Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Trupa Harag Gyorgy: „Mini-festivalul” nu a fost o inițiativă a noastră. Ni s-a încredințat această sarcină fără a fi consultaţi

Teatrul de Nord, finalizare proiect (38)Trupa Harag Gyorgy a Teatrului de Nord Satu Mare a emis un comunicat de presă prin care aduce lămuriri privitoare la organizarea unui ”mini-festival” de teatru ce se dorea a fi organizat pentru inaugurarea clădirii teatrului sătmărean.

Comunicat de presă

În urma ședinței din data de 28 aprilie 2016 a Consiliului Local Satu Mare au apărut diverse afirmații contradictorii, unele neverosimile, în diferite organe de presă, declarații și comunicate, în ce privește seria de evenimente programate cu ocazia inaugurării din data de 24 mai a clădirii Teatrului de Nord.

Subsemnații, directorul administrativ al Teatrului de Nord, respectiv directorul artistic al Trupei Harag György, dorim să aducem câteva rectificări la adresa celor publicate, fără a comenta informațiile cuprinse în acestea. Comunicatul nostru nu intenționează să încingă disputa politică și de presă instalată, tocmai pentru faptul că acestea nu au drept țintă instituția teatrului și nici arta teatrală. Dorim doar să ne prezentăm punctul nostru de vedere și să corectăm constatările eronate care ne privesc și pe noi.

Înainte de toate dorim să menționăm că organizarea seriei de evenimente în presă nu au fost nici inițiate, nici încurajate de Trupa Harag György, din partea noastră, până în prezent, am fost convinși că evenimentul a fost programat la solicitarea fermă a conducerii locale. Opinia Trupei Harag György în ce privește organizarea „festivalului” nu a fost cerută în mod direct nici de conducerea locală, nici de managerul general al instituției, astfel, în ce ne privește, am considerat această activitate ca parte obligatorie a atribuțiilor de muncă, ceea ce am încercat să și îndeplinim în limitele posibilităților. „Mini-festivalul” nu a fost, deci, o inițiativă a noastră  și nici pe departe ca acesta să aibă loc în primăvara acestui an, înainte de mutarea definitivă, înainte de finalizarea absolută a lucrărilor și de obținerea tuturor autorizațiilor de funcționare. Cu toate acestea am luat la cunoștință hotărârea și am încercat, în ciuda scurtului interval de timp rămas, să asigurăm prezența spectacolelor în limba maghiară pentru programul festivalului, în condițiile în care ni s-a încredințat această sarcină fără a ne consulta în ce privește perioada de organizare a festivalului.

Este important de menționat, că după câte știm, conducerea locală, inițial a purtat discuții cu conducerea instituției noastre în privința reînvierii Festivalului Fără Bariere, suprimat de însăși ea în urmă cu trei ani, iar după ce am semnalat și noi managerului instituției faptul că nu mai avem la dispoziție suficient timp pentru organizarea unui festival profesionist, planurile inițiale s-au modificat și s-a hotărât inaugurarea teatrului în cadrul unui eveniment de doar câteva zile (un „mini-festival”).

Dorim să menționăm că am optat cu părere de rău pentru amânarea festivalului, mai ales pentru că este vorba despre una dintre cele mai importante evenimente culturale ale orașului, absența lui, în ultimii ani, a adus o uriașă pierdere în viața culturală sătmăreană, iar reînvierea se numără printre cele mai importante priorități culturale locale. Trebuia însă să privim lucrurile foarte pragmatic: este imposibil de organizat un asemenea eveniment în condițiile dotării actuale a clădirii teatrului și începând, în ultimul moment, procedura de organizare. Din partea noastră am menționat, de asemenea, faptul că nu dorim să invităm teatre cu renume, până în momentul în care nu există un contract încheiat între primărie și teatru care să specifice bugetul acordat festivalului. Nu am fi dorit să ajungem în situația în care am ajuns acum doi ani, când, sperând la bugetul votat de consiliul local (un buget foarte mic în comparație cu cele precedente) am invitat diferite ateliere teatrale renumite atât din țară, cât și din străinătate, iar la puțin timp după planificările spectacolelor, după ce ni s-a adus la cunoștință că nu vom putea organiza festivalul, trebuia să anulăm, pe rând, invitațiile, discreditându-ne în ochii unor importante ateliere teatrale și a întregii profesii, punând sub semnul întrebării credibilitatea instituției noastre, contribuind, fără voia noastră, la scăderea prestigiului teatrului, trupei, festivalului, chiar a orașului. În vederea acestor triste experiențe, am cerut ca festivalul să aibă loc doar dacă sunt asigurate toate condițiile necesare unei organizări și desfășurării profesioniste: timp, bani, spațiu adecvat (fie clădirea teatrului, fie clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor).

În urma acestor constatări, ni s-a propus organizarea unui festival mai restrâns pe durata a doar câteva zile, respectiv solicitarea unei serii de evenimente de inaugurare a clădirii teatrului în privința căreia am semnalat, de asemenea, în repetate rânduri managerului general, îndoielile și îngrijorările noastre.

Din punct de vedere administrativ conducerea Teatrului de Nord nu a preluat încă oficial clădirea. Sala nu a fost utilizată încă de niciuna dintre trupe și nici clădirea nu a intrat încă, oficial, în administrarea teatrului (până în prezent doar păzirea clădirii teatrului a fost preluată). Aceste circumstanțe cauzează multe întrebări. Înainte de toate se pune întrebarea ca în cazul unui eveniment de inaugurare festiv cine ar purta responsabilitatea în cazul unor defecțiuni sau accidente.

