Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Artistul Valer Sasu: Satu Mare este privit ca un Vaslui al Ardealului

valer sasu profilValer Sasu este un artist plastic sătmărean aparţinând generaţiei tinere, care are la activ diverse participări cu expoziţii individuale în ţară şi în Europa. Câştigarea în 2006 a Premiului de Debut din partea Uniunii Artiştilor Plastici pe ţară, a însemnat recunoaşterea evidentă a  talentului şi muncii sale. Ca și muzeograf la Muzeul Județean pentru o perioadă scurtă, a realizat că în Satu Mare lucrurile nu funcționează în favoarea artei, considerând chiar că ”Satu Mare este privit ca un Vaslui al Ardealului”.

Valer Sasu a simţit chemarea încă de mic copil pentru arta plastică.  Valer s-a manifestat imediat în arta plastică prin modalitatea cea mai îndemână la acea vârstă, desenul. Primele desene ale lui Valer datează de la vârsta de 2 ani şi au ca subiecte animalele, dinozaurii. Familia sa l-a încurajat şi susţinut să păşească pe această cale datorită talentului dar şi pentru că pasiunea pentru arta plastică e o moştenire de familie, ambii părinţi fiind artişti plastici. După ce a absolvit Liceul de Artă din Satu Mare,  Valer a studiat şi s-a maturizat artistic la Universitatea de Artă şi Design din Cluj. Experienţa întâlnirii cu mediul cultural şi uman clujean a fost una hotărâtoare pentru devenirea şi formarea lui. 

Pe mine Clujul m-a schimbat foarte mult. Putem spune că este o capitală şi e într-o ascensiune continuă. Nu doar pentru că aici se adună elita Transilvaniei, dar adevărul e că sunt foarte mulţi oameni de calitate în Cluj în toate domeniile. În ceea ce priveşte arta plastică cele mai mari nume din domeniu sunt aici la Cluj, chiar pot aminti nume de talie mondială: Adrian Ghenie (la Londra s-a vândut o lucrare de-a lui cu milioane de euro), Mircea Suciu şi alţii. În orice zi nimereşti, la Cluj e o atmosferă ca şi cum ar fi weekend şi în acelaşi timp oraşul prosperă”, a povestit Valer Sasu.

valer sasuDebutul expoziţional individual al artistului Valer Sasu s-a întâmplat în anul doi de studii, ajungând până la finele facultăţii să expună în Cluj, Baia Mare, Timişoara, Sibiu dar şi în Olanda. Paleta confirmării internaţionale a valorii artei lui Valer cuprinde expoziţii în Austria în Tirol, în Roma, Italia la invitaţia Academiei Române şi în Ungaria.  Momentul de culme pentru el, a avut loc în 2006 când a primit Premiului de Debut pe ţară din partea Uniunii Artiştilor Plastici.  În ceea ce priveşte aspectul comercial, am aflat că picturile lui se vând „bine, dar rar”, pentru că doreşte ca ele să ajungă doar la proprietari cu adevărat iubitori de artă.

Astfel, unele dintre picturile sale au fost vândute Muzeului de Artă din Baia Mare, Colegiului Reformat din Debrecen precum şi altor instituţii.

După o perioadă de cumul de experienţă artistică şi de succese, Valer a simţit că este timpul să transmită şi altora din  cunoştinţele şi viziunile sale. A devenit profesor la Liceul de Artă din Satu Mare şi asistent universitar la Universitatea din Baia Mare.

Dacă a fi profesor înseamnă să poţi să îmbunăteşti starea lucrurilor în primul rând la nivelul individului, artistul Valer Sasu şi-a dorit să facă acest lucru şi dintr-o poziţie cu influenţă mai mare şi la nivelul maselor.  S-a angajat muzeograf la Muzeul Judeţean şi a încercat cu ardoare şi pasiune să aducă o infuzie de gândire de oraş mare, să obţină sprijin real pentru artă, dar după mai bine de un an şi a dat seama că la nivelul autorităţilor, în Satu Mare lucrurile nu funcţionează bine în favoarea artei.

