Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Procurorii îl lasă liber pe autorul accidentului de la Kaufland. A primit doar control judiciar pentru trei capete de acuzare

trecerea de pietoniȘoferului fără permis care a accidentat la Kaufland, pe trecerea de pietoni, un copil în vârstă de șapte ani și a fugit de la locul faptei, i s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 30 de zile, fiind cercetat în stare de libertate.

Tânărul de 27 de ani din Satu Mare, reținut de către polițiști  24 de ore pentru săvârșirea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, a fost prezentat în cursul zilei de ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, care a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.

Reamintim că tânărul a accidentat duminică, 7 august, un copil în vârstă de șapte ani pe trecerea de pietoni de la magazinul Kaufland și a părăsit locul accidentului. Ulterior, polițiștii sătmăreni l-au identificat pe tânăr și au descoperit că acesta nu deține nici permis de conducere auto.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

21 comentarii

  1. unu Răspunde

    copilul cui??

  2. stefan Răspunde

    Vrem sa stim numele tanarului de 27 de ani sa stim ce … mare e in satu mare ca scapa asa usor…sa moara dracului acolo unde e si cn e…io pun pariu ca e un fiu de al unui politist sau ii din mafia si nu au curaju politisti din sm sa faca cv

  3. augustin Răspunde

    Asta e tara in care traim,trist!

  4. augustin Răspunde

    Si asa se incurajeaza persoanele care au tendinta de a urca fara permis sau chiar in stare de ebrietate in masina ca oricum scapa.

  5. hunter Răspunde

    Continua cercetarile, i-auzi :))
    Daca as fi in locul tatalui copilului, l-as calca pe tanarul domn de 27 de ani cu un buldozer.

  6. Hmm Răspunde

    Pe bune ? Ce tamtam s a facut in cazul lui Ionut ? Care saracu a trecut prin loc nepermis noaptea fiind si sub influenta bauturili alcoolice ! Adica soferul care a promovat scoala de soferi atat ca nu au fost procesate datele ii trecut la conducere fara permis si fraieru asta la 27 de ani loveste un copil pe TRECERE !!! Fuge de la locu accidentului si scapa cu atata ? Sa mi bag pl in toata legea voastra si in toti tampitii care fut tara asta !!! Distrug viitorul unui copil de 18 ani pentru ca nu s au procesat datele la timp si cretinu asta scapa asa usor ! Mortii vostrii de cretini !!

    • Unu' Răspunde

      Idiotul ăla care abia a luat permisul s-ar fi comportat normal, Ionuț, care avea doar 16 ani, încă trăia! Indiferent unde trecea strada și cât de beat a fost, trăia!!! Pitecantropul a OMORÂT un om! Eu i-aș da 20 de ani de pușcărie, pentru a-i descuraja pe ceilalți idioți care fac curse ilegale în oraș fără să-i doară-n pix de ceilalți participanți la trafic!

  7. nicu Răspunde

    Eu stiam ca ordonanta de retinere 24 de ore o emite procurorul de caz iar acesta decide daca propune sau nu emitere unui mandat de arestare preventiva de 30 de zile de catre un judecator de la Judecatorie sau Tribunal.De cand emit ordonante de retinere politistii?Portalsm documenteti-va si faceti public numele soferului fara permis si numele procurorului care a decis sa nu propuna unui judecator arestarea preventiva ptr.accident fara permis,pe trecere de pietoni si parasirea minorului de 7 ani accidentat.Parintii copilului accidentat sa sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii ptr cercetarea legalitatii si temeiniciei deciziei procurorului de caz de a impune doar masura preventiva a controlului judiciar si de a nu propune judecatorului arestarea preventiva a unui om care se urca fara permis la volan,loveste un copil pe trecerea de pietoni si abandoneaza victima minora.

    • Unu Răspunde

      Domnu’ nicu mai documenteaza-te si tu , ca se pare ca ai lipsit la orele de drept……probabil nu ai luat nici bacu’ ! Politia propune retinerea pe 24 de ore iar procurorul aproba sau respinge, arestarea preventiva o propune procurorul iar judecatorul aproba sau respinge ! In acest caz procurorul nici macar nu la prezentat la judecator cu propunere , i-a dat el direct control judiciar ! Mai cititi inainte sa fiti atat de “inteligenti” !

