Ultima actualizare: azi, 21:55
Locale

Cazul LIDL: Ceartă ca la uşa cortului, sub nasul presfinţiilor preoți VIDEO

scandal biserica ortodoxaUn episod demn de evul mediu a avut loc în această seară pe terenul pe care ar fi trebuit să se construiască magazinul Lidl, de la cap pod Golescu. Protagonişti au fost un sobor de preoţi, conduşi de protopopul Ioan Socolan, un grup nu prea mare de enoriaşi chemaţi să susţină cauza bisericii în conflictul cu LIDL şi un sătmărean simplu care nu a făcut altceva decât să pună nişte întrebări.

La câteva zile după dezbaterea cazului Biserica vs LIDL, după ce biserica nu a ieșit tocmai bine în mediul virtual, chiar dacă a obținut o victorie în Consiliul Local împotriva corporatiștilor, protopopul Socolan a convocat presa să explice la fața locului de ce nu este de acord cu poziționarea supermarketului. Și pentru a fi cât mai convingător, protopopul a chemat și alți preoți să-l susțină dar și pe enoriași.

Totul a fost bine şi frumos, preoţii au încercat o mică diversiune de a sensibiliza presa vrând să arate că ei dau mâncare caldă de două ori pe săptămână, dar pentru că acest lucru nu a ţinut, preoţii şi-au expus părerile.

Totul a fost bine şi frumos până când din mulţime a apărut un bărbat care locuieşte în Micro 16 şi care i-a luat la întrebări pe reprezentanţii bisericii de ce nu sunt de acord cu supermarketul, moment în care aproape toţi enoriaşii au sărit ca arşi pe el. Toate s-au întâmplat sub privirile preasfinţiilor sale, care stăteau pe margine şi savurau tot spectacolul ce poate fi urmărit în videoul de mai jos, nicidecum nu au intervenit pentru calmarea situaţiei şi o bună înţelegere între oameni, conform învăţăturilor creştine. Ba mai mult, au fost momente când au şi zâmbit, oarecum satisfăcuţi că susţinătorul LIDL este bine pus la punct de credincioşi.

După mai multe multe de schimburi de replici, enoriaşii l-au numit pe bărbat agitator şi s-au retras în biserică, să spună o rugăciune, probabil pentru iertarea păcatelor.

38 comentarii

  1. sergiu Răspunde

    oameni indoctrinati, preoti nesatui care se comporta ca pe propria lor feuda….li se va infunda si lor cu toata goana asta dupa control si inavutire. Mi-e scarba de asa reprezentanti ai bisericii si de invataturile rastalmacite dupa propria lor vointa….

  2. sergiu prost Răspunde

    Domnule sergiu ce ai fii vrut sa faca preotii sa dea haina jos sa dea si ei??sau ce tiai dorii sa se certe si ei ca si la usa cortului????un singur lucru mias dorii cand iti vine randu sa te ingroape cei de la lidl si eu imi voi construi o firma de colecatat deseuri exact lanaga cruceea at!!sa vad asa mort iti convine,biserica e o institutie vie!!Stim cu totii ce inseamna spatele unui magazin….

    • X Răspunde

      Taci naibii din gura cre(s)tin medieval ce esti! In evul mediu cu tine incultule. Mai cititi naibii o carte. In special biblia. Sa vezi cate fabulatii sunt pe acolo si cata violenta si doctrinare

    • Unu' Răspunde

      Ai omorât biata limbă română!

  3. alex Răspunde

    Cum scrie si in articol, un comportament normal din partea domnilor preoti ar fi fost aplanarea conflictului. Nu sa asiste de pe margine ca la o bataie intre pitbuli sau chiar sa fie ei cei care alimenteaza conflictele intre oameni.

