Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Andreea Paul: Stop PSD în Oaş. 25 de ani ajunge!

andreea paul cristian jurgeDeputatul PNL Andreea Paul a adus astăzi, într-o conferinţă de presă, acuzaţii grave la adresa primarului PSD din Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, pe care a acuzat-o că administrează foarte slab oraşul. Alături de ea s-a aflat candidatul PNL la Primăria Nergeşti Cristian Jurge.

“Stop PSD în Oaş. 25 de ani ajunge. Asta înseamnă un sfert de veac, mai avem puţin şi îl  ajungem pe Ceauşescu din urmă. Lucrurile trebuie să se schimbe şi a sosit momentul schimbării în Negreşti Oaş. PNL aduce în discuţie şi în competiţia de aici, din judeţul Satu Mare şi la Negreşti Oaş, o alternativă serioasă pe baza calităţii guvernării locale. Preţul apei este mai mare chiar decât la Dubai, la Satu Mare, la Cluj sau multe alte orşae ale României şi chiar Europei”, a afirmat Andreea Paul.

Parlamentarul a arătat că administraţia din Negreşti Oaş este slabă, dând câteva exemple, cel al stâlpilor de electricitate montaţi fix în mijlocul trotuarelor, faptul că organigrama Primăriei nu se află pe site-ul instituţiei, deşi ar fi obligatoriu acest lucru. Aceasta a afirmat că în spatele acestei lipse de transparenţă se află de fapt intenţia PSD de a ascunde anumite lucruri, şi anume la Muzeul Ţării Oaşului ar fi 17 angajaţi, însă doar cinci se duc la muncă, restul încasându-şi doar salariile.

Deputatul a precizat că PSD a îndatorat oraşul Negreşti Oaş, din totalul veniturilor proprii ale primăriei, de circa 12,5 milioane lei, 12% se cheltuiesc cu ratele şi dobânzile la bănci şi doar 10% spre investiţii, în vreme ce 78% merge spre cheltuielile cu personalul, funcţionarea primăriei, sau spre clientela PSD.

“Curtea de conturi ne arată că prejudiciul adus de PSD la bugetul public al negreştenilor depăşeşte 2,4 milioane lei iar abaterile financiare sunt de peste 4,1 miloane lei în acest mandat”, a mai spus Andreea Paul.

Printre nerealizările edilului se mai numără staţiunea Luna Şeş, promisă în fiecare an.

 

3 comentarii

  1. Diana Alexutza Răspunde

    Cine esti tu andreea paul wos?O prostituată din Bobota fugarita de salajeni.Sute dealului taratura ordinara!!!

  2. Irina Lazar Răspunde

    Rusine pentru orice scrie sau vorbeste in asa hal. Rusine mincinosilor care isi imagineaza ca asa vor castiga vreo competitie, chiar si politica. Rusine! E gretos si specific celor tare needucati.

  3. vlad Răspunde

    Dute tu fufa si veziti de treaba in Salaj .dar acolo nu te ia nimeni in seama ca te cunoaste lumea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.