Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Trei imigranți, doi afgani și un pakistanez, prinși de polițiștii de frontieră sătmăreni

imigranti HalmeuPolițiștii de frontieră sătmăreni au depistat, la frontiera de stat cu Ucraina, doi afgani și un pakistanez care intenţionau să intre ilegal în România, pentru a ajunge în ţări din vestul Europei. Cei trei imigranţi au fost predaţi, în baza acordului de readmisie, autorităţilor statului vecin.

Marți, 12 aprilie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Halmeu, aflaţi în misiune specifică în zona de competenţă, au depistat, pe direcția localității Halmeu Vii, la aproximativ 500 metri către interior de la linia de frontieră cu Ucraina, două persoane de sex masculin, de origine afro-asiatică, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Acestea au fost conduse la sediul sectorului, iar în urma verificărilor s-a stabilit că este vorba despre un cetățean pakistanez, Khan M., în vârstă de 28 de ani și un cetățean afgan, Khan A., de 18 ani. Aceștia au declarat că intenţionau să ajungă într-o țară din Uniunea Europeană.

Trei ore mai târziu, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Tarna Mare au depistat, la ieșirea din localitatea Tarna Mare spre Valea Seacă, o altă persoană de sex masculin care nu vorbea limba română și nu avea documente asupra sa, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

Polițiștii de frontieră au făcut verificări și au stabilit că persoana în cauză este Aalla R., în vârstă de 28 de ani, din Afganistan. Acesta a declarat că a plecat din țara natală cu intenţia de a ajunge într-o țară din vestul Europei, fiind călăuzit pe traseu de diverse persoane ale căror identităţi nu le cunoaşte, în schimbul unor sume de bani.

Celor trei persoane de sex masculin le-au fost întocmite lucrări penale pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza acordului de readmisie, cei trei au fost predați de polițiștii de frontieră români autorităților ucrainene.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.