Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Fumătorii vor putea fuma în baruri. Se schimbă Legea Antifumat

legea antifumatComisiile reunite de sănătate și economică ale Senatului au făcut câteva amendamente la Legea Antifumat, astfel că, dacă parlamentarii vor fi de acord atunci această lege va fi modificată și vor permite fumătorilor să-și satisfacă viciul chiar și în baruri.

Deputatul Daniel Fenechiu a inițiat în luna martie un proiect de modificare a legii anti-fumat, scrie evz.ro. Atunci, el declara că “dacă Legea 15/2016 s-ar fi limitat la instituirea regulilor fireşti de protecţie a nefumătorilor şi instituirea unor măsuri civilizate de prevenire şi combatere a efectelor fumatului şi nu s-ar fi transformat într-o veritabilă prigoană a fumătorilor, cu siguranţă, reglementarea şi-ar fi atins scopul şi nu ar fi generat atâta adversitate. Însă, din raţiuni pe care nu am reuşit să le înţelegem, iniţiatorii amendamentelor care au schimbat formă aprobată în Senat au uitat, se pare, scopul reglementării şi au transformat-o într-o prigoană a fumătorilor. A fost inventată o definiţie care încalcă logică formală- “spaţiul public închis”– şi s-a optat pentru o reglementare care, de departe, este ceea mai excesivă din Europa”.

Recent, comisiile reunite de sănătate și economică ale Senatului au probat următoarele amendamente propuse de Daniel Fenechiu la Legea 15/2016, adică Legea Antifumat.

1) Spațiu public închis este spațiul încadrat de pereți de jur împrejur.
2) Se va putea fuma în spațiile separate, complet izolate și inscripționate special pentru această destinație, precum și pe terase exterioare amenajate în acest scop.

După ce va trece de comisii Legea va fi supusă votului în Parlament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.