Ultima actualizare: azi, 21:59
Locale

Primarul Kereskenyi a repartizat locuințele ANL de pe Poligonului. Locatarii atenționați (FOTO)

anl satu mareCele 49 de locuințe ANL de pe strada Poligonului au fost repartizate astăzi locatarilor. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, alături de viceprimarul Doina Feher, le-a înmânat noilor locatari cheile și documentele locuințelor, și i-a îndemnat pe aceștia să aibă grijă de ele și să-și plătească la timp chiria și întreținerea.

”Este o investiție începută chiar din anul 2008, și mă bucur ca s-au realizat trei copruri de clădire cu 75 de locuințe, din care 49 revin Primăriei municipiului Satu Mare care au fost repartizate n acest an. În fiecare an, în luna februarie, se va face o actualizare a listei cererilor depuse pentru locuințe, și în funcție de punctajul solicitanților mai poate suferi modificări. Acum suntem pregătiți să vă dăm cheile pentru acele 49 de locuințe. Nu vrem să vedem rău platnici, să fiți la zi cu chiria și cu utilitățile, că altfel va fi bai. Va fi bai și după aceea bye-bye”, a spus primarul.

Din cele trei corpuri de clădire, două sunt ale Primăriei Satu Mare, iar cel de-al treilea revine Ministerului Apărării. În total, au fost realizate 74 de unități locative, din care 49 ale Primăriei și 26 ale MApN. Este vorba despre unități locative cu una și două camere, predate la cheie noilor locatari. 

5 comentarii

  1. Pop Ana Răspunde

    De ce nu se face msi multe blocuri ANl domnu primar?

  2. Cherji Voichita Răspunde

    Felicitari norocosilor! Eu astept cu 2copii sa primesc macar o garsoniera am depus dosarul de cativa a ani buni dar D-na Fabur Mihaela mea zis ca sanse minime ca nu am studii superioare… cunosc persoana care nici liceul nu are si a primit pe closca ca a dat plicul la dna FAbur …. domu primar de ce mai lasati pe aceasta doamna sa taie si spanzure ….mbogatit cate plicuri a luat si una daua sa rezolvat locuinta eu nu am avut 2000euro …. dar stau cu chirie si am 2copii abea supravietuim! Si aici se negocieaza apatamentele dupa grosimea plicului??? Hoata de fabur mihaela!!!!!

  3. T A Floriba Răspunde

    Perfecta dreptate Voichita….la fel amnpatit si eu cu doamna respectiva… mea zis ca trebuie sa cobtribui cu ceva….. euroi…. asa in veci nu vom aveq noi casa anl…. cunosc si eu cri care au masini de lux si stau acolo …. mai cunosc si subchiriasi…. doana faur e pe o mana cu seful de administrator de bloc si ei intre ei se intermediaza cu plicurile groase…. sa cheltuie pe medicament euroii veniti usor! Iar la domul primar atat sa reevalueze criterile de acordare pt cei de la closca ca toti care a dat plicul au locuinte si dati in chirie!

  4. misu Răspunde

    Al duduia Feher zâmbiți se fac poze zâmbiți va rog
    . Ăsta da echipa o sa dezvolte orașul .ECHIPA COICA 2

  5. albu Răspunde

    Vedeti mai crestinilor:abia am venit la butoane si deja zambim !!!!Ce bine ne reprezinti madam feher.Dar de scris a invatat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.