Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

După caniculă, vine urgia. Sătmărenii se pot aștepta la furtună și grindină încă din această seară

nori satu mare (1)Codul galben de caniculă pentru județul Satu Mare emis de meteorologi a fost imediat urmat de un alt cod galben de instabilitate atmosferică. Acesta din urmă este valabil din această seară și până în dimineața zilei de vineri, 15 iulie.

Potrivit meteorologilor, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua în regiunile vestice. Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp.

Vizate sunt judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.

ANM a emis şi o altă avertizare, tot Cod Galben care va rămâne valabilă până la finalul săptămânii. În acest interval, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, unde şi valorile termice vor scădea. Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Local va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.