Satu Mare şi acum mai păstrează pe alocuri aerul boem din anii 70-80. Acest aspect este un lucru bun, dar în rest, în prezent altceva pozitiv-constructiv din punct de vedere al artei nu pot aminti. Depinde foarte mult de conducerea oraşului, de ce se reuşeşte în general în oricare din domenii, la nivel de grup. Ce pot spune este că pe unde am umblat în afara oraşului am auzit vorbindu-se de Satu Mare ca de un Vaslui al Ardealului, oraşe mai mici ca Bistriţa de exemplu fiind deja mult mai înainte cultural ca şi noi”, a mărturisit artistul.

vales sasu2

Una dintre trăsăturile tipice ale oricărui artist prezentă şi la Valer Sasu, este continua  căutare a noi modalităţi de exprimare. Ultima noutate în materie de expresie artistică pentru Valer Sasu este domeniul tatuajului. El a hotărât să se exprime pe pielea umană, realizând tatuaje de un nivel artistic real, mergând atât de departe încât răspunde şi cerinţelor de-a  face reproduceri după pictori celebri din diferite epoci: renaşterea,  barocul, etc.

23 comentarii

  1. vali Răspunde

    Vorbeste prostii artistul. Satu Mare are teatru si filarmonica, profesioniste, institutii pe care multe din orasele de marime similara din Romania nu le au. Poate ne spuneti si cu ce s-a remarcat acest domn artist in asa fel incat ce ne spune el sa fie important sau adevarat? Ne compara cu Clujul? Pai Clujul e nr 1 in Romania, nu in ardeal, in multe privinte…
    Si de ce ne raportam la Ardeal? Nu traim in Romania?
    Eu cred ca la figuri si figuranti Satu Mare sta destul de bine…

    • Valer Sasu Răspunde

      domnule Vali,dumneata nu cred ca traiesti in Satu Mare; daca ai apartine comunitatii satmarene ai stii ca filarmonica se darama (la propriu),teatrul e proaspat renovat dar nu si functional (si cand va functoina sa-i intrebati pe actori cat sunt de multumiti de ce se intampla in cadrul acelei institutii)
      iar chestia cu Ardealul si cu Romania..ne place sa gandim ardeleneste dom’le,nu altfel!

  2. Sziget Răspunde

    Artistul Valer Sasu e privit ca un cocalar.

    • Anette Răspunde

      Si totusi cu ce drept vorbesti tu in numele altor oameni?

      • Valer Sasu Răspunde

        am vorbit in numele meu,a-ti citit articolul?

        • Trandafir Răspunde

          Domnu Sasu, ati se scrie legat, da? Sau pot sa va scriu si eu – domnu Sas-u? Pana una alta, pana sa ne dam cu parerea, mai bine ar fi sa mai incercam putin cu scoala, bine? Ca mergem la Paris (sau la Cluj) boi si venim vaci. Oare cine o fi zis asta?

          • Valer Sasu

            acuma ne legam si de typos? asta da contributie!

          • Valer Sasu

            daca aveti ceva consistent de adaugat,va citesc cu cel mai mare interes!

    • Valer Sasu Răspunde

      sunt foarte convins ca nu ne cunoastem!

    • Valer Sasu Răspunde

      asta cu cocalar e tare! :))

      • Daniel Andrei Horvath Răspunde

        Eu te sfatuiesc sa nu mai raspunzi deloc comentariilor jignitoare. Cateodata cea mai inteligenta miscare e sa nu faci nimic. Bafta in continuare

  3. Mica Sasu Răspunde

    Foarte frumos articol !

  4. Mica Sasu Răspunde

    Intreaba-i pe comentatorii revoltati daca au intrat intr-un muzeu de arta in Satu Mare ?

