Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Flashmob! Campioana Simona Pop cheamă copiii la scrimă (FOTO)

demonstratii-scrima-satu-mare-79În pasajul Corneliu Coposu a avut loc astăzi un flashmob organizat de Federația Română de Scrimă, scopul fiind de a evidenţia rolul antrenorilor în pregătirea şi formarea marilor campioni ai scrimei româneşti.

Zeci de mici scrimeri alături de părinţii şi antrenorii lor au coborât în “groapa lui Gyuszi” pentru a face scurte demonstraţii.

Demonstraţiile cele mai aşteptate au fost ale Simonei Pop, campioana olimpică din acest an de la Rio, alături de celelalte fete de la echipa naţională a României.

“Este o campanie de promovare a scrimei. Tot timpul am spus, unde am participat, că nu atât persoana mea cât scrima să fie promovată, să vină cât mai mulţi copii în sala de scrimă, măcar să încerce. Dacă le place, vor rămâne. Până acum a fost bine, în două zile numai la spadă au venit 10 copii, deci suntem optimişti. Sala de scrimă este plină de copiii talentat, de la 8-9 ani, prima categorie, până la cadeţi juniori, atât la bieţi cât şi fete. Nu îmi bat capul pentru copii talentaţi, îmi fac griji pentru finanţarea lor. Asta ar trebui rezolvată”, spus Simona Pop.

După demonstraţii a avut loc o frumoasă sesiune de autografe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.