Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Ziua Eroilor Neamului, la Satu Mare (FOTO)

ziua eroilor satu mare15 Autorităţile judeţene au marcat astăzi Ziua Eroilor Neamului, prin depuneri de coroane şi servicii religioase. Manifestările au început cu un parastas la Cimitirul Eroilor în memoria celor care s-au jertfit pentru ţară, după care au fost depuse coroane.

Manifestările au continuat la Monumentul Ostaşului Român cu intonarea imnului de stat, oficierea unui Te Deum, ridicarea unui paos, depuneri de coroane şi defilarea gărzii de onoare.

Reprezentanții statului, ai partidelor politice, dar şi ai asociaţiilor şi elevii unor şcoli  au depus coroane de flori.

“Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor reprezintă pentru România, pentru români, o zi naţională deosebit de importantă. Astăzi avem ocazia să-i onorăm, să-i comemorăm, să-i omagiem pe toţi cei care s-au jertfit ca să avem România pe care o avem, respectiv o Românie modernă şi o Românie europeană”, a spus prefectul Radu Bud.

Evenimentele au fost organizate de Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Satu Mare şi Garnizoana Satu Mare. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.