După finalizarea negocierilor între partide, PSD Satu Mare nu a primit niciun post de conducere la nivel județean și nici la cel municipal. Astfel, PSD Satu Mare a transmis un comunicat de presă prin care somează UDMR ”să țină seama de voința alegătorilor și să procedeze la desemnarea funcțiilor din Consiliul Județean Satu Mare și a Primăriei Satu Mare conform voturilor obținute de fiecare formațiune politică”.
Redăm comunicatul de presă:
Partidul Social Democrat, organizația județeană Satu Mare, constată cu stupoare și îngrijorare că UDMR și PNL, dând dovadă de rea credință și politicianism, urmărind doar interese personale și de grup, și-au împărțit funcțiile de conducere de la nivelul Consiliului Județean Satu Mare fără să țină seama de voința cetățenilor care s-au prezentat la vot la alegerile locale din 5 iunie 2016.
Ne exprimăm rezerva și îngrijorarea față de acest mod total nedemocratic de a face politică, prin care un număr de 18 primării din județ câștigate de primari PSD, nu au niciun reprezentant la nivelul de conducere al Consiliului Județean și al Primăriei Satu Mare.
Atragem atenția că prin numărul de voturi obținute, Partidul Social Democrat este a doua forță politică din județul Satu Mare, depășind cu peste zece mii de voturi PNL, partid care a fost preferat de UDMR în ciuda rezultatelor de la vot și în total dispreț față de opțiunile cetățenilor.
De asemenea, Partidul Social Democrat, ținând seama de votul etnic care funcționează în județul Satu Mare în beneficiul UDMR, a atras atenția partidelor aliate la nivel național să nu divizeze electoratul român mergând pe liste separate. Din păcate, ALDE și UNPR au preferat să meargă separat în alegeri, în acest fel irosind mii de voturi ale populației. UNPR, deși a obținut peste 3800 de voturi, nu a obținut niciun singur mandat de consilier județean. De asemenea ALDE cu patru consilieri județeni nu are reprezentare în conducerea consiliului județean. Sperăm că pe viitor aceste partide vor învăța din lecția aspră a acestor alegeri și nu vor mai acționa pentru divizarea electoratului român din județul și municipiul Satu Mare.
Înainte de a fi prea târziu, facem un apel la înțelegere și somăm conducerea județeană și municipală UDMR să țină seama de voința alegătorilor și să procedeze la desemnarea funcțiilor din Consiliul Județean Satu Mare și a Primăriei Satu Mare conform voturilor obținute de fiecare formațiune politică.
Organizația PSD Satu Mare a dat dovadă de-a lungul anilor de stimă și respect față de populația maghiară, oferind UDMR funcții de conducere reprezentative la nivelul județului, pentru armonia și buna înțelegere între toți cetățenii județului, fără deosebire de naționalitate, religie și orientare politică.
În numele zecilor de mii de sătmăreni care au votat PSD, pretindem din partea conducerii UDMR același tratment și respect pe care i l-a arătat PSD. Tototadă somăm acest partid care s-a bucurat până acum de încrederea și susținerea noastră, să respecte voința alegătorilor români din județul Satu Mare.
Ce inseamna ,,electorat roman”?Cei care au votat PSD?
serios? va somam? :))))) altfel ce? ce o sa faceti? va spun eu ce o sa faceti. OPOZITIE!!!!!!! ca nu a-ti facut nimic pana acum. va meritati soarta
ati se scrie legat. Boule!
Ati se scrie cu A mare cand e primul cuvant din propozitie. Jegosule!
bravo Patratel!
Miza e ca si in 2020 tot UDMR si PNL sa conduca, asta desi banuiesc ca din toamna PSD va avea prim ministru, cred…
Sigur, nu -” CRED ”
Stai linistit, se bazeaza pe rromi .
PETRIC, în genunchi la poarta UDMR, somează sa primească un post. De ce nu l-a somat pe Coica în 2012 sa dea un post de viceprimar UDMR-ului?
Sa mori tu??? Nenorocitilor! JOS CIUMA ROSIE!!!
Jalnic conducator ! Jalnici sfătuitori ! Cu asa comunicat ne facem de tot cacatul ! Huo , huo, Impotenților !!!
Da da si mie un leu mancatias .ca si noi om trai o tzira mancatias.
Mai Petric devii penibil ai adus partidul sub orice critica asta e un fel de cersala nenorocitule , cind PSD a ajuns in halul asta la nivel de judet
PENIBIL !Cum dracu ati putut pune in fruntea psd-ului un asemenea om?Va faceti de rusine,daca mai era nevoie.Nu v-a ajuns analfabetul de ciocan,acuma l-ati gasit pe asta.De ce va mai întrebări de rezultate?rade lumea de voi,nu mai poate vota un psd cu atâta prostie in frunte.Oricum,felicit UDMR-ul ca a reusit sa-i faca sa se milogeasca ca pe niste catei pe acesti psd-isti.Ma uit la voi si ma intreb cum pot nistr oameni scoliti,respectati in satmar,sa fie condusi de un asemenea monument de prostie?
unde veizi tu milogeala gigi???daca era cu milogeala se facea alianta…..tocmai de aia nu au facut ptrca psd-ul nu a vrut sa fie carpa…..