      • nicu Răspunde

        ,,Unu” mai citeste odata comentariul meu inainte sa jignesti.Emiterea ordonantei de retinere se face la Parchet de catre procuror si este pusa in executare de politisti.Vezi si cazul politicienilor care sunt retinuti ptr 24 de ore la Parchet(DNA) nu la sediul Politiei.Dupa emiterea ordonantei de retinere de catre procuror cel retinut este incatusat de politisti si dus in arestul IPJ.In cazul de fata procurorul de caz a semnat ordonanta de retinere dar nu a mai cerut judecatorului emiterea mandatului de arestare preventiva de 30 de zile cu toate ca avea sanse mari sa-l obtina avand in vedere gravitatea faptelor.In concluzie fara procuror politistii nu pot retine 24 de ore pe nimeni.

    • Liviu Răspunde

      Eu as sesiza mai degraba DNA-ul in legatura cu decizia luata de procuror!Poate s-a intamplat si un posibil act de coruptie(de exemplu:abuz in serviciu sau poate luare de mita)

  8. Sm Răspunde

    Si ce il opreste acuma sa se urce iar la volan ? Si daca s ar urca la volan si ar omora pe cineva ar raspunde procurorul care l a lasat liber ????

  9. Cata Răspunde

    Am inteles fiecare gandeste cum vrea, dar nu inteleg ce cauta acel copil singur, pe o artera asa aglomerata cu 4 benzi de circulatie. Oare parintii nu poarta nici o vina.

  10. ML Răspunde

    Cata,de unde ai dedus tu ca era singur copilul??? Era insotit de MAMA lui,hai sa nu invinovatim tot timpul parintii !!!

  11. Altul Răspunde

    Nu ne mai mira nimic trăim în românia și din păcate astfel de fapte sunt considerate normalități .Poate mâine sau poimâine va păți procurorul sau judecătorul la fel cum a pățit mama băiatului lovit pe trecere de pietoni și atunci poate va învața și el ca pt astfel de fapte se da cu închisoare și nu sub control judiciar

  12. Ati Răspunde

    Cata esti un prost daca era copilul tau tot asa te ai gandi mai bine nu te reproduci

  13. Aty Răspunde

    Cata daca nu stii despre ce este vorba nu mai comenta

  14. sofer Răspunde

    daca era copilul procurorului era deja si condamanat la ora asta, dar asa …………… a ales sa reduca nr de arestati in puscarii

  15. cristi Răspunde

    Cu tot respectul pt cei care spun ca era singur dar gresesc…eu eram pe partea cealalta a drumului cand s-a intamplat nenorocirea. Parintii copiilor (pentru ca era si un al doilea copil prezent, din aceeasi familie) erau la foarte mica distanta in spatele copiilor cand masina a lovit in plin pe unul dintre ei. Indiferent de asta, un conducator auto este instruit sa reduca viteza pana la limita evitarii oricarui pericol atunci cand se apropie de o trecere de pietoni pentru ca pe aceasta trecere pietonii sunt cei cu prioritate…Dar de unde sa stie “soferul” vinovat daca nu detine permis de conducere…sa nu fiu inteles gresit, nu ca toti cei cu permis respecta acest lucru…insa la noi e posibil orice, chiar si sa invinuiesti parintii unui copil care are nesansa sa fie mai in fata decat ei cu poate un metru pe o trecere de pietoni…oare ce au gresit acesti parinti?…Eu cred ca parintii celor care graiesc asfel de imbecilitati au facut greseala atunci cand au luat hotararea sa faca un copil si apoi si mai mult au gresit lasand acest copil sa creasca precum lemnul in padure fara nici cea mai mica urma de educatie…pacat!!! De autoritati nu mai spun nimic..poate Dumnezeu va face dreptate…

  16. marian Răspunde

    Domnilor procurori daca era copilul dumneavoastra il cercetati tot in stare de libertate? Cunosc copilul si familia copilului niste oameni simpli care din acele momente ei nu mai dorm noptile iar copilul este tot in gips!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.