PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Copilă maltratată, găsită dormind în spatele autogării. Două sătmărence au salvat fetița în miez de noapte

O copilă în vârstă de aproximativ 12 ani, maltratată, a fost găsită azi-noapte dormind pe o saltea în spatele autogării, sub cerul liber. Fetița a fost găsită de către actrița Anca Similar și vecina ei, Felicia Silaghi, care neputând ignora starea ei, au trezit-o încercând să afle motivul pentru care se află în acel spațiu impropriu pentru vârsta ei.

Copila a spus că nu se poate întoarce acasă pentru că este bătută. Conform declarației Feliciei Silaghi, fetița avea evidente semne de violență pe corp, iar piciorul prezenta o rană, fapt pentru care Anca Similar a dezinfectat și pansat piciorul rănit. Salvatoarele ei au sunat imediat la 112, la fața locului sosind un echipaj de poliție care ulterior a chemat și Ambulanța având în vedere starea fizică precară a copilei.

Personal m-am dus cu ea la UPU, iar la toaletă am văzut mai multe vânătăi pe coapsa dreaptă, în zona inghinală. Imediat fetița mi-a arătat și spatele care avea urme de lovituri. Fata mi-a spus că loviturile au fost provocate de tatăl ei, care a bătut-o cu cheile și coada de la mătură. Când am ieșit afară am anunțat personalul medical pentru a-i face chiar și un control ginecologic, pentru că e posibil ca fata să fi fost abuzată sexual, având în vedere urmele de pe coapsa ei”, a povestit Felicia Lucia Silaghi.

Echipajul de poliție a încercat identificarea părinților fetei, găsind familia pe strada Vulturului din municipiului Satu Mare. La spital a fost adusă mama fetei, iar salvatoarea ei, Felicia Silaghi, a fost scoasă afară din încăperea în care se desfășura examenul clinic. Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Ana Petric, a declarat că fata fugise de acasă, iar mama copilei a fost amendată cu 100 de lei pentru nesupravegherea minorului. Aceasta a mai declarat că UPU Satu Mare nu a eliberat vreun certificat medical prin care să se probeze juridic vreun abuz asupra fetei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Satu Mare, Constantin Demian, fata este sănătoasă din punct de vedere clinic și a rămas pe secția pediatrie din cadrul UPU sub supraveghere medicală, până astăzi la ora 09:00.