Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Tânăr depistat băut la volan în Sătmar. S-a ales cu dosar penal

baut la volanPatrula de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Satu Mare, a oprit ieri dimineață, în trafic, un autoturism care circula pe B-dul Transilvania din Satu Mare.

La volan a fost identificat Andrei V., de 21 ani din localitatea Amaţi, care se urcase la volan deşi consumase băuturi alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat că tânărul avea o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate de către poliţia rutieră, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Tot ieri poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie pe drumurile publice.

Pentru neregulile depistate în trafic poliţiştii au aplicat 102 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la suma de 10 375 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.