Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Doi copii de clasa I cu capetele sparte, lăsați nesupravegheați în fața școlii. Incompetență sau indolență la Liceul German (FOTO)

liceul german2Un caz care scoate în evidență incompetența și indolența unor cadre didactice din învățământul sătmărean s-a întâmplat astăzi la Liceul German ”Iohann Ettinger” din Satu Mare. Doi copii de clasa I, care s-au lovit din greșeală cap în cap și și-au spart arcada, au fost lăsați de învățătorul Madarcsi Ștefan în fața școlii nesupravegheați până ce au fost luați de părinți, în loc să cheme Ambulanța.

Accidentul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 13.45. Unul dintre cei doi copii a vrut să intre în baie, iar celălalt tocmai ieșea. Probabil, într-un moment de neatenție, cei doi copii s-au lovit accidental cap în cap. Ambilor copii li s-a spart arcada de deasupra ochiului, iar fața li s-a umplut de sânge.

Părinții spun că Madarcsi Ștefan, învățătorul celor doi copii, care sunt colegi de clasă la Liceul German ”Iohann Ettinger”, s-a rezumat doar să-i spele puțin și i-a pus să-și aștepte părinții în fața școlii, nesupravegheați, în loc să sune la 112. Când unul dintre părinții a întrebat ce s-a întâmplat cu cei doi, învățătorul a spus simplu că s-au lovit pe terenul de fotbal.

Cei doi copii, ambii de doar 8 ani, au fost luați de părinți și duși la Urgențe. Unul a avut nevoie de cinci copci, iar celălalt de trei.

Unul dintre părinți se gândește chiar să dea în judecată conducerea școlii și pe învățător pentru neglijență.

”Din păcate, momentan sunt plecat din țară. Când am să revin o să fac cercetări despre ce s-a întâmplat și dacă voi considera că cineva se face vinovat de ceea ce s-a întâmplat la școală este posibil să dau școala în judecată pentru neglijență. Acum când toată lumea sună la 112 pentru orice, consider că era de datoria învățătorului sau a conducerii liceului să sune la Ambulanță mai ales că ambii copii aveau capetele sparte și fața plină de sânge”, ne-a declarat unul dintre părinți.

Celălalt părinte nu-și poate explica gestul învățătorului, despre care spune că, de obicei, este foarte grijuliu cu copiii.

”Am să port mâine o discuție cu domnul învățător să văd ce s-a întâmplat și de ce a lăsat copiii răniți în stradă și nesupravegheați. Am rămas șocată când mi-am văzut copilul rănit așteptându-mă singur în stradă, alături de colegul său de suferință”, a spus părintele.

În școală există un cabinet medical în care lucrează o asistentă, însă la ora producerii accidentului aceasta nu mai era acolo. Părinții sunt de părere că învățătorul trebuia să sune la Ambulanță.

Este foarte posibil ca atât conducerea școlii cât și conducerea Inspectoratului Școlar Județean să demareze o anchetă pentru a se vedea dacă învățătorul a procedat greșit sau nu.

6 comentarii

  1. lala Răspunde

    Din ce motiv asteapta copii parintele in fata scoli? super parinti care sunt plecati in strainetate si vrea sa dea invatatoul in judecata!!! cine are grija de copil? de ce nu era la ora respectiva la scoala? oare pe el nu ar trebui sa viziteze cineva de la protectia copilului??? si eu am copil de 8 ani!!!

    • Unu' Răspunde

      Bă, ești prost?
      Tu măcar ai citit ce scrie acolo? Dacă ai citit, ai înțeles? Tu unde stai când copilul tău e la școală, la colțul străzii așteptându-l?

  2. P C R Răspunde

    lala ai nevoie de o programare la psh

  3. sad Răspunde

    Bai oameni nebuni, daca aveti cunostinte la ziar si trebuie scrisa o stire atat de stupida. O intamplare normala doi copii se ciocnesc si isi sparg arcada, hai sa facem mare haz. Bai maturizativa, ati dus copilul la medic de urgenta ca sa ii bage 5 copcii sa aibe o urma pe viata, doar ca sa demonstrati ca invatatorul e de vina.Hai sa nu exageram. Nu cunosc nici una din parti dar articolul dar acesta nu este stire este o povestire care trebuia scrisa pe un blog

    • Unudinmultime Răspunde

      s-a terminat campania, n-au ce sa scrie, oricum si in campanie portalsm a scris doar kkt.

  4. Ramona Rajos Răspunde

    Acest articol este o minciuna!Acele lucruri nici macar nu au fost redactate asa cum ele s-au intamplat ,doar dintrun singur punct de vedere si adica din punctul de vedere al acelui parinte al carui copil se afla in poze! Ma intrebati de unde stiu ? Eu sunt parintel celuilalt copil, si sunt revoltata de felul in care ati procedat. Eu nu mi-am dat numele la aceste minciuni . Si de ce scrieti ca "Ambii parinti au declarat ca invatatorul sa rezumat doar sa-i spele putin pe copii si ca i-a pus sa astepte in strada"! FALS! Eu niciodata nu am declarat acest lucru! Copii au stat afara pentru ca au vrut ei sa iasa afara, si nu pentru ca invatatorul i-a scos afara! Si aici minciunile nu se termina. Dar sa stiti eu nici macar nu am fost de acord cu toata tigania aceasta nici macar nu am fost intrebata "Doamna va dati acodul sa apareti pe PORTASM cu aceste minciuni?". Acest invatator nu a meritat acest lucru si mie i-mi este rusine, rusine pentru ceea ce nu am declarat si totusi.Este un invatator extraordinar si ii sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce a facut! Iar voi de la PORTALSM care ati scris acest articol si cel care a comandat acest articol, rusine sa va fie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.