    Si apropo de inmormantare daca chiar e asa,, decat de astefel de preoti mai bine sa nu ma inmormanteze atunci nimeni. Nu consider ca este potrivit ceea ce fac. Ar trebui sa fie un exemplu pentru conunitate.
    Sunt si preoti foarte corecti si umili care ajuta comunitatea cum pot, dar despre ei auzim foarte putine. Prima pagina a ziarelor este ocupata tot timpul de panarame cu mercedesuri care degradeaza foarte mult aceasta meserie si ce ar trebui ea sa insemne.
    Nu m-am referit strict la scandalul cu Lidl. In ultima vreme am observat ca oamenii nu mai au incredere in preoti. Credinta in Dumnezeu da, dar in preoti tot mai putin si ga continua asa.

  4. alex Răspunde

    Comentariul cu groapa de gunoi langa crucea dansului chiar mi se pare deplasat. Poti sa iti exprimi parerea si fara a jigni pe cineva sau sa fii deplasat.
    Nu stiu de unde atata ura si rautate fata de semeni si te mai si consideri mare credincios.

  5. Corina Stanciu Răspunde

    Articolul este plin de rea-voință si multe neadevăruri, fapt obisnuit pentru presa noastră care nu caută decât motive să împroaste cu noroi in Biserică. Asta nu e informare, ci deziformare cu bună ştiință. Acum mă voi referi doar la un aspect pe care, la pretentiile pe care le aveti, ar trebui să -l cunoașteți. Lângă Biserica Sfinții Împărați Constantin si Elena , Asociația Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, a cărei membru sunt, oferă de 3 ori pe săptămână masă caldă pentru aproximativ 120 de persoane, momentan intr-o baracă metalică de lângă biserică. Referirea la aceasta nu s-a făcut ca o laudă, ci ca un răspuns dat presei la intrebarea despre terenul aflat in proprietatea bisericii si construcțiile provizorii amplasate pe acesta. Am fost de față la discuții. Deci, ori n-ați inteles despre ce s-a vorbit, caz in care aveti o scuză, ori dezinformati cu bună ştiință opinia publică.

    • Norick Răspunde

      Fara suparare si fara ironie , dar totusi ce legatura are masa calda oferit de asociatia cu acest articol ? Este laudabil gestul , dar nu-i la locul potrivit… 😛

  6. sergiu prost Răspunde

    Domnu alex aic sant lupte politice biserica ca cazut ca un cacat la mijloc:
    Daca chiar se dorea sa investeasca nu la oprit nimeni ci trebuia doar sa nu fie cu spatele!!Sant slabi preotii s foarte lasi!CRECA STEFAN CEL MARE SE INVARTE IN MORMAT!
    iAR AFIRMATIILE CA TREBUIE SA APLANEZE N SCANDAL SANT FALSE,TREBUIA SA SE PREVINA ASEMENEA RAHATURI!!ASEMENEA DISCUTII TREBUIE SA AIBA LOC CU USILE INCHISE SI NU ERA VRAJBA INTRE PRO SI CONTRA!!CA NU SE FACE POD NU SARITI,CA MOR OAMNEII IN SPITALE REUSESTE OPERATIA SI PACIENTUL MOARE NU SARITI!!ASTIA COMENATORII TARI IN P..A ACOLO SA VA VAD CHESTII GRELE NU CACAT UN LIDL…

  7. sergiu prost Răspunde

    tOCMAI DE AIA CA IN ZIAR SCRIE PROSTIII DUTE DUMNEATA MAINE SI CAUTA PREOTII BUNII SI SCRIE DESPRE EI ASAI USOR CU MENTALITATEA ASTA VREM SA OMORAM UN POPOR SI DAM IN BISERICA MAMA CA MAI DEMULT ASA SE NUMEA!!!MULTI VB DE BISERICA SI NU AU INTART IN EA NICIDATA SI NICI NU AU CONTIBUIT SI MAI COMENTEAZA!!!

  8. sergiu prost Răspunde

    Domnu alex mai lasa vrajeala cu mare credinciosu p..i ca pe mine nu m inatrereseaza biserica ,ma intereseaza mentalitatea aia proasta din randul cetetenilor si a generatiei facebook,care atat stie sa faca isterie,si sa arunce vian pe biserica si pe mama dracului.daac fiecare siar lasa si sia r vedea de treaba lui ar merge bine tara dar atat timp cat ficare ste interesat ce face celalalat nu va mereg!Iaara si popa e om si are tot o viata si o gaura in curr….