  5. RaveX Răspunde

    Ii fain ca multi se simt loviti in aripa de acest articol/de cele spuse in el si in loc sa raspunda cu ceva constructiv (daca au cu ce), aleg sa-l jigneasca pe un om care face diferenta, artistic vorbind, la ei în oras sau chiar in România si care sublineaza unele probleme ce ne bantuie tara, nu doar orasul Satu Mare, ca din pacate,inca suntem vazuti ca “Vasluiul Europei”, daca ne uitam din alta perspectiva..
    Dar na, e mai usor sa sarim la gatul oamenilor ce ne atentioneaza ca ne scufundam in rahat, ca-i mai confortabil scufundatul in liniste.

  6. Sebastian Silaghi Răspunde

    sunt perfect de acord cu Valer Sasu … dupa 11 ani de locuit in Cj m-am intors in SM (acum 3 ani) fiind 100% convins si optimist ca si aici se pot face “lucruri” interesante, ca si aici functioneaza “retete” care functioneaza perfect in alte orase…dupa 3 ani incep sa le dau dreptate prietenilor mei de aici care mi-au spus ca fac o mare greseala intorcandu-ma acasa, ca vin intr-un oras “mort”,un oras “trist”, un oras fara o perspectiva concreta…din punctul meu de vedere este perfecta “denumirea” de Vaslui al Ardealului desi imi pare extrem de rau pt acest lucru si sunt foarte trist ca trebuie sa accept aceasta compartatie…ma opresc aici pt ca ar fi un comentariu mult prea lung daca as scrie toate lucrurile care ma intristeaza in aceste oras …. un lucru e cert si anume ca SM e la ani lumina de orase precum BM sau Oradea si nici nu se vede vreo perspectiva ca in urmatori multi ani se v-a dezvolta sau ca v-a arata mai bine in vre-un fel …

  7. bb Răspunde

    acum mai nou se fac terase cu o masuta pentru fumatori (unde beau si fumeaza in vazul copiilor.sa aiva ce invata copii!!!!)in fata carciumelor(normal pe domeniu public fara nici o autorizatie)….CA sa aratam CA in Mexic..

  8. Mariana Basti Răspunde

    Îmi place articolul dar mai vreau articole,și mai ample,dacă e cu putinta…meritam ,noi,satmarenii,sa știm mai multe despre acest tânăr f.talentat.

  9. Bratianu Răspunde

    Foarte mare dreptate. Faptul ca incepand din 90 incoace ne-a placut sa ne credem superiori tuturor ne-a tinut in loc si ne-a adus in halul in care suntem. Nu vreau sa reamintesc toate buboaiele acestui oras fantoma (daca nu ar vorbi satmarenii ar fi buni de figuranti intr-un film cu zombie) cu oameni vesnic incruntati si incrancenati pentru ca ar fi degeaba. Faptul ca are cineva curajul sa spuna lucrurilor pe nume nu poate decat sa ma bucure. Felicitari!

  10. Luminita Luli Răspunde

    Avem in orasul nostru talente deosebite,tineri care prin arta ar putea sa schimbe mentalitati, sa ne faca sa vedem frumosul artistic,…, ar trebui sa-i pretuim …Iar acest tanar,Valer Sasu, ne onoreaza orasul prin creatiile sale…Are mult har si talent!

  11. Atlantikpo Atlantik Răspunde

    Asta nu e satmarean, intreb daca stie ungureste?E un venetic de la Flamanzi, iar acum s-a saturat de gulyas cu carne , si da cu mucii-n fasole ! Saracu, e prostanac si fraged..

  12. Radu Chereches Răspunde

    ai dreptate cu muzeul…si eu am fost intr-o duminica cu sotia, dar crede-ma ca numai noi doi am fost…iar ghidul ne-a lasat pe noi sa exploram toate camerele, fara a ne insoti si explica ce vedem….din pacate sunt cateva exponate de valoare, dar daca nu sunt puse in lumina, risca a fi ascunse pe veci…Felicitari Artistului Valer Sasu !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.