Angajații Unicredit Bank din Satu Mare au trăit astăzi momente de panică. În jurul orei 16.45, din tavanul băncii a început să iasă un fum gros și înecăcios. Angajații băncii au fost evacuați și a fost solicitată intervenția pompierilor.
Fumul provenea de la un scurt-cicuit produs la unul din firele instalației electrice mascate de tavanul fals. A fost oprită alimentarea cu energie electrică iar pericolul izbucnirii unui incendiu a fost îndepărtat.
Pompierii sătmăreni au verificat dacă mai există și alte cauze care ar putea duce la izbucnirea unui incendiu. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.