  9. Murgu Daniel Răspunde

    De cand este lumea cele mari probleme au fost din cauza religiilor si a preoților. Oamenii prin definiție sunt niste naivi, fraieriti la maxim sa scoată ultimul banut din buzunar pentru ordinarii de preoți.

  10. cristi35 Răspunde

    Pana cand popa sta cu iPhone-ul in mana sa taca din gura, ca din pretul iPhone-ului putea sa mai ofere unora masa calda!
    lasa-ti vrajelile popilor..mafioti ordinari

  11. 007 Răspunde

    Constat fara surprindere la unii comentatori ca prostia merge mana in mana cu habotnicia(Persoane(a) care respectă cu scrupulozitate EXAGERATA prescripțiile religiei).Ma intreb,de ce este atata rautate la acesti indivizi care se mai si cred crestini si culmea religiosi?Oare religia nu ne invata sa fim toleranti.Sau acesti indivizi care pupa toate zabelele de pe icoane,nu-l au pe D-zeu cu ei peste tot.Ba da ,IL au,dar ei nu sunt indoctrinati de preoti cu CREDINTA cu cu CREDULITATE impinsa pana la FANATISM.Este total fals sa credeti ca un POPOR este tinut unit cu biserica.Este tiunut unit cu elementele de baza a civilizatiei;CULTURA ,SANATATEA,RESPECTUL si UNITATEA pe cele trei paliere; micro-mezo si macro de organizare a societatii.Nu pot sa nu remarc, din pacate, ca aici avem doua elemente din trei,cu care oricat ne-am lupta nu avem sanse de castig.Va las pe dvs sa precizati care sunt cele doua din aceste trei,prostia,religia si etnia.
    P.S Nu pot sa nu constat ca de…si supermarcheturi avem cam destule,dar nici de biserici nu ducem lipsa!Daca ar fi dupa preoti ,fiecare si-ar face o biserica,desi parca mai civilizat ar fi ca fiecare medic sa aiba un spital.Ca pana ajungi la afumatoarea popilor mai intai treci pe la medic ,nu-i asa ?!

  12. Unu' Răspunde

    Problema cu crdulii (falși credincioși) e că se tem de popă nu de Dumnezeu! Popii din ziua de azi sunt niște farisei, greu mai găsești un preot care să aibă HAR DUMNEZEIESC!!!!
    Popia e o meserie bine plătită!!!

  13. x Răspunde

    gunoaie imputite! BOR=mafie

  14. Un om normal Răspunde

    Ce-ati vazut voi “ev mediu”in discutia dintre acesti oameni,infara de niste pareri?Omul care spunea ca daca si-ar construi grajdurile spre fața casei vecinului si nu crede ca i-ar conveni,a gresit cu ceva??Am impresia (desi sunt convins)ca la acest asa zis”portal” de stiri sunt angajate persoane fara bacalaureat si pregatire gazetaresca precara sau deloc!…Nu stau in zona respectiva si nici nu am niciun interes insa daca spatele magazinului,cu toate magaziile aferente,va fi construit spre biserica,toate camioanele care vin cu marfa la descarcat vor trece paralel cu biserica,pe platoul comun dintre biserica si spatele magazinului.V-i se pare normal?Oamenii acestia nu cer INTERZICEREA constructiei,ei cer doar modificarea amplasamentului,adica o rotire a proiectului,astfel incat spatele magazinului sa dea spre str Dunarii,adica spre fostul SARMEX !!Ce e atat de complicat??Cei de la LIDL sustin ca modificarea proiectului ar duce la niste costuri in plus,insa biserica le-a spus ca suporta parte din cheltuieli!!Ei??Cine e a dreaq??

