Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Străzi închise de Zilele Orașului Satu Mare

strazi inchiseJandarmii sătmăreni vor fi din nou la datorie şi de Zilele Orașului Satu Mare pentru a le asigura cetăţenilor judeţului Satu Mare un climat optim de ordine şi siguranţă publică.

 În vizorul instituţiei se vor afla toate manifestările care se vor desfăşura în spaţiul public, iar jandarmii vor acţiona pentru sprijinirea celor care solicită ajutor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi a actelor de violenţă, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă legea. Totodată, echipajele de jandarmerie vor executa, activităţi de patrulare în zonele şi arterele intens circulate, în zonele de agrement, cluburi, discoteci şi terase şi vor fi în măsură să intervină de urgenţă pentru a  preveni sau combate, la nevoie, incidentele la adresa ordinii şi liniştii publice. Astfel, jandarmii vor fi prezenţi şi vor asigura desfăşurarea în condiţii de siguraţă publică a următoarelor evenimente;

De vineri până duminică, (26-28 mai) jandarmii sătmăreni cu sprijinul Grupării Mobile Cluj vor asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării  Zilelor municipiului Satu Mare,  perioadă în care se va bloca  accesul auto în sensul giratoriu din Piaţa Libertăţii, circulaţia fiind direcţionată pe străzile adiacente.

Sâmbătă 28 mai,  în intervalul orar 10.00-12.00  se va desfăşura Crosul Tinereteului 2016 fiind blocate  pentru buna desfăşurare a acestuia următoarele străzi: b-dul Transilvania, str. Mircea cel Bătrân, Micu Klein, Mihai Eminescu, Gheorghe Lazăr, B-dul 1 Decembrie 1918, B- dul Vasile Lucaciu, Piata Romana.

Pe timpul în care străzile vor fi blocate, circulaţia autobuzelor se va face după rutele stabilite de  SC Transurban SA.

Tuturor participanţilor la manifestările de orice natură organizate în această perioadă le  reamintim să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să evite consumul excesiv de alcool, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele publice şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea  numărului unic de urgenţe – 112.

Sursa: IJJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.