Ultima actualizare: azi, 22:30
Publicitate

Cuvântul deputatului Petric Octavian către sătmăreni

octavian petricDragi locuitori ai judeţului Satu Mare, 

Duminică, 5 iunie, ne vom prezenta cu toţi la urne pentru a decide ce oameni şi care partid merită votul dumneavoastră.

În ceea ce mă priveşte, de când am intrat în politică şi datorită votului dumneavoastră v-am reprezentat în Consiliul Judeţean, apoi în Parlamentul României, am înţeles că este de datoria mea să fiu în slujba celor care m-au ales.

Orice poziţie am ocupat, i-am ajutat pe toţi cei ce mi s-au adresat, am avut grijă ca  în localităţile de care am răspuns să fie rezolvate toate problemele pe care le-au avut şi au întâmpinat greutăţi în rezolvarea lor.

Principala mea grijă este starea judeţului Satu Mare. Chiar dacă am fost ales pe listele unui partid sau uninominal, am înţeles că nu trebuie să fac deosebire între oameni pe criterii politice. Sunt un om credincios şi îmi place să ajut oamenii şi să spun adevărul. Acum eu şi partidul din care fac parte avem nevoie de voturile Dumneavoastră pentru a ne da posibilitatea ca şi pe viitor să ne preocupăm de binele oamenilor din judeţul nostru.

Noi, PSD, partidul care a făcut cele mai multe lucruri pentru judeţul Satu Mare, vă cerem să votaţi candidaţii noştri, la primării, consilii locale şi consiliul judeţean, ca să ne daţi şansa ca şi pe viitor să ne facem datoria faţă de Dumneavoastră, aşa cum ne-am făcut-o şi până acum.

Ştiţi bine că guvernul Ponta a alocat cele mai mari sume de după 1990 pentru judeţul Satu Mare. Cu aceste sume s-au reparat drumuri, s-au făcut drumuri noi, s-au reparat şcoli, s-au anvelopat blocuri şi multe altele. La fel vor proceda toate guvernele conduse de PSD şi pe viitor.

Personal, doresc să fiu mai aproape de oamenii din judeţul Satu Mare, anunţându-mi intenţia de a candida pentru preşedinţia Consiliului Judeţean.

Pot reuşi să-mi fac datoria numai cu sprijinul Dumneavoastră, cu voturile pe care le veţi acorda oamenilor de pe listele PSD. Votând poziţia numărul 2 de pe listele electorale, vă garantez că votaţi pentru un viitor mai bun.

Ca preşedinte al Consiliului Judeţean voi face mai multe pentru judeţul Satu Mare decât oricare alt preşedinte de până acum, care doar s-a lăudat că a făcut lucruri care, de fapt, se datorează altora, în special guvernului PSD.

      Le cer sătmărenilor să fie alături de PSD, în ziua de cinci iunie, iar PSD va fi alături de dumneavoastră în următorii paru ani.

Deputat Octavian Petric,

candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean

Dumnezeu să ne ajute!

 

5 comentarii

  1. Gina Răspunde

    Nu voi vota un partid ce are in frunte un presedinte condamnat. Votez pentru schimbare.

  2. Petrica Răspunde

    Gunoiule mars acasa! Ti-ai platit studiile cu bani in republica moldova tu si anisoara

  3. otilia benone Răspunde

    Nu iti este rusine mincinosule,ingratule,parvenitule,sa minti oamenii??? Ce ai facut?? Ai ajutat si te-ai inplicat in necazurile oamenilor?? Mincinosule!! Ai scos capul acum? Te-au interesat doar afacerile tale personale!!! Sa te iei de mana cu tunatul de Silaghi si Stef care da din banii orasului sa sustina toate prostiile!! Esti credincios??? Uitate in oglinda si jura in biserica ca ai ajutat si ai constiinta curata!! Sa iti fie Rusineeee!! Asa sa iti ajute dzeu!!

  4. Dragon Răspunde

    De ce nu scrieți nimic despre primarul huligan din Odoreu Pop Dumitru care a agresat un observator de la București? Jos cu el! Odorenilior nu mai votați rușinea asta de primar!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.