteanu de la Bistrița un alt pușcăriaș.

    • Patricia Răspunde

      Da…Cozma a stiut sa isi aleaga oamenii, oameni incompetenti si o echipa care nu stie altceva decat sa arunce cu vorbe rautacioase asupra unor oameni care au initiativa.

    • Gerula Răspunde

      Intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui este cati bani au dat pentru pozitiile eligibile, la Fam Silaghi totul se negociaza pe bani, vezi episodul Nelu Iordache…

  25. Pop-Silaghi Lucian Răspunde

    Mult succes Mihai! Cele mai grele decizii, aduc mereu cele mai bune solutii si oportunitati. Iar din toata treaba aceasta, cel mai mult de castigat vor avea in primul rand tinerii satmareni, pentru care vom incerca sa implementam cat mai multe proiecte.

  26. mirela Răspunde

    Stef nu cred ca apuca alegerile! :). E tare ALDE daca au apelat la Ratiu. Nici ei nu mai stiu care sunt adevaratii liberali 🙂

  27. Mihai Huzău Răspunde

    Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru susținere! Înseamnă enorm pentru mine să vă am alături!

    • Sătmărean Răspunde

      Nu te voi înțelege și nici nu te voi susține, Mihai Huzău! Această atitudine a ta m-a întristat. Îmi pare rău că te-am cunoscut!

      • Alex Răspunde

        Ai sa iti schimbi parerea in momentul in care vei vedea realizarile pe cale sa se intample din orasul acesta!

    • Sebi Răspunde

      Mihai, o alegere mai neispirată nici nu ai putut să ai. Păcat că noi tinerii liberali am avut încredere în tine.

    • nicu Răspunde

      mihai mihai ai facut o alegere foarte proasta sa pleci dintr-un partid unde erai la un anumit nivel, nu te credeam un traseit care fuge dupa bani si dupa functii, iar cei care au tradat pnl si au plecat cu tine te vor trada incurand. Ai sa vezi

    • ION Răspunde

      DA-TI O LABA….SA NU TE STROPESTI PE MAINI MARE GRIJA!

  28. ROSA Răspunde

    acela nu este partid unde nu ai dreptul la luat decizii ci doar la executat “ordinele”altora.Mergeti cu totii la PNL si o sa vedeti cine “imparte florile” preferential si doar in scopuri proprii.

  29. Catalin Răspunde

    Un fraier acest Cozma aia nu este lista de consilieri .

  30. Sătmărean Răspunde

    Silaghi și Ștef și-au bătut joc de colegii lor din ALDE, punând pe lista de consilieri oameni ce nu făcut nimic pentru acest partid, pe Cosmin Rațiu și pe Huzău Mihai.

  31. Cici Răspunde

    Ratiu nu a făcut pt partid ci a făcut pt satmareni și oameni amărâți.
    VOTAM RATIU.LA PRIMARIE.

  32. un cetatean Răspunde

    eu ca si cetatean apolitic ce sa inteleg din toate astea? mi se confirma din nou ca toti sunt la fel, fug numai dupa functii, nu ii credeam instare pe cei doi sa fie asa, de ratiu stiam ca este omul lui govor, dar de huzau chiar nu il credeam instare de asa cv, il vedeam un om cu coloana vertebrala dar vad ca tot dupa functii fuge………..mi-e scarba de toata clasa politica de la noi

  33. Vulpe Răspunde

    Postacii lui alde fostii govor, nu cunosc un asoect care in curand va fi dezvaluit: adi cozma l-a vrut pe ratiu si huzau dar cei doi au fost contestati de toti oamenii din partid care i-au spus lui cozma ca il linseaza daca il pun pe ratiu pe lista, si ei stiu asta prea bine. Da explodam noi domnul ratiu si huzau alta data dovezile noastre in ce va priveste! In sfarsit s-a facut mare liniste in partid. Nelinistea a fost creata cand cozma i-a pus pe fripturistii astia 2 pe lista. Isi lua talpasita cozma din pnl daca astia 2 erau pe lista! Atunci sa fi vazut domnul ratiu degringolada si exod din pnl. Acuma a plecat cine trebuia si tu stii prea bine asta domnule ratiu!

  34. Pop Ioan Răspunde

    Produsul final de metabolism (kkt) de Curpas vrea in politica.Ar trebui sa-si aduca aminte cum i-si umilea si jignea elevii (nu si lingaii) cind se pretindea mare profesor de romana la liceul nr.3(azi Doamna Stanca),cum dadea cu creta in fruntea elevilor ca se invinetea sau i-i “picta” cu praf ce creta.Fiecare dumunica inainte de masa organiza ceva asa zis cultural,unde prezenta era obligatorie,ca elevii sa nu poata sa mearga la biserica.Si acest om vorbeste acum de biserica si Dumnezeu.Pt dinsul Dumnezeul la momentul respectiv se numea PARTIDUL COMUNIST ROMAN.Lupul isi schimba firea dar naravul ba.Erau zile de sarbatoare cind era scos din uz cind era sa-si lase falca ( dar numai l-a fracturat) in accidentul de la trecerea de cale ferata din Gherla ( 1-SM-2015).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.