Ultima actualizare: azi, 11:07
Locale

Cum s-a produs accidentul de la Acâş. Ce arată urmele (FOTO)

accident acas urme (2)Accidentul de la Acâş, soldat cu o femeie decedată şi alţi şapte răniţi s-a  produs cel mai probabil din cauza vitezei excesive. Urmele de la faţa locului arată că microbuzul Opel Vivaro se deplasa dinspre Satu Mare spre Zalău, iar între Acâş şi Supur, într-o curbă, unde şi terenul este denivelat a pierdut controlul volanului. Astfel, şoferul nu a mai putut vira în curbă, a ieşit de pe carosabil în partea dreaptă a drumului, s-a izbit de bordura de beton de pe marginea drumului, după care a fost proiectat în partea stângă. Pe urmă a intrat în şanţul de pe marginea drumului, s-a dat peste cap de câteva ori, a mai trecut de un canal şi s-a oprit într-un lan de porumb. Cert este faptul că şoferul avea viteză foarte mare, altfel microbuzul, în care erau şapte persoane, nu ar fi ajuns atât de departe în câmp.

Amintim că o femeie a decedat, alta este în stare gravă, şi alte cinci persoane au fost rănite în accident. 

3 comentarii

  1. Chereches Mircea Răspunde

    In locul ala drumul nu e denivelat de loc; partea proasta e ca este un mic deal al carui varf coincide cu maximul curbei. Astfel venind cu viteza, din oricare parte (si ai de unde ca pe ambele parti e linie dreapta) dealul se transforma in trambulina si constati ca drumul vireaza odata ce ti-ai ,,luat zborul''. Cum masina pierde aderenta in capul dealului pe cand o recapata e cam tarziu mai ales cand ai viteza mare. Asa a fost si aici. Umblu des pe drumul ala si cunosc foarte bine cum ,,te fura'' curba respectiva chiar si la viteze de 90km/h.

    • Fara Cap Răspunde

      Lasa ca au furat alti banii de parapet metalic.
      Erau mai mici sansele sa se dea peste cap de nu stiu cate ori daca ii prindea parapetul. Prima data cel din dreapta pe sensul de mers pe care se deplasa. A intrat cu spatele in santul de beton si nu a mai avut nici o sansa in a controla autoturismul.

      RUSINE CNADNR! RUSINE STATUL ROMAN!
      Unde sunt masurile de evitare si minimalizare a unor astfel de accidente???
      Doar in cartile de specialitate se pare.

      Totusi inca nimic despre faptul ca purtau sau nu centura de siguranta pasagerii mai ales cei ce au zburat afara din masina.

  2. bogdan Răspunde

    Voi credeti ca acest acident sa întâmplat cu 90 la ora cum zice soferu sa omori un om si sa baji 4 in spital si in stare destul de grava
    Ar trebui sa se faca dreptate soferu sa plătească cu inchisoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.