Sătmăreanca Simona Pop, episod trist în Rio: Unii au la discreţie, alţii deloc

Prima parte a delegației României pentru Jocurile Olimpice se află la Rio de luni, 25 iulie. Odată cu apropierea startului întrecerilor, sportivii care ne vor reprezenta ajung în Brazilia cu gândul de a face o figură cât mai bună în sporturile la care vor concura. Din prima tranșă a delegației noastre au făcut parte și reprezentanții de la scrimă. Sportivi, antrenori, alături de maseur și doctor, s-au cazat în satul olimpic așteaptă cu nerăbdare să urce pe planșele de concurs de la Rio. Chiar nu totul este la superlativ, scrimerii români s-au adaptat situației, și, pe rând, vor transmite prin intermediul site-ului www.frscrima.ro gândurile lor de la Rio către fanii din România.

Marți, 2 august, este rândul Simonei Pop să ne povestească o întâmplare din Satul Olimpic de la Rio:
„O întâmplare foarte, foarte interesantă… E foarte ciudat cum unele lucruri care nouă ni se par normale și firești, pentru alții reprezintă un motiv de sărbătoare. Aici, în Satul Olimpic, noi, sportivii, antrenorii, tot colectivul, avem acces nelimita la apă, la câteva feluri de sucuri, la mâncare non-stop, fructe, etc. Pe scurt, beneficiem de absolut tot ceea ce are nevoie un om ca să îi fie bine. Doar prin simplu fapt că acreditarea noastră este de participant! Pe lângă această acreditare, am primit de la organizatori câte o cartelă care deschide frigiderele cu apă și sucuri. Mai mult, în Satul Olimpic, la fiecare grup de blocuri există spălătorii, cu foarte multe mașini de spălat haine și uscătoare. Acolo lăsăm hainele murdare într-o plasă specială într-o zi, iar a doua zi le recuperăm curate. Iar întâmplarea s-a petrecut la spălătorie. Știu că în Brazilia majoritatea oamenilor nu au o stare financiară satisfăcătoare, dar nu credeam în viața mea că voi asista la așa ceva… Într-o zi eram cu Ana (n.r. – Ana Maria Popescu) la o spălătorie și așteptam să primim săculețele cu hainele curate. În timp ce așteptam noi cumințele, Ana a observat că o femeie de la spălătorie s-a dus spre un robinet pentru a-și potoli setea. Imediat, Ana mi-a zis să dau o fugă până la primul frigider și să iau câteva sticle reci de cola și să i le înmânăm doamnei. Zis și făcut. M-am întors rapid cu trei sticle de cola. Le-am pus pe masă, iar femeia de acolo se uita la noi mirată, dar foarte fericită. Mi-a spus că nu e nevoie să le ofer băutura rece îmbuteliată. I-am explicat că le mai putem aduce suc, dacă dorește, pentru că noi beneficiem gratis de el. După ce am făcut un scurt recensământ la colegilor dânsei din spălătorie, am mers după alte câteva sticle de cola și după un bax de apă. Le-am lăsat băuturile acolo, ne-am luat hainele și am plecat spre apartament. În secunda în care am părăsit incinta, angajații de acolo au declanșat fiesta. Ceea ce pentru noi era un lucru banal, pentru ei a fost un adevărat motiv de sărbătoare. După acea întâmplare am devenit foarte atente la ceea ce se petrece în jur. Și am observat câteva lucruri interesante. Am văzut cum personalul, femeile de serviciu, voluntarii, paznicii, lucrătorii de la bucătărie și de la sala de mese – oameni fără de care lucrurile de aici nu ar putea să funcționeze – stau la rânduri interminabile pentru singura lor masă pe zi. Iar noi avem totul la discreție, fără să stăm foarte mult la coadă. Am văzut cum femeilor de serviciu, care intrau la noi în apartament, le sclipeau ochii doar când au văzut sticlele reci de cola, iar când le-am zis că băutura este pentru ele, nu le venea sa creadă. Aici, în Brazilia sunt oameni care fac o adevărată sărbătoare când le oferi o sticlă de cola sau o apă rece. Mă întreb dacă e normal să fie așa mari diferențe între oameni?!”