Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Daniel Constantin, încrezător că Ștef poate câștiga Primăria Satu Mare. Provocarea candidatului ALDE

alde satu mare1Co-președintele ALDE are convingerea că Adrian Ștef, candidatul acestei formațiuni politice la Primăria Satu Mare, va reuși să câștige cursa electorală. Daniel Constantin a arătat că Satu Mare are nevoie de un primar precum actualul președinte al Consiliului Județean.

Prezent în județ, co-președintele ALDE, Daniel Constantin, a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, că a găsit la Satu Mare o organizație județeană bine constituită. Acesta este de părere că candidatul ALDE la Primăria Satu Mare va câștiga cursa electorală.

”La Satu Mare am găsit o organizație exact așa cum mă așteptam, foarte bine organizată. Nu am ascuns niciodată că este una dintre cele mai bune organizații ale ALDE la nivel național, deși aici condițiile sunt ceva mai dificile având în vedere structura populației. În egală măsură, am văzut că la nivel de organizație și celelalte orașe și comune din județ sunt pregătite. Sper ca după alegeri, rezultatele acestora să fie pe măsura muncii colegilor din teritoriu”, a mai spus Daniel Constantin.

Co-președintele ALDE a mai spus că, după părerea sa, Adrian Ștef este omul de care sătmărenii au nevoie.
Sunt convins că Adrian Ștef poate fi primarul de care cetățenii au nevoie în ceea ce înseamnă experiența în zona de administrație. M-am bucurat foarte tare să constat că președintele Consiliului Județean și-a asumat o candidatură foarte importantă, și anume de a deveni primarul municipiului Satu Mare. Sunt convins că vom veni după data de 5 iunie, și ne va primi la Primărie, acolo unde cred că lucrurile nu se mișcă așa cum s-au mișcat la Consiliul Județean. Sunt convins că Adrian Ștef poate fi primarul de care cetățenii au nevoie în ceea ce înseamnă experiența în zona de administrație”, a mai afirmat Constantin.

Co-președintele ALDE a mai spus că îi place ce s-a întâmplat în județ, unde drumurile arată bine, unde au fost reabilitați 270 de km de drumuri, au fost făcute investiții substanțiale în sistemul de sănătate, lucru care, după părerea sa, ar trebui să se întâmple după 5 iunie și la nivelul municipiului, care merită mai mult din punct de vedere administrativ și al investițiilor.

Tot cu această ocazie, Daniel Constantin a făcut câteva remarci la adresa PNL, despre care a spus că a făcut o fuziune cu un partid compromis, partidul lui Băsescu, și care, atât la nivel central cât și la nivel local este condus de reprezentanți ai PDL-ului. Totodată, a sancționat activitatea actualului Guvern.

alde satu mare2

Președintele Organizației Municipale Satu Mare a ALDE, Adrian Ștef, care este și candidatul formațiunii politice pentru Primăria Satu Mare, a arătat că a făcut o dare de seamă a celor patru ani aflați la conducerea Consiliului Județean, care va fi prezentată într-o ședință la sediul acestei instituții, și i-a îndemnat pe toți contracandidații săi la Primăria Satu Mare să facă același lucru, să spună sătmărenilor ce au realizat în ultima perioada în postura adminstrativă pe care au ocupat-o până acum. 

17 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Nici o șansă. De fapt el candidează sa rupă voturile romanilor sa câștige Gabor.

  2. miuta Răspunde

    Precis câștiga sătmărenii s-au saturat de oltean ,noi te votam.

  3. Valoarea mea Răspunde

    Băi Stefut daca ești tu așa de meseriaș la CJ de ce dracu nu candidezi acolo si ii lași pe alții la primărie?Nu e păcat bă sa piardă județul o valoare ca si tine?

    • Dragon Răspunde

      Mai valoare, dacă ai cunoaște un pic legea, ai ști că președintele CJ nu se alege direct! Despre ce vorbești?

  4. mirela Răspunde

    Sper ca glumeste Stefut! Nici de propria familie nu poate sa aiba grija!

  5. figaro Răspunde

    Mare om, mare caracter! Bravo tati, candideaza, fa-l pe Gabor primar, ca romanii-s prostuti si pun botul. Repet, cei doi ALDisti, sunt doi oameni de probitate morala iesita din tipar… in sensul bun… zic!

  6. Ion Răspunde

    Plin de penali la masa, când va ia DNA-ul ?

  7. satmareanul nemultumit Răspunde

    Asa valoare mai zic si eu … omul cu 3 facultati – Educatie Fizica si Sport. La cum arata orasul si judetul, ar trebui sa emigrati toti in Congo, si sa va incercati veleitatile acolo. Rusine … a-ti ingropat Satmarul!

  8. ovi Răspunde

    Bravo
    Inca asa oameni si ii ajungem pe congolezi din urma, sa o tinem tot asa ….

  9. stefan Răspunde

    Uite-l si pe oul lui Voiculescu! Pazea investitorilor sa nu ramaneti fara afaceri, ca asta a venit sa caute ceva de furat. Inca un ICA??

  10. mama Răspunde

    Cei care hulesc omul fara sa cunoasca realizarile (indiferent de persoana) le doresc (ma rog pentru asta) sa le putrezeasca degetele cu care tasteaza toate porcariile. Cred in puterea rugaciunilor si puterea lui DUMNEZEU.

  11. sebi Răspunde

    Blestemati-va in numele politicii si a celor care au furat si fura Romania, spalati pe creier ce sunteti!Vai de voi lingaii escrocilor

  12. Sătmărean Răspunde

    Iepurașul UDMR-ului, Adrian Mihai Ștef, n-are cum să câștige Primăria Satu Mare.

  13. observator Răspunde

    ALDE, un partid de traseiști politici, în care pupincurismul și demagogia sunt valori supreme, nu merită votul sătmărenilor.

  14. Zeus Răspunde

    Ar trebui ca sătmărenii se afle despre ce se ascunde în spatele măștii, Adrian Ștef, mai ales despre moralitatea acestui individ. Sunt convins că foarte mulți dintre voi cunoașteți cine este acest individ. De asemenea, cum respectă instituția căsătoriei și cum realizează promovările celor apropiați. Totodată, ar fi interesant să aflăm de ce în ziarul finanțat de noi toți, realizat pentru promovarea județului, îi terfelește pe cei care nu-i cântă în strună. Ar fi interesant să aflăm cum explică modul în care i-a lăsat pe liberali fără sediu, după ce PNL i-a satisfăcut toate poftele politice. Adrian Ștef te anunț și pe această cale că nu mi-e frică de încercările tale de intimidare. Jocul mizerabil pe care l-ai făcut împotriva mea te va costa scump. Mă cunoști bine și știi că nu mă joc cu cuvintele. Candidatura ta pentru primărie m-a determinat să fiu din nou pe baricade și să susțin pe cel care candidează din partea partidului ce te-a exclus. Totodată, ar fi interesant să aflăm de la tine dacă USL mai trăiește. Nu aș fi deloc surprins dacă ai răspunde afirmativ.Am multe întrebări pentru tine, dar toate la timpul lor, vorba Ecleziastului.

  15. Zeus Răspunde

    Apropos, Adrian Ștef, am omis să te întreb dacă mai dai disperat mesaje, după miezul nopții, pe la 1.34, ca atunci când te luptai cu Coica pentru candidatură în 2012?!Nu poți nega acest lucru și știi tu de ce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.