Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Lacrimi pentru Alexandra Saška Sotirov şi Iosif Ahmed. Colegii i-au plâns în faţa Teatrului (FOTO)

comemorare actori satu mare (33)Zeci de tineri, colegi şi colaboratori din lumea teatrală i-au plâns astăzi în faţa Teatrului de Nord pe tinerii actori Iosif Ahmed și Alexandra Saška Sotirov, decedaţi într-un teribil accident rutier.

Andrei Paşca i-a cunoscut pe amândoi, şi printre lacrimi de abia a putut spune câteva cuvinte.

“Doi tineri foarte talentați, printre cei mai talentați ai generației lor, au plecat dintre noi, vorbim de actorul, studentul Iosif Ahmed și de Alexandra Saška Sotirov. Ei se aflau la un festival de teatru, făceau workshpuri, învățau, făceau ce le place cel mai mult, făceau sacrificii să ajungă cu bani puțini la festivaluri aflate la mare depărtare. Ultima dată am vorbit cu Ahmed chiar cu 10 minute înainte să urce și ultimul lucru pe care i l-am zis a fost să aibă grijă de el pentru că oraşul Satu Mare are nevoie de oameni de genul acesta. Ahmed nu plănuia să plece departe să se afirme în alte locuri ci plănuia să se întoarcă acasă în Satu Mare cu studiile completate și să joace aici la Teatru”, a spus Andrei Pașca.

Robert Costea a transmis mesajul actriţei Lorena Lupu, cea cu care au lucrat tinerii în tabăra de la Corbu.

“Într-o lume în care valorile artei sunt puse de cele mai multe ori pe plan secund, Alexandra şi Ahmed au fost bucuria de a fi pe o scenă, bucuria de a crea, bucuria de a trăi acea a doua existenţă care le este dată doar artiştilor autentici. Prin acest lucru, ei sunt două modele de urmat pentru noi toţi. Alexandra şi Ahmed trăiesc prin noi, cei alături de care au trăit. E de datoria noastră să le ducem mai departe visele frumoase, să oferim iubirea pe care o ofereau ei, să trăim viaţa cu nobleţe şi bunătate. Alexandra şi Ahmed sunt o lecţie de viaţă şi teatru pentru noi toţi”, a transmis Lorena Lupu.

Înmormântarea Alexandra Saška Sotirov va avea loc sâmbătă începând cu ora 12:00 la cimitirul de pe str. Rodnei iar Iosif Ahmed va fi înmormântat la Eriu Sâncrai la ora 15:00.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.