Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Picnicul copilului adoptat, la a treia ediție (FOTO)

picnic copil adoptat2Cea de-a treia ediţie a Picnicului copilului adoptat, care a avut loc sâmbătă 23 iulie 2016 la Castelul Degenfeld din Hodod, s-a desfăşurat sub  motto-ul: „ Nu uita nici măcar pentru o clipă/ Că nu te-ai zămislit/ Sub inima mea, ci în ea./ Eşti al meu” . Organizatorii acestui picnic au fost: Consiliul Judeţean al Judeţului Satu Mare, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a judeţului Satu Mare ( DGASPC ), Biroul Adopţii Satu Mare, Centrul Reformat Eclesiastic, Cultural şi de Învăţământ Degenfeld şi echipa de lucru a părinţilor adoptivi.

După sosirea şi înregistrarea oaspeţilor, familiile adoptive şi-au postat fotografiile de familie într-un album special, conform tradiției obișnuite la edițiile anterioare. A avut loc apoi o pregătire a picnicului în parcul castelului, iar fiecare familie în mod individual a venit cu propuneri, în urma unei socializări fructuoase. La acest eveniment a participat şi o delegaţie din Ungaria, condusă de domnul  Hasulyo Szabolcs, director general al DGASPC Szabolcs-Szatmar-Bereg.

În cuvântul de deschidere, Mariana Dragoş – director general al DGASPC Satu Mare a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru participarea la acest picnic dedicat deopotrivă părinţilor adoptivi şi copiilor adoptaţi. Scopul acestui picnic a fost acela de a lega prietenii între copiii adoptaţi, dar şi între părinţii adoptivi prin activităţi specifice de socializare. 

Protopopul Nagy Sandor a transmis un mesaj de respect și încurajare pentru cei prezenți, accentuând misiunea creștină al oricărui părinte și importanța iubirii, sincerității și a onestiei în cadrul fiecărei familii.

Reprezentantul instituţiei de protecţia copilului din Ungaria, Hasulyo Szabolcs, a spus că a onorat cu bucurie această invitație fiindcă dorește să cunoască practica sătmăreană în materia adopției și să dezvolte asemenea servicii postadopții și pentru familiile adoptive din județul Szabolcs-Szatmar-Bereg.

Au luat cuvântul și părinții adoptivi, fiind reprezentați de echipa de lucru a adoptatorilor; au învederat înființarea unei asociații a familiilor adoptive pentru a crea un forum veritabil atât pentru părinții adoptivi, cât și pentru cei care doresc să adopte în viitor.

Pe toată durata picnicului, copiii, părinţii adoptivi şi oaspeţii au participat la diverse activităţi cultural-artistice pentru copii, pe grupe de vârstă. Au fost înfiinţate diferite standuri pentru meşteşugurile tradiţionale, unde copiii au confecţionat pe loc diferite obiecte de artizanat. În orele prânzului toţi cei prezenţi au servit mâncăruri tradiţionale pregătite special de către personalul fundației.

În timpul picnicului, părinţii adoptivi s-au întâlnit şi cu prof.univ. dr. Ana Muntean, de la Universitatea de Vest Timișoara, pentru a discuta despre psihologia copilului adoptat, metode de relaţionare cu acesta și bune practici în educație A subliniat eficiența tehnicii reflectării, metodă mult accentuată în ultima perioadă în psihoterapie. Copiii adoptaţi, la rândul lor au participat la diverse activităţi de relaxare prin intonarea unor cântece alături de Elabela și Sorin Balaj de la Casa de Cultură, s-au jucat în parcul clădirii, iar în final ei au primit cadouri, printre altele o carte de poveste pe tema adopției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.