Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Inevitabilul s-a produs. Accident grav la Burdea

circulatie paralizata satu mare6Inevitabilul s-a produs. Azi dimineață a fost consemnat primul accident la Burdea după ce Podul Decebal din municipiul Satu Mare a fost închis pe jumătate, și a fost unul destul de grav.

În nebunia din intersecția respectivă, la primele ore ale dimineții de astăzi un vânzător de ziare a fost lovit de o mașină. În urma impactului, victima a căzut și s-a rănit.

La fața locului au venit polițiștii și un echipaj al Ambulanței care au transportat victima la Urgențe pentru investigații medicale.

Foarte mulți sătmăreni au atras atenția că la Burdea, cel puțin în această perioadă, este absolut necesară prezența unui polițișt care să dirijeze circulația. Altfel, regulile de circulație în intersecție sunt încălcate cu nesimțire de către unii șoferi, iar traficul s-a transformat, practic, într-o junglă. Așteptăm primul deces?!?!

4 comentarii

  1. Arpad Eslari Răspunde

    Vinzatorul de ziare nu are ce cauta pe carosabil intre masini !!!

  2. Mircea Si Alexandra Răspunde

    Poi vanzatori de ziare asa umbla pe drum parca tot drumul ar fi a lor..

  3. Brigi Foris Răspunde

    pe langa ca e inchis podul pe jumate si e foarte aglomerat mai are si ala atata minte sa se bage intre masini si sa vanda ziare, nu vreau sa jignesc pe nimeni dar cam prost trebuie sa fii sa iti risti viata in asa aglomeratie, si asa din pacate poate chiar soferul care l-a lovit va fi luat la rost…

  4. radu Răspunde

    Din pacate la noi nu sunt soferi civilizati, cand din 2 benzi de circulatie se face 1 banda trebuie respectata “regula fermoarului”,unul din stanga unul din dreapta, si tot asa. In felul acesta nu trebuie sa se opreasca masinile, fiecare stie cand trebuie sa se baje pe banda. Acuma la noi se aplica regula: “sunt smecher, masina are sprint bun, hai ca ma bag in fata la asta”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.