    • Unu' Răspunde

      Peste tot în lume, magazinele sunt orientate cu fața către o arteră majoră de transport, nu lateral, nu cu curu’, ci cu fața! Dacă LIDL l-ar fi sponsorizat pe DJ Soco cu câtevamii de euro, nu era nici o problemă, exact ca și în cazul magazinului de prostii “bisericești” care e la intrarea în biserică și stă cu curu’ la biserică, da fiind a lu’ ginerică DJ Gorgan, e OK!
      Mare e grădina Domnului!

  15. radu Răspunde

    Asa este crestineste? cine striga mai tare are dreptate? Ati venit in grup ca sa strigati mai tare?

  16. Scarto28 Răspunde

    mai avem de asteptat 20 de ani …

    @Corina Stanciu ma sperie gandul ca lucrezi intr-un spital …ai facut niste scoli … si inca mai crezi in BauBau …pacat .

  17. dan Răspunde

    Gorgane, iphonu sa-ti traiasca!!! (si limuzina pe care o conduci!) drum bun spe evul mediu, imbecililor!!!!

  18. Ion Răspunde

    Primaria trebuie sa tina cont ca la aceasta biserica se roaga mii de credinciosi din mai multe parohii ortodoxe. Ei vor ca linistea acestui lacas sa nu fie perturbata si vor o zona verde, un parc, in jurul acestei biserici asa cum este si normal. Trebuie sa tinem cont ca edificiul este unul monumental, impunator si nu e cazul sa-l bruiem, asa cum vor unii. Fiecare biserica, indiferent ce cult reprezinta, trebuie sa fie un loc al linistii in care cei care le frecventeaza sa se poata reculege si sa se roage, fiecare dupa voia lui. Zazania asta nu e de bun augur si eu sper sa se poata rezolva lucrurile cat mai repede si in acord cu toti cei implicati.

    • Unu' Răspunde

      Nici un fel de problemă! BISERICA să cumpere (la prețul pieței) terenul respectiv și să-ți amenajeze un parc, câte un altar de primăvară, vară și toamnă, ce vor ei, DAR NU PE BANII NOȘTRII!!! Noi vrem POD, șosea de centură, CIVILIZAȚIE în satul ăsta mare al nostru!!

    • Unu' Răspunde

      Și ca să nu uit, BISERICA prin ai săi angajați (popimea), ar trebui să-și civilizeze enoriașii de la toate bisericile și parohiile din univers, să respecte codul rutier și să traverseze strada PE TRECEREA DE PIETONI nu pe unde vor și pe unde apucă, că doar nu sunt vaci la ciurdă!

    • Norick Răspunde

      @ion : “Trebuie sa tinem cont ca edificiul este unul monumental, impunator si nu e cazul sa-l bruiem, asa cum vor unii”
      Si pe mine (ca si cetatean simplu) poate sa ma “bruieze” biserica cu boxele alea de min. 500 de Watts in fiecare duminica ??? Noroc ,ca nu stau in apropiere , dar mi e mila de concetatenii mei din zona respectiva.
      P.S. de turma , care traverseaza strada spre M16 nici nu mai povestesc , oricum pentru ei ceva normal.Sugerez sa fie trecut in codul rutier: Persoanele care vin / merg in biserica au prioritate fata de ceilalti participanti in trafic.(indiferent de categorie). Aceste persoane au urmatoarele semne tipice : costum (de preferinta albastru , sau violet)cu camasa galbena sau roz , pantofi (de orice culoare)lucioase, cu min. 2 numere. mai mari , etc. etc.in mana stanga o biblie , iar in celalalt (tot stang) un smartphone si / sau tableta.
      😛 🙂 😀

    • Satmarean Răspunde

      Ca linistea sa nu fie perturbata trebuie inchisa circulatia pe podul Golescu si Careiului in timpul slujbelor.Pozitia propusa va rezolva exact aceasta intimitate dorita.Slujbele nu vor fi perturbate de cumparatorii magazinului in cazul in care slujbele se vor tine la altarul de vara.In plus magazinul va oferi si umbra celor care nu intra in timpul slujbei in biserica si stau afara la povesti si tigari.Verdeata dorita e asigurata de balariile din spatele si stanga bisericii

