Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Ziua Drapelului Naţional, la Satu Mare. Noua conducere a sărutat tricolorul (FOTO)

ziua drapelului satu mare (72)„Ziua Drapelului Național” a fost sărbătorită astăzi în Centru Nou al municipiului Satu Mare, participând şefii instituţiilor publice, în frunte cu noii edili aleşi la alegerile din această lună.

În deschidere evenimentului, subprefectul Altfatter Tamas a salutat garda militară prezentă, după care Paula Virag a rostit o alocuţiune despre însemnătatea acestei zile. A urmat înălţarea tricolorului pe catargul din Piaţa 25 Octombrie, nu înainte de a fi sărutat de subprefectul Altfatter Tamas, preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba, primarul Kereskenyi Gabor și viceprimarii Doina Feher şi Adrian Albu.

 „Momentul de azi a fost unul deosebit, când administrația publică locală, mă refer la Primăria municipiului Satu Mare, Consiliul Județean dar și Garnizoana împreună cu Instituția Prefectului au reușit să organizeze acest eveniment. Evenimentul de azi are rădăcini în anul 1848 iar din 1998, 26 iunie, în fiecare an, în fiecare unitate administrativ-teritorială, este sărbătorit evenimentul dedicat Zilei Drapelului”, a spus subprefectul Altfatter Tamas.

În viața românilor, de mai bine de un secol și jumătate, această simbolistică, indiferent ce regim a fost, indiferent dacă țara era împărțită sau unită, aceste trei culori au fost sfinte în viața românilor. Drapelul trebuie cinstit indiferent dacă este iunie sau orice altă zi din an. Tebuie să ne trăim viața cu respect față de aceste trei culori și față de țara în care trăim”, a declarat președintele CJ, Pataki Csaba.

În viața fiecărei nații, fiecărui popor, drapelul are o simbolistică aparte. Azi, 26 iunie cu ocazia Zilei Drapelului Național, am participat împreună cu celelalte oficialități locale și județene la această sărbătoare”, spune primarul Kereskenyi Gabor.

În încheiere a avut loc defilarea Gărzii de Onoare.

Și la Monumentul Ostaşului Român din municipiul Carei a avut loc un Moment Solemn în cinstea Zilei Drapelului Naţional.
În cadrul manifestării, Bogdan Georgescu, directorul Direcţiei de Cultură a Municipiului Carei a prezentat semnificaţia Zilei Drapelului, după care a fost oficiat un Te Deum de către preoţi din cadrul Parohiei Ortodoxe române Carei.
La finalul evenimentului, cei mai tineri membri ai Asociaţiunii „Astra”, Despărţământul Carei, Alexandra Danciu, elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Marcel Ursan, elev la Şcoala „Vasile Lucaciu” Carei şi Georgiana Trif, elevă la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Carei, au susţinut un scurt recital de poezie în cinstea Zilei Drapelului.
Totodată, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi se poate vizita Expoziţia de fotografie intitulată „Drapelul naţional, de la începuturi până azi”, realizată de reprezentanţii Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”. Expoziţia este deschisă spre vizitare până la data de 03 iulie 2016.
 

8 comentarii

  1. Unu' Răspunde

    Ce mișto arată gresia de pe soclul drapelului național din centrul nou … de parcă am fi avut primar de altă nație ăn ultimii 4 ani …
    Rușine coi-ca dorel de sătmar!
    Cuie Moica!!!

  2. Ion Răspunde

    Cata piosenie! Ce drag le e unora tricolorul romanesc!

  3. avram iancu Răspunde

    Hol van a tulipán magyar bulan ?

  4. iancu de hunedoara Răspunde

    Avram Iancu stai jos ca esti imbecil

  5. avram iancu Răspunde

    tulipán pierdut ?

  6. PESTELE OCEANIC Răspunde

    da GOVOR si STEF unde-s??/ serios intreb ca nu-i vad in pozele astea ?/ poate sa-mi raspunde cineva ?/ oricine chiar si procurori martori etc , vreau sa stiu daca-s bine sanatosi

  7. yury Răspunde

    Dar de DAN BABUT se mai stie ceva? pacat ca s-a renuntat la el era un tinar cu viziune , dar la el prostia a invis viziunea pacat mare pacat , papagalu drecului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.