Ultima actualizare: azi, 09:44
Locale

Teen Spirit ajunge la Satu Mare. Spectacol pentru liceeni

Disparitia, foto Robert Puteanu (8)Teen Spirit este un proiect al Asociației Reactor de creație și experiment din Cluj, gândit ca alternativă culturală pentru adolescenți, care produce spectacole de teatru pentru acest public, inspirate din viața, interesele și temerile vârstei. În cadrul primei ediții din 2015 s-au realizat, după o documentare în liceele clujene, două spectacole de teatru: Dispariția și Nu cred că o să îmi treacă vreodată. Anul acesta, în cadrul ediției a doua, a fost adăugat un al treilea spectacol: În viitorul apropiat, dar și un mini-turneu al celor trei producții în Satu Mare, Baia Mare și Sibiu. 

Întâmplător sau nu, deplasările se vor face în ordinea vârstei: Dispariția pleacă primul și nu se oprește până la Teatrul de Nord din Satu Mare – în 15 aprilie. Adolescenții din Baia Mare vor fi așteptați la teatru în 23 aprilie, când Nu cred că o să îmi treacă vreodată, un spectacol despre dramele și bucuriile anilor de liceu, merge la Artscape. Publicul din Sibiu va avea ocazia să reflecteze la viitor în 26 mai, când În viitorul apropiat e găzduit de Teatrul Gong.

Dispariția, primul spectacol din turneu, se va juca vineri 15 aprilie, la ora 17.00, în Sala Studio a Teatrului de Nord din Satu Mare.

Spectacolul pornește de la un eveniment concret – dispariția unui elev, urmărind apoi reacțiile, relațiile și modul de raportare la lume a cinci adolescenți aduși împreună de circumstanțe și nu de afinități. Deși în ierarhia clară a liceului aceștia ocupă locuri fixe, diferențele dintre ei sunt superficiale – dincolo de ele, sunt uniți de aceeași perspectivă asupra figurilor de autoritate care îi limitează, asupra educației care vrea să îi modeleze după un anumit tipar, asupra mass-media care oferă spectacole absurde în căutare de rating. Realitatea spectacolului este o realitate a lor, subiectivă – de aici alunecarea în fantezie, din 2016 într-o lume distopică a viitorului, dintr-un grup de adolescenți într-unul de supereroi.

Dincolo de asta, rămâne misterul dispariției: pas cu pas, puzzle-ul devine tot mai clar, iar imaginea finală e una neașteptată.

Dispariția, de Alexa Băcanu

regia Leta Popescu
cu Carina Bunea, Alexandra Caras, Cătălin Filip, Alina Mișoc, Endre Racz, Timea Udvari

o producție Reactor de creație și experiment, în parteneriat cu Asociația Reciproca și Asociația Váróterem Projekt

Programul turneului Teen Spirit:

15 aprilie – Dispariția la Teatrul de Nord, Satu Mare

23 aprilie – Nu cred că o să îmi treacă vreodată la Artscape, Baia Mare

26 mai – În viitorul apropiat la Teatrul Gong, Sibiu

Teen Spirit #2 este un proiect Reactor de creație și experiment Cluj, finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național

Asociația Reactor de creație și experiment s-a înființat în ianuarie 2014, la inițiativa membrilor fondatori Doru Taloș și Oana Mardare. În prezent, din echipă mai fac parte regizorii Delia Gavlițchi, Cristian Ban, Raul Coldea, Diana Dragoș, actorii Raluca Mara, Cătălin Filip, Carina Bunea, și dramaturgii Alexa Băcanu și Petro Ionescu, cu toții absolvenți ai Facultății de Teatru și Televiziune clujene din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Scopul asociației este acela de a susține și promova tinerii artiști, oferindu-le un spațiu în care aceștia să poată lucra și un sprijin pentru desfășurarea și consolidarea proiectelor lor. Asociația funcționează de asemenea ca teatru independent, producând până acum zece spectacole de teatru pentru adulți și cinci pentru copii.

În martie 2014 asociația inaugurează sediul lor de lucru, unul dintre primele teatre independente din Cluj-Napoca. Spațiul Reactor de creație și experiment s-a lansat pe 20-21 martie, printr-un eveniment-maraton de 24 de ore, cu numele „Caută o reacție!”. De atunci, reacțiile au continuat. În fiecare lună, spațiul Reactor propune publicului clujean un program variat de evenimente culturale, îmbrățișând versatilitatea peisajului cultural local. Programul lunar cuprinde spectacole de teatru (producții proprii sau spectacole invitate), teatru pentru copii, concerte, vernisaje și ateliere. 

Mai multe detalii despre programul Reactor puteți găsi pe pagina noastră de facebook – www.facebook.com/ReactorCluj sau pe site-ul www.reactor-cluj.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.