Doi bărbați au decedat astăzi în județul Satu Mare în urma unor accidente produse la locul de muncă. Primul accident s-a produs la o fermă de porcine din Dindești, iar cel de-al doilea la un depozit din Certeze.
Astfel, în jurul orei 11:15, polițiștii Secției Rurale Petreşti au fost sesizați, prin apel la SNUAU 112, despre producerea unui accident de muncă la o fermă de porcine din localitatea Dindești.
La fața locului s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 56 ani, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, muncitor la fermă, în timp ce manevra în incinta unităţii un transportor de cereale, a atins cu partea superioară firele de medie tensiune, care se aflau deasupra gardului împrejmuitor al fermei. Contactul a produs decesul celui care manevra utilajul, prin electrocutare. În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Carei sub aspectul comiterii infracțiunii de „Nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă”.
Al doilea accident mortal s-a produs în jurul orei 15:35, când lucrătorii Secţiei Rurale Negreşti Oaş au fost sesizaţi prin apel 112 despre producerea unui incident la un depozit al unei societăți comerciale din localitatea Certeze.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 58 de ani, domiciliat în comuna Lazuri, sat Bercu, judeţul Satu Mare, angajat ca și mecanic la societatea mai sus menționată, după ce a demontat roțile unui utilaj de tip volă pentru a le schimba, s-a pus să se odihnească sub vehicul.
Stâlpii de susţinere au cedat sub greutatea utilajului, iar bărbatul a decedat strivit de acesta.
În cauză s-a întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrști Oaș, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, în urma nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii.