Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Hoții de haine din magazinul de pe Careiului au fost prinși. Poliția mulțumește sătmărenilor pentru ajutor

hoti2Doi bărbaţi pe care poliţiştii îi bănuiesc de comiterea mai multor furturi din magazine de pe raza municipiului Satu Mare, au fost prinşi ieri în flagrant de către poliţiştii din Ardud.

Concret, cei doi au fost surprinşi în timp ce ieşeau dintr-un magazin din Ardud cu bunuri asupra lor la care nu le achitaseră contravaloarea.

Din primele cercetări,  poliţiştii de investigaţii criminale sătmăreni au stabilit că P.V., în vârstă de 33 de ani, şi G.A., de 40 de ani, ambii din Satu Mare,  ar fi comis mai multe furturi din magazine, pe raza municipiului Satu Mare, fiind surprinși și în  imagini captate de camere de supraveghere, diseminate ulterior în mediile on-line.

 Activităţile de documentare şi investigare continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, cu cei doi bănuiți în stare de libertate.

”Folosim acest prilej  pentru a aduce mulțumiri mass-mediei și cetățenilor pentru responsabilitatea civică de care dau dovadă, contribuind astfel activ în procesul de descurajare a acestui gen de fapte”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Satu Mare. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.