Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Jandarmii sătmăreni donează sânge. Un strop de sânge, o șansă la viață (FOTO)

sange-jandarmi2În perioada 23-25 mai, jandarmii sătmăreni sunt implicați activ în  campania benevolă de donare de sânge, organizată la nivel naţional, conştienţi fiind de faptul că ”dăruind o picătură din sângele tău, dai o şansă vieţii aproapelui”. Astfel, săptămâna aceasta, de luni până miercuri, cu începere de la ora 9,00  jandarmii se prezintă la Centrul de Transfuzii Sanguine Satu Mare pentru a dona sânge, salvând în acest fel pe cei aflaţi în suferinţă.

Sub deviza „Un strop de sânge, o şansă la viaţă” cadrele au înţeles să participe la aceasta acţiune de într-ajutorare a semenilor noştri aflaţi în nevoi. Astfel, până în prezent au răspuns prezent, apelului comenzii inspectoratului,  un număr  mare de cadre ale unităţii, care s-au deplasat, inclusv astăzi dimineață, sau se vor deplasa și mâine, la Centrul de Transfuzii Sanguine Satu Mare, unde după efectuarea analizelor preliminare li s-a recoltat sânge.

”Trebuie să conştientizăm importanţa donării de sânge şi să înţelegem că   sângele înseamnă viaţă. Şi de ce nu, trebuie să ne gândim că şi noi am putea avea nevoie la un moment dat de acea picătură de sânge pentru ca viaţa să ne fie salvată. Această activitate se înscrie în cadrul unei campanii umanitare iniţiată de  Patriarhia Română şi Jandarmeria Română, prin unităţile teritoriale, scopul fiind contribuţia indirectă a jandarmilor la salvarea vieţilor unor persoane aflate în suferinţă. Activitatea se va încheia  miercuri, 25 mai, când toţi cei înscrişi pe listele unităţii se vor deplasa la Centrul de Transfuzie din Satu Mare”,a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Satu Mare, Camelia Lucuț. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.