  19. Reșetar Marcel Răspunde

    Băgați banii la cutiuță oameni "buni" sa isi cumpere masini si palate :)) Isus nu se plimba cu Srl vision si masseratti iar jegosii aceeai in negru stateau atat de aroganti in spatele multimii

  20. doru Răspunde

    Daca Primaria face ce ii dicteaza Popa ..inseamna ca nici n-are rost sa existe..Sa ne conduca Biserica municipiul…Si sunt sigur ca la cati bani are..sigur va face si podul..Nu inteleg cu ce il afecteaza pe Socolan pozitia magazinului..cu atat mai bine ca e cu spatele…macar e mai liniste…

  21. Spiriduș Răspunde

    S-au luat bani pentru aceste articole , Adi si Cipri Știu multe multe sunt si dovezi dar toate la timpul lor. La momentul potrivit si nu la biserica la DNA .

  22. Marcel Pop Răspunde

    Corina,in jurul Catedralei sunt plin de balarii,asta nu-i deranjeaza pe preoti?!De cand trebuie sa-si dea cu parerea preotii unui cult cum sa fie pozitionat un magazin?Cred ca ajungem de rasul curcilor!…

  23. ABC Răspunde

    Comentatorii de aici au mult de invatat, inca. De la A,B,C-ul limbii romane si pana la regulile de exprimare si de comportament in societate. Si cei dintr-o parte ca si cei din partea cealalta…

  24. petre petre Răspunde

    Ce atâta tevatură cu aprobarea proiectului? UDMR +PNL au majoritatea in CL si pot vota proiectul indiferent de părerea bisericii sau a enoriasilor.In rest fiecare are dreptul democratic să își spună părerea,inclusiv biserica sau credincioșii ortodocși.Problema este că marea alianță pare să nu prea funcționeze dar asta nu prea pare să intereseze pe nimeni.

  25. Denis Răspunde

    batranii aia fara niciun argument solid pun pariu ca sunt membrii psd :)) si platiti de socolan. nu au pic de creier

    • matroz Răspunde

      @Denis:batranii unguri sau penelisti sau…sunt mai lucizi?Mai Denis,hai cu ceva rational.Ce dracu tot amestecati politicul intr-o treaba gestionata prost de primarie,primar si consiliu!!!!

  26. maimaremirarea Răspunde

    1, Am vizionat 1/2 din filmulețul
    prezentat.
    2. Mi-a fost imposibil sa cred că este real!
    3. Oameni buni! Pentru slujbă, bani,pentru botez,bani, pentru cununie bani,pentru paus,bani, pentru sfinţire bani, dar pentru mormântare,BANI? Când familia este mai lovită de soartă, BANI?
    4.Ultima intrebare:CUI APARTINE PAMANTUL? Dacă se stie proprietarul, acesta sa hotarasca, nu altcineva. Dacă proprietarul este primaria,aceasta are consilieri care trebuie sa mearga pe teren si sa stea de vorba cu oamenii care stiu sa se comporte civilizat, nu cei din filmuleţ care mai aveau un pic şi scoteau armele. Nu stiu care arme, găseau ei! Aşa se comportă un credincios cu frica de Dumnezeu, cu lipsă de respect faţă de o persoană care vorbeşte respectuos? Sau, nu mai e voie să îţi exprimi părerea civilizat, doar prin urlete?
    5.Eu sunt cumpărător, am bani puţini şi vreau să am confortul minim de a avea un magazin mare aproape. În Ungaria nu am bani să merg.

  27. Ferenc Téglás Răspunde

    Doamna Stanciu, ce are noul proiect Lidl, cu mincarea calda?! Daca se deschide magazinul, ve-ti putea sa cumparati tot ce va trebuie pt. aceste mese gratuite,la un pret acceptabil. Ca doar asta este o datorie sfinta tuturor bisericilor si nu sa ieie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.