Cuie Moica!
Puie Monta!
PSD = latrina politicii românești!
Iliescu = CRIMINAL!!!!!
ALDE SI PNL sunt UNGURI?
Penibil acest ANALfabet. Nu ati facut nimic, in special tu, asa ca lasa vrajeala cu romanii si cu dezbinatu si cu ura intre etnii, ca a trecut campania, pune mana si lucreaza ceva in interesul comunitatii.
tu nu stii sa citesti sau???psd a obtinut cu 11000 de voturi peste pnl si 21000 voturi peste alde….sa iti traduc sau te descurci??
2.PSD – 37980 – 26,79% – 9 mandate
3. PNL – 26590 – 18,75% – 7 mandate
4. ALDE – 16994 – 11,98% – 4 mandate
26590 + 16994 = 43584. Prostule!
Pnl si Alde sunt un singur partd si eu nu am aflat inca? sau esti un idiot si vb aberati??/
Auzi bei, “aberati” se spune (poate) acasă la mă-ta sau la voi la organizația comunală psd negrești-oaș! În tot restul româniei sunt aberații ceea ce scot comuniștii pesediști pe gurile lor spurcate! Mânca-v-ar ciuma de jegoși!
Iar despre alde că ar fi același partid cu PNL astea sunt visele voastre umede, ale voastre și ale penalului vostru conducător, drag-ne-a fi fără el!
mai iulian cu creier de fazan, esti prea lipsit de substanta cenusie in creier ca sa postezi pe-aici. asa ca marsh in cotet.
Băi latrinel, electoratul român a lisit în masă de la vot, sau l-au votat pe ungurean.
Din cauza voastră, ipocriți imbecili și impotenți politic care sunteți!
Ne e scârbă de voi, lepre ordinare!!!
Faceți exact precum marețul criminal Iliescu, mânca-v-ar ciuma să vă mănânce!!!
Voi sunteți cancerul societății românești!!
Doar la alegeri vă faceți că vă pasă și blamați dacă nu vă ies jocurile murdare!!!!
In Romania toti suntem romani,dar sunt oameni ,anumiti parlamentari care nu au reusit sa termine patru clase.
Da, corect, mea culpa. Dar totuși nu mă refeream la cetățenie ci la naționalitate 😉
si s-a trezit petric intr-o dimineata, dupa ce a venit din micuta vacanta de la cannes ca il stringe functia de presedinte si ca poporul ii cere sa plece inapoi in vacantele lui si atunci si-a amintit ca psd a pierdut alegerile oare de? si atunci ia spus nevestei de japonez care la ajutat sa piarda alegerile sa scrie un comunicat si pe ea atita a duso capul cu exact un gram mai mult decit ii duce pe pesedisti
bine ca te-ai trezit tu babtane in idiotenia ta sa vorbesti…..
Auzi mai Petric, obisnuieste-te cu ideea ca cei din UDMR nu baga in seama analfabeti mai mari ca ei, precum esti tu. Asa ca nu mai cersi si marsh la culcare, ai pierdut.
Ultima rasuflare a lui Petric trebuie sa se faca de ris puna la capat
Auzi mai Petric, obisnuieste-te cu ideea ca cei din UDMR nu baga in seama analfabeti mai mari ca ei, precum esti tu. Asa ca nu mai cersi si marsh la culcare, ai pierdut.
lasa razvanel ca te iau pe tine cu raulito cel respins pana si de alde….vai de capul vostru
iulica sulica, sunt apolitic. ptr mine alde, psd, pnl, unpr, udmr etc e un amalgam in aceeasi oala. o oala urat mirositoare. asa ca du-te la culcarica.
Razvanel puturel ei macar put impreuna dar tu puti singur a prostie cat toti la un loc…hai fuga la un dush al creierului tau minuscul
numele iulian imi spune ca ravnesti la ciolan si numa’ nu-l primesti. indiferent cat lingi anal la PSD. obisnuieste-te cu ideea ca esti pe tusa cu psd-ul tau cu tot. asa ca roade-ti unghiile mai cap patrat cu limba scoasa.
Mai adi mie limbajul tau imi arata ca esti un imbecil retardat….mai bine iti rozi tu c..tele tale de bufon cu cap de randunica
Asta e un fel de: dati un leu ca-s bolnav cu capul! Patetic! unde a ajuns acest partid la nivel local!
Petric, dar cind Coica a sters pe jos cu UDMR cum a fost? nu v-ati gindit ca o sa pierdeti alegerile si o sa vi se plateasca atitudinea jegoasa a lui Coica? ar trebui sa-l spinzurati de oaie pe Coica iar tu ia-l pe chestorul Ciocan de mina si mergeti, mergeeeeti1
Organizația P.S.D., pe vremuri, era condusă de GOVOR, care, așa cum era mai dintr-o bucată(topor), se ținea de cuvânt în fața tuturor. Ați dat de dracu P.S.D. cu așa lideri, coica ȘI petric.
Nui convine PSD-ului ca o picat tita din gura