Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Un nou bir pentru sătmăreni. Taxa de poluare pentru centralele termice de apartament

centrala termica apartamentCei care dețin centrale termice de apartament ar putea plăti, de anul viitor, o nouă taxă, scrie profit.ro. Este vorba despre taxa de poluare pentru astfel de centrale. Cum marea majoritate a cetățenilor municipiului Satu Mare dețin astfel de centrale termice de apartament, dacă decizia va intra în vigoare ar lovi din plin în buzunarele sătmărenilor.

Deținătorilor de surse de încălzire pe gaze naturale “poluante, nesigure și neeficiente” ar trebui să li se impună plata unei taxe de poluare, potrivit raportului sesiunii de lucru “Eficiență energetică, energie termică și cogenerare” din cadrul procesului de elaborare a Strategiei energetice naționale 2016 – 2030, cu perspectiva anului 2050, raport pus în dezbatere publică de Ministerul Energiei.

Astfel, în documentul citat se propune “introducerea în legislație a unor prevederi privind plata unei taxe de poluare pentru deținătorii de surse de încălzire poluante, nesigure și neeficiente, conform principiului „poluatorul plătește”, taxă ce poate fi aplicată pe volumul de gaz natural furnizat”, adăugându-se că “astfel de taxe trebuie să urmărească evitarea discriminării consumatorilor“.

“Raportul nu reprezintă, în acest stadiu, angajamentul strategic al Ministerului Energiei”, se precizează în document. Acesta a fost elaborat pe baza minutei unei dezbateri organizate de Ministerul Energiei cu experți din sectorul energetic, administrația publică centrală, mediul academic, companii, asociații profesionale și autorități de reglementare.

În minuta respectivă se propunea restricționarea utilizării centralelor termice de apartament. “Se impune demararea unui program de reabilitare/modernizare a SACET-urilor (Sisteme de Alimentare Centralizată cu Energie Temică – n.r.), concomitent cu restricționarea treptată a surselor individuale de încălzire, care sunt mai poluante, cu un grad mai scăzut de eficiență, în multe cazuri reprezentând un pericol, atât de incendiu, cât și de intoxicații”, menționa minuta.

3 comentarii

  1. radu Răspunde

    Sa puna taxa pe aragaz, pe lumanarea de la biserica (face fum), pe roata de la bicicleta (face praf)

  2. x-ulescu Răspunde

    astia sunt disperati sa aiba populatia sub control ,sa depinda de ei caldura si apa calda.
    taxa pe fasole nu se ,,baga”ca polueaza..
    am invatat la istorie ca pe vremuri era taxa pe horn…ca sa
    mai scoata boierii niste bani

  3. Pop Ioan Răspunde

    Vedeti cit de adevarata este expresia: istoria se repeta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.