În prezent nici furnizarea curentului electric nu este soluționată în totalitate deoarece pentru punerea în funcțiune a întregii aparaturi tehnice ar fi nevoie de un transformator de înaltă tensiune – în prezent lipsește – fără de care nu se pot juca spectacole voluminoase cu pretenții scenice ridicate. În lipsa acestui transformator, spectacolele complexe pot fi jucate doar prin punerea în funcțiune a generatorului folosit în cazul întreruperilor de curent, generator care consumă 26 litri de motorină pe oră, ceea ce, în cazul unui asemenea festival, ar însemna un cost suplimentar de 5000 lei.

Este cert că această clădire nu dispune încă nici de autorizația Inspectoratului pentru Situații de Urgență, autorizație ce nu poate fi obținută până nu se înregistrează documentația completă la instituția sus menționată. Pentru înregistrare sunt necesare încă două intervenții foarte importante, anume ignifugarea ușilor de la loji și soluționarea problemelor încă existente ale hidranților interni și externi. Ca urmare, se păstrează întrebarea dacă  responsabilitatea în cazul unor incendii sau accidente ar fi suportată de conducerea instituției sau de primărie.

Considerăm a fi problematică și punerea în funcțiune a tehnicii de scenă căci nici aceste lucrări nu au fost încă finalizate în totalitate, iar timpul de trei săptămâni, rămas la dispoziție, este prea scurt pentru personalul de specialitate pentru a se deprinde cu noile aparaturi moderne și, în totalitate, automatizate și a aparaturii scenice echipate cu mai mult de cincizeci de motoare, nemaivorbind de scena rotativă și de liftul de scenă care, în lipsa unui instructaj de specialitate, sunt factori de accident.

În prezent, cabinele și unele încăperi auxiliare nu sunt dotate încă cu mobilier ceea ce face imposibilă deservirea unor spectacole cu distribuție mai mare, fără a ne face de rușine cu mobilier improvizat și cabine fără condiții.

Având în vedere cele menționate, în organizarea festivalului posibilitățile au fost foarte modeste și din punct de vedere artistic. Trupa Harag György intenționa să invite doar spectacole de tip one-man show: o monodramă a Teatrului Național Csokonai din Debrețin, respectiv recitalul Ady, spectacolul trupei noastre realizat în parteneriat cu Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, în evoluția lui Bogdán Zsolt.

Cu toate că ambele spectacole sunt foarte valoroase din punct de vedere artistic care ar merita să participe la orice festival de rang înalt, considerăm că pentru inaugurarea unei astfel de clădiri am putea asigura un program mult mai bogat și mai variat, incluzând și spectacole cu distribuții mai mari și reprezentații mai spectaculoase prin care putem prezenta și noua aparatură modernă a clădirii. Un astfel de eveniment – pe care în prezent nu îl putem organiza cu fruntea ridicată – ar putea fi o adevărată sărbătoare teatrală a orașului.

În situația de față nu salutăm, încă, jucarea în clădire a unor spectacole invitate, iar, după părerea noastră, inaugurarea ar trebui serbată abia atunci când lucrările de renovare ar fi finalizate sută la sută, nu doar nouăzeci și cinci la sută pentru ca să putem primi publicul și invitații într-o clădire care își poate arăta astfel întreaga sa măreție și dotare tehnică.

Necontestând nici bunăvoința conducerii municipale, nici cea a managerului general al instituției, din partea noastră considerăm în continuare că ar fi mult mai demn inaugurarea acestui templu reînnoit al Thaliei cu un eveniment mai îndelungat, de mai multe zile, cu un program variat și valoros din punct de vedere profesional, toate acestea, doar după mutarea noastră definitivă în clădirea renovată.

Cu stimă și urând sărbători fericite tuturor celor care sărbătoresc acum Învierea Domnului.

Stier Péter                                                                              Bessenyei Gedő István

director administrativ                                                               director artistic

8 comentarii

  1. sm Răspunde

    Asta se numeste comunicat de presa si nu acele abureri care apar din dova in dova zile ori din partea actualului primar ori din partea contracandidatilor la aceasta functie. Felicitari si mult succes! Iar actualul primar a vrut sa inaugureze o cladire terminata in proportie de 90%? Tipic romanesc!

  2. Bravos Răspunde

    Ungurii le dau clasa celor doi amariti menajerul si directorul artistic roman in frunte cu mai marelui coica care numai invective are la adresa tuturor.Bravo asta e adevarul pe care unii nu vor sa l recunoasca ! a fost pura campanie electorala a primarului si mai ales sa se laude cu prouectele altora.ASA stiu unii sa fure munca altora apoi sa se laude ca ei au facut! specific si menajerului de la teatru care ar fi vrut acuma sa arate ca a reusit sa faac o inaugare de clasa.ha ha ha..nu a reusit.Bravo ca i- ati demasvcat pe cei doi papitoi incompetentul si un lingau a incompetentului.

  3. Cocolino Răspunde

    Felicitari pentru comunicat. Nu va lasati calcati in picioare de politicieni hamesiti de putere. Aviz oamnenilor normali si din alte institutii : administratie, politie, spitale..

  4. Olimpia 75 Răspunde

    Ma ce nenorociți sunteți nu ma lăsați sa mă duc la Bserică ,normal că și unguru ăsta este sluga lui Gabor şi a trezit ca trebuie sa facă și el ceva ca poate vine şovinul la primărie și l da afara.

  5. adriana Răspunde

    LINGAUL LUI KERESKENI SMNEAZA SI NOI SA-L CREDEM? 🙂

  6. sm Răspunde

    Draga Adriana,asta se numeste realitate si nu cred ca persoana respectiva este un lingau cum zici tu. Mai mult nu are aviz ISU pe langa alte lucrari nefinalizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.